Lavinia Pârvu- Azi copil, mâine acceptabilă
Ținea în brațe fetișurile copilăriei
sale
Și din ea pleca un dor agale
Un dor manipulat de-o ironie
Și urmat de o nemiloasă agonie
Ținea pe umeri greutatea nimicirii sale
Și toată speranța ei atârna în
câteva balamale
Și nu i-ar fi fost îndeajuns
Să își clădeze zidul spre inima ei astfel încât să fie de
nepătruns
Ținea pe buze mila oferită de la un
străin
Dar pe canicula asta era ca și cum
stătea la umbra unui pin
Dar se amăgea cu ideea că
Poate așa își va dobândi o anumită
caracteristică
Ținea în palme o scurtă nebunie
Și fiind plină de euforie
A scăpat totul pe jos
Și tot ce-ar fi putut să fie, n-a mai fost
