Astăzi am fost întoarsă pe dos
După ce am terminat de parcurs drumul spre inima ta pe jos
Nu mai aveam putere nici măcar să rostesc un cuvânt
Iar respirația mea avea un ritm enervant
Încă mă simt timidă
Dintr-un exces exagerat de gândire
Că dacă, prin ceea ce am făcut
Din partea ta voi obține o adăpostire
Efortul depus îmi este unul străin
Niciodată nu am mai luptat pentru cineva sau ceva așa de aprig
Mă simt zdrobită, frământată, irosită
Cu o nevoie nedeslușită a unei fericiri promise
Am vrut să am totul din tine
Și să mă hrănesc zilnic cu ale tale vitamine
Să petrec după-amiezi întregi într-un soi de satisfacție
Față de problemele lumii să nu am nici o reacție
Dar acum o întrebare mă supune
Mi te vei dărui tu mie în întregime?
Iar dacă aș avea acel TOT dorit din tine,
Unde l-aș pune?