Lavinia Pârvu- Plătim cu viaţă, să fim lăsaţi în viaţă
Trăiesc înspăimântată că sunt vie
Sper să fie doar un banal proces de blasfemie
Nu am intenţia de a mutila cuvinte,
Dar nici nu aş vrea să mă despart de ale mele sfinte dorinţe
Apa trece, dar pietrele nu mă vor uita,
Chiar dacă până acum am păşit pe ele nefiind căsătorită,
Apa trece, pietrele mă plâng
Ele cred că iubirea pe acest Pământ nu îmi va fi de ajuns
Dacă m-aş cunoaşte şi eu cu adevărat
Nu aş mai vrea să mă cunosc
Iar dacă aş fi avut un comportament mai astâmpărat
Nu aş mai fi ajuns până aici, recunosc
Erecţia de neuroni provocată
Mi-a dezvoltat întreaga judecată
Iar puternica ejaculare verbală
Mi-a parametrizat căptuşita amorţeală
Am plătit până acum să fiu lăsată în viaţă
Simţindu-mă de fiecare dată o leşinată paiaţă
Am fost condamnată să-mi aştern cuvintele
Riscând să-mi ucid toate nopţile
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu