The beauty of living

Parvu Lavinia- We have ourself

The days are long
The years are short

Everything is wrong

But I will not deport

From myself

From my feelings

I will get help

I have many reasons

To live, to love

To pray, to give

To smile from above

To forgive

Familia este totul

Pârvu Lavinia- Pentru noi

 Noi doi,

Și-a noastră mică

Ce împletitură!

Ce sfântă cunună

Tu, al meu drag,

Peste tot dorul după mine îl trag

Și mă rog de el,

Să se arate mai greu

Eu, a ta

Îmi spui: "minunea mea"

Simt iubirea ta

Când îți pui inima în palma mea

Și cu ea, cu-a noastră mică
Nu ținem cont de nici o politică
Toți trei unul de la altul am învățat
Că Universul nostru este nelimitat

Promisiunea

Lavinia Pârvu- Vine și ziua aia

Am trăit numărând frunzele și florile

Zugrăvite pe toate laturile

Iar cutiei ce m-a adăpostit

Îi mulțumesc acum, că nu m-a dezamăgit

Am fost cu un picior în basm

Și cu celălalt în abis

Totul datorită unui mecanism

Ce prea multe mi-a permis

Mi-am dezvăluit prea mult intimitatea

În literatura vagă

Dar totul în jur îmi promitea

Că voi deveni și eu întreagă

El e al ei, nimic mai mult

Pârvu Lavinia- Devii ceea ce nu vrei să fii

La umbra sânilor mei îți vei petrece noaptea
Și pe-ale mele buze greu de înțeles îți vei pierde autoritatea
Vei avea impresia că trăiești un falset erotic
În care tu pierzi totul și devii doar un ostatic

Mă iubești cu-nflăcărare, cu o patimă intensă

Să-ți recapeți din putere, să mă lași pe mine plânsă

Dar iubirea e mai hoață, primitivă, primordială

Și-o să te joace-n hora ei intimă și muzicală

O să uiți total de tine, cine-ai fost, ce-ai vrut să fii

Vei simți în schimb dulcea tandrețe a deșteptării

Căci vei avea lângă tine acea umbră a sânilor mereu

Iar celelalte părți din corpul meu îți vor fi sacru muzeu

Cu nebunia la altar

Lavinia Pârvu- Război sau pace?

Soarele mă face să cred că totul e doar o iluzie

Dar de fapt, cu cât e mai puternică lumina soarelui, cu atât de adânci sunt umbrele

Aș vrea să nu mai dau nume așteptărilor mele

Ci doar să le savurez nemărginirea

Nu mai sunt eu, am început să confund ideea cu imboldul

Oare aceasta e adevărata nebunie?

Unde-mi sunt acum rezoluțiile de an nou?

Acelea cu planuri mărețe și noi obiective?

De bucuria broșurilor din poștă și privirea aruncată pe geam dis-de-dimineață?

De slăbirea acelor 2 kg ce-mi stau pe cap de când mă știu?

De călătoriile programate și de promisiunea că voi încerca să fiu mai prezentă?

Unde-mi este acum măiestria de a controla tăcerea?

Simt că multe vor rămâne nescrise, nespuse și nevăzute

Îmi voi crește copilul cu riscul ca eu să mă micșorez

Pentru că el a fost sărac și a venit din nimic

A simțit doar osteneala creației și totuși ne va face moștenitorii săi

Aș putea să fac atâtea, să scriu, să plantez, să cânt și să iubesc intens

Dar sunt blocată într-un glob de cărămidă ce aparține unui Univers imens, de neînțeles

De-a lungul timpului oamenii s-au distrus unii pe alții în timpul războiului

Iar pe timp de pace s-au distrus pe ei inșiși

În nebunia mea de acum mă-ntreb: ce este acum, război sau pace?

Epidemie de (lipsă de) omenie

Lavinia Pârvu- Fiecare pentru sine

Dați-i omului o mască 

Ca să vă spună cine este

Lăsați-l să vorbească

Chiar dacă nu-i aparține acea poveste

Lăsați-l să zboare

Să zâmbească, să iubească

Lăsați-l să-și atribuie orice valoare

Dați-i voie să greșească

Lăsați omul ce-a fost odată copil

Și a venit din nimic

Să se facă acum vizibil

Nemărginit, atotputernic

Lăsați-i în pace buzele lui grele de ințeles

Să rostească acea frază

Plină pentru el de interes

"Om pe om nu se salvează"

Rezoluții

Lavinia Pârvu- Cât de departe putem merge?

În viață depindem de capriciile corpului nostru

Și din atâtea coincidențe aranjate trăite

Ni se pare că totul e un haos, un nepopulat terestru

Deși locuim majoritatea timpului în cuvinte

Și ne arătăm doar latura umană brută

Puteam fi mai entuziaști, mai bogați în jurăminte

De la prea multă bălăceală prin viață

Și de la prea multe discuții muzicale

Am ajuns să fim ușori, vizibili doar la suprafață

Am ars în apă și ne-am înecat în foc

Bazându-ne doar pe tandrețea deșteptării

Care să ne spună că încă mai e cale de mijloc

Nu am dat nume așteptărilor noastre

Ci doar le-am savurat nemărginirea

Iar acum umblăm târâș s-alungăm nefericirea

Hai s-o facem!

Lavinia Pârvu- Ești aici sau mi se pare?

Urmăresc în gând pașii tăi fierbinți
Simt cum respiri, cum mergi, totul e electric
Părul, umbra, umerii vreau să ți ating
Să ne privim și să dansăm într-un spațiu cosmic

Să ne luăm măștile și să ne spunem cine suntem
Să ne justificăm sfârșitul prin amor 
În nuanțe de gri păcatul să-l comitem
Să nu ne pese de ce zic cei din exterior

Hai să facem totul împreună din nimic

Amorului nostru să-i jucăm o farsă

Să ne creăm de la zero într-un stil organic

Să-mi fi iar soț, eu veșnică mireasă

Să-ncepem a uita ale noastre vechi umbre

Să reînviem odată cu natura

Să adăugăm în noi multă viață și culoare

Corpului nostru să nu-i mai scădem temperatura

Ce bine că ești!

Lavinia Pârvu - Primul meu an cu Eva

N-a fost ușor, dar a fost minunat

Încep prin a povesti cum Eva a crescut treptat

De la o mogăldeață de 50 cm și 3.1 kilograme

La o activistă căreia mereu îi este foame

Prima lună am fost un zombie

Nu găseam nici o direcție

Să te adormim, să te liniștim

Deși se spune că un bebe doarme 18 ore, minim....

A venit și luna a doua

Nedumerirea noastră continua

Deși mai dormeai puțin pe colo colo

Tot plângeai mult, ne tot ziceam: "mai dă-o încolo!" 

A treia luna ne-am speriat

Când ai început să dormi mult timp legat

Am oprit zgomotele albe, au trecut colicile,

Deja făceam față situațiilor dificile

Luna a patra a adus primul râs mai zgomotos

Ce moment special, gustos!

Am făcut tranziția la tine în pătuț

Toată lumea a început să doarmă mai bine, am fost mai odihniți

În luna a cincea ți-ai gustat picioarele

Aveai spor mare în a-ți suge degetele

Te rostogoleai fără probleme

Dimineților mele aduceai prospețime

Și-a făcut prezența în luna a șasea

Un cartof dulce ce tare bine mirosea

L-ai mâncat pe tot rapid

În timpul mesei ai adormit

Luna șapte a venit

Primii dinți au și ieșit

Ai spus mama răspicat

Momentul acela m-a marcat

În luna a opta mi te-ai bronzat

Prin parc pietricele ai mâncat

Somnul pe zi s-a mai redus

Seara, cina am introdus

Ai început să mergi în luna a noua

Distracția noastră continua

Ai descoperit pe zi ce trece lumea

Iar noi ne bucuram să îți auzim vocea

Când în luna a zecea ai intrat

În funduleț te-ai ridicat

Și ca să îți aprofundezi creșterea

Ai plecat de-a bușilea

Luna 11-a a venit rapid

Timpul nostru împreuna a devenit ludic

Și mă luai și mă pupai

Din priviri nu mă scăpai

Și iată cum a răsărit

Primu-anișor, un an deosebit

Ai crescut la sânul meu

Te iubesc de-o viață, te voi iubi mereu!

Cu ce rămânem?

   Lavinia Pârvu- Transformare

   În pulsul vieții de zi cu zi, în pulsul pe care-l simt la încheietura sau în urechea înfundată în pernă, stă de fapt misterul care mă ajută să fac următorul pas și următorul gest. 

   Nu din contactul cu lucrurile, ci din contactul cu ființele a luat naștere iubirea, bucuria, blândețea, simplitatea.

   Așa am reușit să-mi alung gândurile negre: cunoscând tandrețea și sorbind din limpezimea ochilor sinceri și zâmbitori. 

   Atunci când întunericul a insistat să mi se înfiltreze prin piele, l-am lăsat să văd ce poate produce, de ce poate fi capabil. Da, a făcut ravagii. Da, și-a făcut de cap. Dar în același timp, m-a făcut să simt atât de intens prăbușirea în somn, încât am crezut că am fost înghițită de un abis fascinant de dinaintea nașterii. 

   Mi-a redat din nou gustul universului matern din care am făcut parte. M-a făcut să conștientizez cum, de fapt, eu am provenit dintr-o dorință intensă, și cum am devenit pe parcurs TOTUL.

   Și uite așa, marșul acesta al beznei m-a purtat ușor, ușor către lumină. Acea lumină care atunci când se stinge are puterea de a lua cu sine aerul. Dar eu aveam deja rădăcinile înfipte foarte adânc în tristețe. Și nu m-a mai afectat faptul că, din când în când, lumina va mai fi stinsă.

   Am devenit în timp capabilă să am sentimente. Să simt. Să mă bucur de plăcere chiar și înainte să-l ating pe celălalt. Doar din priviri sincere și vorbe melodioase.

   Am hotărât după toate cele pătimite, că, în viața asta nu vreau să mă simt bine. Vreau să simt TOT.

Minunea mea, Evuca

Lavinia Pârvu - Tu ești în toate

Ești mică, 

Ești mare

O mogâldeață dinamică

Fără manual de utilizare

Ești sus

Ești jos

Vai, bicepsul mi-ai distrus

Eh, e el prea pretențios

Ești aici

Ești mai departe

Dispui tu de-anumite tehnici

Să-ți găsești activitate

Ești fomistă

Ești satulă

O adevarată specialistă

Când vine vorba de maimuțăreală

Ești miracol

Ești din suflet

Viața cu tine e un spectacol

La care-am intrat fără bilet

Ești cu râsu'

Ești cu plânsu'

Eu pe-aici cu versul

În sfârsit, tu ești cu visul 

ZzzZzzZzz

Răsturnare de situație

Lavinia Pârvu- Rămân om

Când credeai c-am dispărut

Ți-am apărut

Ca la-nceput

Eu sunt aici

Eu sunt în toate

Îți mânc din suflet, pe săturate

Am fost departe, am fost distrată

Dar m-am întors

Neaccidentată

Ramân aici

M-am hotărât

Să fim puternici, ca la-nceput

Gânduri etichetate

Lavinia Pârvu- Pe repede înapoi

O porție de eter singuratic

Are un aer mult prea tomnatic

În schimb un eter în doi

Nu m-ar mai face să privesc înapoi

Hai să facem orice din nimic

Dar nu pe grabă, ci într-un mod mai ritmic

Să ne curățăm rădăcinile de tristețe

Gândurile negre să le abordăm mai cu strictețe 

Să eliminăm acest marș al beznei dintre noi

Și să pulsăm împreună, fără război

Căci în amor nuanța de gri

Ne facem să fim mult mai integri

Emoție de final

Lavinia Pâvu- Visul unui Blue(s)

   Îl aștepta, deși nu era sigură că o să vină. Cu paharul în față, Blue își zise că, dacă va apărea el, se cuvenea totuși să-l scutească de priveliștea unei bețive. Apoi, cum acest scrupul i se păruse o formă de virtute , dădu pe gât băutura fără remușcări.

   Barmanul se uita lung la ea:
    - Încă un gin tonic?
    - De ce nu? Cui nu-i prinde bine puțină tonificare?
   Chiar dacă dusese, probabil, de cel puțin o mie de ori această conversație, avea senzația că improvizează, că e briliantă, că rostogolește, ca niciodată replici scântâietoare. De altfel nu zărea oare în ochiul barmanului un licăr de amuzament? Dar dacă licărul avea alt înțeles? Dacă într-una din nopți a fost a lui fără ca acum să-și mai aducă aminte? 
   "Am făcut atât de multe lucruri, încât nu le mai pot ține minte. La doar 30 de ani, am colecționat o mie de vieți", își zise remușcător, și se întristă la gândul că, deși a fost și este mai bună decât mulți alții, a reușit cumva accidental, să se piardă înaintea lor.
   Peste sângele și ideile ei sterpe se-ntînde acum sterpiciunea amărăciunii. Era convinsă că s-a născut pentru a se lega de oameni, și nu de lucruri sau idei. Fiind ocupată mereu să reconstruiască lumea, a uitat să se reconstruiască pe ea. Și în acest fel, viața ei nu a devenit decât o moarte zilnică a convingerii că mâine va fi mai bine. Sau măcar un rău mai diferit, ca să iasă din rutina vieții, urâtă de ea până în măduva oaselor.
   Mulți spuneau despre ea că este genul de frumusețe care se dilata ca Universul, și în același timp se condensa ca un ghețar. Exagerată până la trufie, și în același timp dezgolită până la miez. 
   Ea nu mai era sigură că știe cine este. Cel puțin nu acum după cele multe pahare băute. Se considera un compus eșuat al unor reacții chimice negândite înainte.
   Dacă el tot nu-și făcea apariția, a început să-și umple timpul gândindu-se la greșelile din trecut. Dar nu ca pe un regret, ci ca pe o formă de reîmprospătare a memoriei. Să le regrete ar fi însemnat să-și calce în picioare o parte din tinerețe. Acea perioadă sălbatică când vroia cu disperare să afle secretul eternității.
   Aprinderile ei de altădată erau o emanație a vitalității sale, a dorinței sale de scandal și provocare, a unei voințe de eficacitate în ciuda nihilismului ei de atunci. Da, a avut un comportament autodistrugător și regenerator în același timp. Dar cine o putea opri? Te molipsea cu energia ei infinită.
   După încă 3 ceasuri și tot atâtea amintiri răpuse în paharele goale de lângă ea, el tot nu veni. Ea și încă un rătăcit erau ultimii clienți, iar barmanul îi făcea semne din priviri că ar cam fi cazul să termine. Cu băutura din față sau cu viața, nu știa nici ea.
   Așa că dădu pe gât ce mai era în pahar, își apucă paltonul și poșeta și îi spuse barmanului:
    - Hai să mergem, aș vrea măcar să-mi amintesc de tine și de ce am făcut împreună.

Trecut imaginar

Lavinia Pârvu- Timpuri noi

Mă chinui să storc zeama timpului

Poate dau de gustul răcoritor al vinului

Ce-l savuram mereu împreună

Pe vremea când între noi nu exista furtună

Pe-atunci cunoșteam secretul dansului

Și nu ne lăsam pradă gândului:

Că poate va veni o zi

Când nu ne vom mai putea încălzi

Ne-am afundat în sterilitate ca-ntr-un extaz

Și nu credeam că asta ne va aduce vreun necaz

Dar a venit acel moment dubios

Lăsându-mă imună, pe tine neputincios

Căsnicia noastră, acea democrație-n doi

S-a transformat ușor, ușor într-un război

Dar n-am plecat, ci am luptat

Situației noi ne-am adaptat