Mă declar copilă a nevoiei
Mucoasă rebelă a bucuriei
Fabricată din cea mai pură veselie
Şi mereu încătuşată-n acele luni de Aprilie
Sunt o combinație euforică a mamei şi tatălui meu
Şi asta mă face să îmi fie dor de ei mereu
Când mă uit la degetul arătător
Chipul mamei mele îmi apare întrebător:
"Cât ai luat în teză, cât a luat acel amator?"
Când spre inelar privesc
Parcă îl aud pe tata cum abia îmi spune:
"Te iubesc!"
Nasul mă va duce întotdeauna
Să o cert pe mama
Căci din "cauza" ei îl am "totuna"
Îmi privesc turmentată valea lină şi aromată dintre coaste şi fese
În această privelişte clar nici o copilărie nu mai reiese
Greşelile simt că mă vânează
Şi spiritul meu ludic această imagine o promovează
Iar dacă mă întrebi de ce ai avea nevoie să fi prieten cu inima mea
Ți-aş spune că nu de multe...
Doar tu şi cu mine într-o cafenea
Priviri adânci, multă tăcere, respirație fierbinte şi un trecut şters cu un umil burete
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu