When he kissed me I felt like I was being consumed I was rising expanding from the inside, frustrated that there was too much skin between us That I could not get closer I clawed at the small of his back, my fingers slipping beneath his shirt And begged the gods that this moment will stay So that his smell can combine to my erotic play But before going forward with this insane game I looked at his eyes an repeatedly say: "You are nothing to me until you are everything"
Lavinia Pârvu- Ma opresc din visat ca să zbor din nou
Am visat enorm, cu o demenţă colorată la diferite anomalii sentimentale, la acele scântei divine care atunci când te cuprind şi te electrocutează lasă în urma ta doar umbre biciuite. Umbre biciuite de satisfacţii. Umbrele mele au fost biciuite doar de ecuaţii înzestrate cu perversităţi rare. Am avut în vis senzaţii pe care nu le-am încercat niciodată în realitate. Prea timidă? Prea nepricepută? Prea ameninţată şi atacată de morbidele şi delicatele hărţuieli? Sau poate că viaţa proiecta asupra mea, ca într-o beţie, fantasmele mele pasionale, demonstrându-mi că numai ea poate să îmi menţină corpul în limitele inocenţei iar eu nu pot decât să încerc să lupt degeaba cu pulsiunile moderne. Unele vise se repetau convulsiv, purtîndu-mă dincolo de ideile de fărădelege şi dreptate. Visam că eternul feminin nu poate atrage decât spre haos şi nu spre înălţimi armonioase. Se întâmpla să notez toate aceste visuri şi încercam să fac din ele imnul propriei existenţe. Tirania aia în aer liber făcea din mine o sclavă instalată în dictatura simţurilor. Am jurat că atunci când o să-l găsesc o să-l iubesc precum o înfometată! ( Da, eu femeie atât de erotică în nimicul meu! ). Că o să-l fac veşnic prin dragostea mea şi că el o să îmi închidă definitiv cariera mea amoroasă, făcând din el, în acest fel ultima pagina a inimii mele. L-am căutat în mult şi-n toate. Pe atunci căutam licoarea capabilă să mă vindece de îmbrăţişarea prea multelor dorinţe. Mă otrăveam pe zi ce trece, tot mai mult pentru a descoperi otrava absolută....de nedescoperit. Acum viaţa mă trăieşte şi eu mă las trăită fără să crâcnesc. Exact acelaşi joc existent şi în era viselor, dar cu alte reguli. Reguli mult mai banale, în care se acceptă doar un singur jucător, eu. Acum, nu mai am nici visuri, nu mai am nici nopţi. Doar o imensă febră a regretelor, că nu am învins, că nu le-am desluşit când am avut ocazia. Mă uit în oglindă şi sunt biciuită cu o privire de acea fată, care avea idei, speranţe şi a cărui erotism se ridica la rangul cel mai înalt al descompunerii carnale. Şi astăzi mai apelez la metode neortodoxe: topesc clipe sălbatice şi mă injectez cu topitura ori de câte ori simt nevoia să ies din caracterizarea apărută în fişa postului, dar rădăcinile sunt, se pare înglobate în artera pământului. Astăzi erotismul meu a intrat într-o fază de inhibiţie agresivă şi cu ocazia asta mă petrec prostituându-mi condeiul. Nu sunt decât o vietate crescută printre degete. Dincolo de ideile nonconformiste, părerile neagresive şi iluminata dreptate este un vârf de munte. O să mă întâlnesc cu mine acolo.
Au plâns fierbinte când s-au pierdut, Ea era distrată, el era abătut Au râs haotic când s-au revăzut, El vroia s-o ia în braţe, ea de-abia s-a abţinut El suferea de febra regretelor Şi de cearta pricinuită din cauza şosetelor Se biciuia dimineaţa cu o privire Şi fără ea era doar un schelet în devenire Ea işi ducea erotismul într-o fază de inhibiţie agresivă Şi fără el, îşi simţea pielea mult mai abrazivă Totul era paradoxal şi irezolvabil De parcă corpul ei era un ieftin consumabil Ei îşi doreau să topească clipele petrecute împreună Să le amestece cu lichide gata să se descompună Să-şi creeze o doză existenţială Cu care să se injecteze pentru a-şi aminti de viaţa anormală
În fine, s-au avut, s-au pierdut Fiecare a luat-o de la început! Cu o alta, cu un altul Îngrozind tot epitetul.
Oare să scriu despre ele? Despre toate acele voluptăți îngăduite de tarif? Sau să scriu despre cum au reușit să îmi sucească mințile până am decăzut într-o mediocritate abisală? Nu... mai bine scriu despre ele. Despre ce au facut din mine din momentul în care le-am descoperit apetisante și voluptoase și până când au îndrăznit să mă abandoneze fără rușine trimițându-mă într-un declin nedefinit- emoțional. La început a fost haosul primordial. Acesta s-a instalat în mine, cărând după el un singur bagaj, capabil să înglobeze în el tot misterul eroticului. Nu mai gustasem așa ceva până atunci. Dar cum să și gust oare, că doar uitându-mă în oglindă, mi se înfătișa un măreț cadavru al comunismului! Mă abandonasem cu totul dorinței ca să nu îmi pierd mințile. Pe atunci viața mă trăia, mă fuma, mă devora fără ca eu măcar să mă obosesc să o ajut, poate chiar și cu un chibrit. Am cunoscut femele niciodată sătule. Am avut parte de pulsiuni abisale și purificări colective. Mi-am negociat până și libertatea sexuală pentru a auzi și a privi corpul tremurând și gemător al divinelor mele nimfe. Mi-am cultivat corpul doar cu nămol și mi-am întreținut facultățile mintale cu sunete și apariții demne de sânge regal. Obrazul meu tânăr mi se îmbujora și mă lăsam atras spre haos de către acel etern feminin. Această cale către haos era pentru mine adevarata vocație, scopul meu cel mai ascuțit. Timp de 30 de ani am trăit cu acest tratament. Nu am vrut altceva decât să port cu mine mirosul amestecat de trădare, minciună, sexualitate, abandon și zâmbete umplute de trufie. Totul s-a oprit în momentul în care acel etern feminin a început să mă înalțe distorsionat, până când dintr-o eroare de montaj, am simțit căderea liberă a ceea ce mai puteam numi "corpul meu" către o altă dimensiune, cea a realității. O realitate în care aveam deja peste 60 de ani, și pe nimeni alături să îmi procure alt tratament. Acum, scriu tremurând aceste rânduri, că poate măcar așa pot depăși câmpul de nedreptăți și fărădelegi pe care l-am construit în urma mea. Că poate măcar așa îmi voi putea pune într-o manieră infimă amprenta asupra existenței fie și numai prin această caligrafie plină de regret. Ooo ce eroare istorică s-a produs prin nașterea mea!!! Nu îmi merit inutilele bravuri ce vor sta să atârne atunci când viața se va sătura de gustul meu... O adevărată mascaradă revoluționară se dă acum în mine și tot ceea ce eu mai pot să fac, este să îmi îngădui lacrimilor politice să iasă la iveală. Mă uit acum prin lentila amintirilor, și știu că nu am nici o scuză față de cleptomania vitală carnală ce am avut-o.... Acum caut vreme....nu mai este vreme pentru mine. Obrazul meu de acum este palid. Îmi cobor ochii și lăcrimez pentru câteva clipe pe rămășițele unei inocențe pentru totdeauna pierdute... Semnat: un amant în declin biologic
Am observat că mă cauţi nebuneşte în fiecare femeie Şi că niciuna nu reuşeşte să mai aprindă vreo scânteie. Am observat că le obligi să transpire într-o anume manieră Astfel încât să te poţi tu adapa fără nici o frontieră
Am observat că nu suporţi să te uiţi în ochii lor atunci când eşti aproape de final Ca nu cumva să-ţi provoace vreo nebunie, Şi să rămâi nefinalizat pe vecie! ( Ar fi catastrofal! )
Am observat că ţi-ai transformat locuinţa într-un container mustăcios Şi nu vei dori să schimbi situaţia până ce nu mă voi întoarce la tine cu un gând neinfecţios. Am observat că duci în spate regrete chinuitoare Şi de aceea cauţi companie care să-ţi aplice pedepse orbitoare
Am observat că duci o foame defensivă Şi nu-ţi mai pasă că de mult eşti în derivă. Am observat că faci scandal prin baruri marţiene Şi tot ce se aude după aceea e sunetul expiratelor sirene
Am observat că în veci se va vorbi în tine despre mine, Şi că plecarea mea este un risc ce-mi aparţine. Am observat c-ai observat că cel mai frumos machiaj al unei femei este pasiunea, Dar cosmeticele sunt mult mai uşor de cumpărat, chiar şi la o cafea
Ai observat şi tu până la urmă Că nu mai eşti stăpânul de la curmă Şi că sunt ultima pagina a inimii tale Care a putut să-ţi ridice senzaţii monumentale. Dar să-ţi vindec inima nehotărâtă, Eu nu mai am răbdare!
Creatorul piere, creaţiile rămân. Creaţii măreţe Pe bucăţi alese Din inimă desprinse Şi pe buze plânse Romane visătoare Cu personaje experimentale Şi cadre monumentale Demne de distincţii demenţiale Povestiri ireale În care monştrii stau la taclale Şi folosesc mijloace instrumentale De a învinge în lupte infernale Poeme înecate-n rime Mult prea pline de asprime Cu iubiri dăruite în întregime Şi consumate doar pe o treime De acum, va fi în tot şi-n toate Supravieţuind prin cuvintele noastre citate Prin fiecare atenţie aruncată asupra operelor sale Prin fiecare personaj îşi va găsi o cale
Va trăi prin tot ce a creat Prin fiecare alineat, Prin fiecare strop de amintire Va reuşi să combată veşnica amuţire!
Încercând să desfacă corsetul tensiunilor ce o crispa de prea multă putoare de vreme, pune mâna pe telefon, îi formează numărul, așteaptă să îi audă respirația pătrunzatoare și îi spune: - Aș vrea să pun punct jocului de amanți ce suntem! După care îi închide, închizându-și în același timp pereții inimii. A ieșit repede afară să își salveze plămânii, inhalând o dușcă bună de aer nisipos. S-a pierdut pe străzile nemuririi, și a simțit în ea o infinitate de urlete ale unor femei răstignite de aceeași soartă ca și a ei. Se simțea violată. Se pierdea în mulțime și era violată de toate sunetele ce o înconjurau, de toate privirile ce o devorau și de toate pietrele cubice care îi îngropau tocurile. În acel moment s-a hotărât să se predea pereților căminului ei și să se dea bătuta în fața amintirilor ce îi vor devora seninătatea. Zilele treceau și era supusă chinurilor uzuale: îl visa la fiecare închidere a ochilor și între membrele ei amorțite trecea un suflu de viață. Era îmbătată non stop de invadarea imaginară a privirii lui. Încă nu era vindecată. Și-a amplificat gravitatea tratamentului, incluzând și câteva formule de licori magice și note muzicale mult prea perturbate, iar firul predestinat și-a urmat în continuare cursul vijelios. După luni întregi de cură sadică în care s-a distilat până a ajuns la esență, a hotărât să își scoată cutele pielii în deșertul amplificat de nepăsare. A hotărât să nu mai culeagă semințe reîncarnate în viață doar pentru scopul de "a avea", ci mai mult, a hotărât să fie o spectatoare cu bilet în primul rând a magiei vieții pentru unicul scop de "a fi". Pentru apariția la avanpremierea reieșirii ei în lume, a ales tocuri mult mai înalte, cu care să înfrângă piatra blestemată care odinioară o înghițea. Iși ondula picioarele pe străzile mărginite de chiparoși centenari. Se simțea o sumă imensă de energie regenerabilă. După cum a și estimat, nu a durat mult până a cunoscut o persoană interesată de condiția ei. Nu îi displăcea fizic deloc, așa că i-a acceptat invitațiile de a păși în lume alături de el. Și nu a regretat. Dar era conștientă că destinul lor nu o să fie niciodată la fel de asurzitor de luminos. Și pentru că ținea la el, nu a încetat niciodată să îl avertizeze spunându-i: - Să nu uiți niciodată că sunt un imens dublu. Iar numărul 2 este pe veci blestemat.
Pentru că nu am suficientă experienţă să inovez ceva existent.
Pentru că toate ideile ce îmi trec prin cap au fost deja gândite şi implementate de mai marii şi mult prea cunoscuţii inventatori şi oameni de ştiinţă.
Pentru că aceştia nu s-au gândit deloc la cei care nu s-au născut încă, să le mai lase şi lor o mică şansă de a se afirma.
Pentru că nu s-au chinuit deloc să se mai oprească din conceperea şi implementarea ideilor
Pentru că nu imi plac iubiţii acţionaţi de baterii.
Pentru că am descoperit că adevărul si minciuna au temperatură.
Pentru că am avut momente de Eureka dar au durat o secundă.
Pentru că în momentul de faţă nu am nimic de creat....am hotărât să mă creez pe mine însămi.
Pentru că am avut parte de nenumărate pipăieli frenetice.
Pentru că am fost creată din substanţa viselor lui.
Pentru că m-am distilat până am ajuns la esenţă.
Pentru că am plâns fierbinte.
Pentru că îmi plac săruturile puturos de lungi.
Pentru că cel mai frumos cântec l-am ascultat atunci când i-am auzit vocea pentru prima oară.
Pentru că numele lui are cea mai reuşită linie melodică.
Pentru că sunt bogată prin lucrurile de care mă pot lipsi.
Pentru că nu mai vreau să mă tot gândesc la viaţă....ci să fiu viaţa.
Pentru că reuşesc din ce în ce mai mult să desfac corsetul tensiunilor ce mă crispează.
Pentru că cel mai frumos machiaj al meu este pasiunea.
Pentru că am atras doar pentru a putea respinge mai bine.
Pentru că mi-am îngropat iubirea în viitor.
Pentru că am pus punct şi am reluat nenumărate jocuri erotice.
Pentru că absoluta clipă a existenţei mele a început când umbrele mele au fost înfrânte de minunea ce avea să vină.
Pentru că dezechilibrul meu în clarobscur a fost săltat într-o secundă atunci când am plâns de fericire.
Pentru că mi-am trecut pe lista de aşteptare numele ca să îmi instruiesc sufletul în laboratoarele divinităţii.
Pentru că sunt ultima filă a destinului meu....
Pentru astea, altele şi pentru cele pierdute în timp şi spaţiu, trebuie să îmi împart cu grijă călimara fericirii.
To be or not to be? This is the question he had for me To stay or not to stay Those where the thoughts I had in my back way. Together with him I've learned how to live forward the days And so, all my problems have found some ways And I hear him every night in every pore He laugh, he cries, and after all this he is begging me for more And every time he just makes me warm To pray, to dance, to bounce, to be? I will be!
După lungi şi piperate planuri de selecţie, de supunere, şi luare de decizii cu care dintre ele să rămână, a ales până la urmă să le ucidă cu sânge rece pe toate. Pe toate 3.
Le-a cunoscut la intervale de un an. Cu fiecare din ele şi-a dus emoţiile şi fluturii din stomac la un nivel la care mai puţin inima lui exploda iar fluturii îi putea transforma în molii. Fiecare îi oferea o prelungire delicată a simţurilor. A ajuns să le iubească pe toate 3. Se simţea un mesager de miros, transpiraţie, umezeală trecând de la o femeie la alta. Pleca de la una dintre iubite cu pofte nedescrise către cea cu care urma să se întâlnească. Câteodată ajungea să simtă durerea cărnii de la precedenta întâlnire.
Se afla într-un cerc vicios de pasional. Polul indiferenţei lui, că poate vor afla una de alta se afla la ani lumină faţă de limita minimă de decenţă. Pentru el, pornografia înmormântase ceremonios tot rafinamentul.
Cu prima a gustat şi a învăţat ce înseamnă sudoarea de nimfă. Cu ea a reuşit să îşi învingă frustrările si să se exteriorizeze animalic. Datorită ei şi-a cunoscut vânătorul întunecat şi a învăţat să folosească armele supunerii nelimitate. Tot ea i-a demonstrat că femeile înfloresc în uniunea cu bărbaţii. Că ele se îndestulează cu plăcere şi luxură , iar bucuria pe care o resimt este satisfacţia totală a lor.
A doua creatură i-a arătat ce înseamnă polul siguranţei şi al iubirii, al încrederii şi al respectului. Cu ea a trăit nenumărate dulcegării cârlionţate. Tot alături de ea a plâns fierbinte atunci când a fost pe cale să o piardă. Ea l-a invăţat că, despre viaţă, nu se poate scrie decât cu un toc înmuiat în lacrimi.
Ultima filă de iubire a cunoscut-o în momentul în care se gândea cum să facă să le mulţumească cât mai mult pe cele două existenţe din viaţa lui si să le ascundă una de cealaltă pentru cât mai mult timp.
Pe aceasta din urmă a ajuns să o venereze. Mereu a încercat să îi ghicească începuturi sau finaluri în poveste. A simţit-o derivată din propria lui dorinţă. Obişnuia să îi îmbrace sfârcul într-un gheţar de salivă. Obişnuiau, împreună, să îşi înmulţească valenţa plăcerii.
Din păcate pentru Univers, au fost sacrificate toate 3 pentru a nu trăi cu remuşcarea de a face alegerea greşită. Le-a sacrificat pentru a le salva de suferinţa pricinuită în urma abandonului. Le-a ucis pentru a nu fi ucis el, la rândul lui, de către ele. Le-a ucis pentru că îl înnebuniseră. Era nebun de ele.
Pentru această decizie finală în a comite această crimă asupra trinităţii, şi-a instruit sufletul în laboratoarele supravieţuirii lacome, aşa că era pregătit pentru suferinţa judecăţii.
Acum când se uită le ele, simte răceala corpurilor lor. Lacrimile îi inundă pomeţii. Simte că îl doare memoria cărnii lăsată de ultima lor atingere. De când se ştie tot plânge. Plânge pentru toţi. Toţi plâng prin el. Se simte ca un erou că a luat această sarcină, că îşi sacrifică ochii pentru suferinţele celorlalţi. A plâns încă din scutec pentru că a ştiut că a paşit în această lume plină de bufoni ştampilaţi cu mâhnire pe suflete.
Hipnotizat, urmăreşte cu privirea traseul sângelui lor şi nu poate sta în calea lacrimilor lui, care tânjesc să se împerecheze cu acel roşu păcătos ca într-un ultim tango macabru. Simte acum că în sfârşit iubirea lor se unifică prin sângele combinat şi în mintea lui face amor cu toate 3 deodată. Se simte împlinit.
Decide să le abandoneze acolo pentru ca spectacolul să fie şi mai mult lipsit de gust.
Înainte de a pleca, se mai uită odată la cadavrele lăsate în linişte, promiţându-le cu voce tare: " Promit să vă iubesc pentru totdeauna. În fiecare zi din totdeauna". Apoi se ridică şi porneşte într-un marş eroic, pentru a ridica în slăvi iubirile ce urmează să vină.
Povestea ei începe la mult timp după clasica expresie: "Şi au trăit fericiţi până la adânci batrâneţi". Fericirea lor nu a mai prins bătrâneţea şi nici bătrâneţea nu a dorit prea devreme să le permită să îi treacă pragul.
Avuseseră parte de multe tragedii, încercări şi infinite nuanţe de amărăciune de-a lungul relaţiei. Dar au reuşit să le învingă şi să ajungă în punctul în care la 26 de ani să se alăture unul altuia în capcanele mariajului. După 30 de ani în care purta la degetul mâinii stângi simbolul supunerii nelimitate, a început să simtă că iubirea ei este lipsită de orice substanţă. Copiii lor erau deja pe cont propriu şi ocupaţi mult prea puţin de faptul că părinţii lor se mai doresc sau nu. Acasă se simţea înconjurată de un întreg cimitir de vechituri. Da, asta compunea pentru ea toate aceste amintiri adunate de-a lungul anilor: un cimitir acoperit de pulbere învechită. Se simţea asuprită de propria inimă într-un regim liniştit de dictatorial. Povestea ei începe în momentul în care derivatele propriei sale dorinţe se intâlnesc şi îi permutează toate gândurile şi existenţa de până atunci. În momentul în care oscilaţiile emoţionale nu îi mai dau pace şi o încurajează să se aventureze în distracţii mult mai curajoase. Era capabilă să îşi trădeze corpul cu scopul de a-şi hrăni mintea. Şi atunci şi-a spus: "Când dictatura e un fapt, revoluţia e o datorie". Şi aşa a şi făcut: a scormonit după armele răscoalei ce va urma. Şi-a pregătit discursul libertăţii sale şi şi-a pledat cu succes cazul în faţa străinului cu care împărţea acelaşi pat. A fost jignită, scuipată cu vorbe grele. A ascultat conştiincioasă până la final. Chiar l-a şi îmbrăţisat când nu a mai avut puteri să urle, şi i-a şters lacrimile îngheţate atunci când acestea i-au invadat obrajii. Atunci când stăteam şi ascultam ce îmi povestea, când îmi aducea la cunoştinţă hotărârile pe care le-a luat, când vedeam cu ce capriciu sadic îşi dorea să înceapă o nouă viaţă, îmi venea să fac din ea un altar al curajosului ideal feminin. Mă uitam la ea şi încercam să îi ghicesc începuturi sau finaluri în privire, în poveste. Dar nu mă întâlneam decât cu doi ochi senini şi luciosi. Doi ochi în care se putea în sfârşit contura un zâmbet. Pentru ea nu mai conta decât fericirea cu care avea să se întâlnească de acum încolo. Nu mai puteam rosti nici un cuvânt la toate cele auzite. Şi cel mai tare mă durea că nu am fost atentă la toate semnele şi trairile ei cand trăiam sub acelaşi acoperiş. Tot ce am putut să îi spun a fost: - Mamă, pentru mine tu eşti începutul poveştii mele! Tu eşti prima filă a fiinţei mele!
.jpg)
.jpg)
.jpg)
