Tu suflet nebun, mută-ți cuibul

Lavinia Pârvu- Inversare de roluri

Te invit în locul meu

Să te aștepți să-ți moară speranța

După ce ora bate clipa: "așteptându-te mereu"

Te invit la masa mea

Ca atunci când îți hrănești lacom stomacul

Să simți doar aroma proaspată din coapsa mea

Te invit în patul meu

Să visezi cu ochii larg închiși

Cum e să nu te mai oprești din cădere liberă spre apogeu

Te invit în hainele mele

Să simți și tu atunci când nu te mai cuprind

Cum îți vine să-ți arunci mințile în toate direcțiile

Și apoi te invit să pleci din locul meu

Și să îmi faci un rezumat

Cu privire la experiența ta din corpul ocupat

Dau gânduri dulci la schimb

Lavinia Pârvu- Cum facem cu anonimatul?

Posed niște gânduri dulci ca baclavaua

Și te provoc să fi blând în diminețile cu rouă

Atunci când discuțiile muzicale se vor termina

Și nu va mai putea nimeni a te alinta

Pe vremea când trăiam în regnul animal

Totul era sublim, normal

Acum că am devenit și noi umani

Suntem asemenea unor spartani

Ne luptăm pentru plăcere

Bucurându-ne de ea mai apoi în tăcere

Ne luptăm pentru obiecte

Culegând după aceea doar conflicte

Încercăm să fim urbani,

Cât mai chic, mai capitali

Dar de fapt ce reușim

E să fim barbari și veșnic anonimi

După 10 ani

Lavinia Pârvu- Ce realizări ai?

Am ajuns la această vârstă a trupului în care

Câteodată simt că nu mai am răbdare

M-am lăsat însoțită de mine peste tot

Purtând în geamantan mereu, dulcele meu complot

Am gustat din viață cât de mult am putut

Păstrând doar ce mi-a plăcut

Și nedorind să pierd mirosul lucrurilor vechi și prăfuite

M-am aventurat în situații extrem de deosebite

Am străbatut lumea în lung și-n lat

Am trăit intens, m-am afumat

Am râs, am plans dar n-am uitat

Că prietenii adevărați sunt aici, ei nu au plecat

M-am întors aici, cu voi, acum

Și voi profita de această clipă la maximum

Și chiar dacă e doar pentru o zi

Amintirile ce le port în mine, vor rămâne veșnic vii

Vinovată fără vină

Lavinia Pârvu- Pledez "vinovată"

    Am ajuns la vârsta trupului și mă simt vinovată. Mă simt vinovată pentru binele ce nu l-am înfăptuit. Ce m-a oprit? În ce moment mi s-a înnegrit inima? 

    Oriunde m-am dus numai de mine am dat. Și în continuare mă zbat să văd și alte chipuri dar încă nu am reușit. Am încercat să îmi spun glume cu scopul de a mă face să mă simt mai vie, mai umană, dar ceea ce am reușit a fost să îmi spun doar crudul adevăr: că sunt doar un produs ce produce la rândul lui. Adevărul că regăsirea, nu înseamnă să fi fericit, ci încetarea de a fi nefericit. 

    Simt că nu mai încap în structura mea de bază, și limitele coajei sunt așa de groase și de rigide, încât nu am forță nicicum să îmi măresc teritoriul. Măcar cât să iau o gură zdravănă de aer și să mă duc la fund din nou. Așa ca într-un ciclu repetat și infinit.

    Iubesc dragostea. În același timp iubesc să fac dragoste. În aceste momente pline de pasiune, simt cum lucrurile neînsuflețite prind viață și parcă devin conștiente de tot ceea ce se petrece în jurul lor. Câteodată le privesc cum stau și râd puțin de noi, văzându-ne poate disperarea de a ne contopi. 

    Mi-aș dori să mă privesc și să mă simt pe mine cu adevărat. Poate în felul acesta voi fi înzestrată cu blândețe. Poate voi simți un gust mai bun al vieții, iar acest produs pe care îl reprezint nu își va pierde autenticitatea și va fi mereu la mare căutare indiferent de evoluția omenirii.

    Deși m-am eliberat prin aceste rânduri timide, mă simt în continuare vinovată. Dacă nu m-aș mai simți vinovată, probabil aș crede că e tot vina mea.

Absurd divin

Lavinia Pârvu- Gânduri bizare

Stăteam întinsă într-un paroxism împietrit al dorinței

Unde aveam pusă deoparte o bucată din coapsa ta

Și fiindcă părea așa apetisantă, am scris pe ea:

"De păstrat până voi ajunge la capătul ființei"

Simțeam gustul a tot ceea ce am mușcat până acum din viață

Și nedorind să port povara dulcelui meu defect

M-am aventurat într-un absurd imperfect

Sperând să îmi treacă sentimentul acesta până dimineață

Și tot defilând și tot gustând așa timidă din viață

Păstrând numai ceea ce mi-a plăcut din ea

Am adormit cu dorința de a crea și de a provoca

Orgii pline de durere unei paiațe

Oare ce m-o aștepta pe calea pe care niciodată n-o s-o apuc?

În nici un caz nu cred că ceva mai cu bucluc

Dar asta e, în viață suntem doar umili călători

Doar ar fi chiar plictisitor să rămâi nemuritor după ce mori...

Chiar înfiorător!

Alt bărbat, altă femeie

Lavinia Pârvu- Exercițiu (ridicol) de imaginație 

Altă nebunie, alt bărbat,

Nu îți va asigura un viitor

Să îi spunem, mai accentuat

Poate doar un gând, un moment teribilizat

Altă romanță, altă femeie

Nu te va ridica la cer

Doar așa, propulsat de o banală scânteie

Ci te va ține pe uscat, ca să ai de raportat

Aceeași nebunie, același bărbat

Va ști să te poarte mereu în suspans

Un fel de combinație între sfoară și acrobat

Și nu va uita cum la circul tău să rămână abonat

Aceeași romanță, aceeași femeie

Te va face să pui mereu bine punctul

După ce ai redactat o imaculată caligrafie

Și ai semnat decretul final de iubire 

Totul e doar o poveste cu nesfârșit comun

În care se aruncă cu vorbe deformate și fără gust bun

De genul: "Nu mai bine mi-o fi mie, cu:

Alt bărbat, altă femeie?"

Locul meu, gândul meu

Lavinia Pârvu- Putere injectată

Nu ți-ai dat seama că eu sunt cea pe care nu o cauți?

Nu sunt cea care îți apare în vise spunându-ți: "hai să fim pe veci amanți!"
Nu, și nu, și nu îți spun
Până când voi reuși să te scot cu forța din cap, presupun

După toate peomele scrise de tine pe corpul meu

Și după ce am ajuns amândoi la vârsta neputinței

Te-am transformat într-o dorință la care trebuie să renunț

Și am strivit sub coapsa stânga toate visele plănuite în amănunt

Am venit în patul tău pentru a-ți putea vorbi
Tu mi-ai vorbit pentru a mă aduce în patul tău
Și uite așa ne-am înrolat
Într-o situație de necontrolat

Există iubiri care mor din cauza îndoielii
A mea a murit din cauza nemiloasei certitudini
Că mai mult de o noapte cu mine nu poți sta
În felul acesta inima devenindu-mi o activistă

Îmi propui să rămânem măcar prieteni
Dar între prietenie și iubire 
Există doar piele
Și e așa de subțire...

Gânduri aievea

Lavinia Pârvu- Gândesc, ca să pot să mai trăiesc  

   Scriu acum pipăind tăcerea și gustând din lumea flămândă. O lume care se gândește numai la cum să sacrifice niște carne pentru amorul propriu. Am obosit gândindu-mă după-amiezi, seri întregi la tot ceea ce înseamnă sacrificiu. Sacrificiu uman în schimbul unui spațiu gol. Prea mult spațiu gol și prea puține orgii de culori tomnatice. 

   Parcă îmi petrec timpul într-un soi de insatisfacție cerebrală. Ies zdrobită de profunditatea gândurilor mele, frământată de nevoia nedeslușită a unei fericiri și continuități ce unora nu le-a mai fost dată. 

   În viață (cel puțin în cea pe care o trăim acum), depindem de capriciile inimii noastre. Câteodată mergem înainte fără nici măcar să ne gândim la consecințe. Câteodată stăm și rumegăm exagerat de mult înainte de a lua o decizie. Diferența dintre cele două situații este vârsta. De câte ori, tineri fiind, nu ne-am aruncat în decizii total greșite care ne-au dus pe niște căi din care abia am mai ieșit la lumină? De câte ori nu am fost intoxicați de acel râvnit vagabondaj nocturn? Dacă stau să mă gândesc, a fost chiar plăcut.

   Acum? Poate și acum ajungem în același punct prost ales, doar că (din păcate poate) gândim prea mult. Avem mai multe variabile. Și poate toate proaste. 

   Fiecare ar trebui să-și urmeze panta lui, cu condiția s-o facă urcând. Altfel nu se pune. Vei fi dat ca și exemplu negativ tot restul existenței tale.
   Am fost judecată aspru (culmea de către prieteni foarte apropiați) că m-am schimbat. Nu am crezut atunci și nu cred nici acum. Nu m-am schimbat deloc ci doar am devenit mai profundă. Toate astea întâmplându-se treptat atunci când am avut un comportament nedumeritor față de aer, deoarece am simțit că fiecare clipă de viață are gust de cer. Și în acele momente de naivitate am îndrăznit să mușc din cer, cu greșita iluzie că din cer poți să muști cât vrei, deoarece va crește la loc. O idee nu prea măreață, pentru că nemărginitul cer se răzbună, iar factura pentru "bucatele" la discreție savurate, este imposibil de achitat.

   În viață mai depindem și de capriciile corpului nostru. Dintre toate suferințele, cele mai dureroase au fost cele pe care mi le-am provocat singură. Acelea au lăsat urme adânci în eternitatea în care voi trăi. Pentru că e simplu: existăm atâta timp cât cineva se gândește la noi.

   Iar acum că am atins liniștea și am gustat lumea nesărată am o singura teorie: cei mai frumoși ani din viață sunt cei pe care nu i-am trăit încă.

Contopirea moleculei de cunoaștere

Lavinia Pârvu- Mă apuc de învățat

Vreau să te cunosc total
Ca pe viitor, nimic din ceea ce ni se va întâmpla
Să nu mi se pară accidental
Ci doar așa, ceva cu care pot jongla

Vreau să te explorez mental
Ca atunci când vei veni cu un pretext 

Mie să mi se pară banal,
Deloc ieșit din vreun context

Vreau să mi te afișezi întru totul
Da știu, e o dorință la care trebuie să renunț
Dar eu nu îl vreau pe altul
Te vreau pe tine în amănunt

Prețul amintirilor

Lavinia Pârvu- Cât îți ia să-ți amintești?

Mai ții tu minte,
Când eram ronțăiala ta preferată de dimineață
Fără prejudecăți, fără îmbrăcăminte
Lăsând trecutul tumultuos într-o nemăsurată ceață

Mai ții tu minte,
Când ne prindea noaptea de pleoape
Și-o alungam cu ale iubirii cuvinte
Și atunci mă trăgeai și mai aproape

Mai ții tu minte,
Când adormeam îmbrățișați, dar incomod
Contând doar ale noastre fierbinți dorințe
Și ne pierdeam în lumea somnului nerod

Și acum te întreb, mai ții tu minte
Poemul pe care mi l-ai scris pe piept
În urma căruia, înlăcrimată,
Ți-am zis: "Accept".

Despre neajunsurile fluturașilor din stomac

Lavinia Pârvu- Epidemie de zgomot

Două profiluri stau față în față

Nu știu ce să zic, 

Dar mie îmi pare că se cam iau la harță.

Sper totuși să nu fie nimic

Mâinile lor se ciocnesc în reflexe

Își discută situația, statutul

Mi se pare mie că am auzit și de ceva taxe

Subiectul ăsta sigur o să le aducă sfârșitul

Ea îl iubește ca o nebună

El crede că declarația ei e cam comună

Dar ar trebui să știe că iubirea se regăsește în Dex

E la pagina unde nu trebuie să plătești nici un preț

Acum îi desparte doar un vânt

Ce adie pe pământ

Când el oftează împinge adierea amenințător spre o ea plină de suspine

Ea, în loc să se ferească, îi înghite oftul și se roagă să vină zile mai senine

Acum vedem doar un profil

Am tinde să credem că e incredibil

Dar alternanța între nebunie și luciditate în cuplu

Lasă publicul fără replică și răsuflu

Azi nu vobim despre continuitate

Lavinia Pârvu- Așa e să fie

Ce să fac?

N-am ce să fac

Las o viață să îmi scape,

Tratându-mă mai departe cu un major coniac

Că dacă era minor

Mâine corpul mi-ar fi fost la abator

La abatorul turbat

Unde nimeni nu e iertat

Nici măcar eu

Acea ființă înzestrată cu un zambet, mai mereu

Cu un trecut al ei care acum nu mai contează

Și ale cărei simțuri încă mai vibrează

Freezed feelings

Lavinia Pârvu- Self study

Every eaten drug
It's an empty thought
And every moment spent alone
It's like a crime to what means home 

Every empty bottle which stainds in front of my face
Is filled with true stories
For every new beginning it's strong base
In this way I am always prepared for the most simple complex

I can say without no doubts
That you were built exactly on my size
Normally, I am easily satisfied
I like the best!

Celebrare furtunoasă

Pârvu Lavinia- Azi un an, mâine o viață

Aș vrea să mușc din umerii tăi de miere

Să existăm prin noi fără secrete și fără bariere

Suntem doar două trupuri înfierbântate de dorință

Și ne iubim prin a destinului bunăvoință

Din mine pleacă dorul tău

Un dor manipulat de un călău

Din tine pleacă doina mea

Spunându-ți că tot ce e în afară de noi, nu e aievea

Mă indispune eternitatea gesturilor complexe

Anunță cumva că tot ce e mai simplu se disipă, spre ciudat miroase

Părem condamnați la un perpetuu delir erotic

Iar față de gândul ăsta, eu sunt vitează, tu nu ești sceptic

Nu te mușc tot, mai las pe mâine

Sub coapsa stângă am mai păstrat niște vise

Și sunt convinsă că nu am nici un gând amețitor

Când spun cu trăinicie că:

Este loc de umor în amor

Balansare în abis

Lavinia Pârvu- Azi copil, mâine acceptabilă 

Ținea în brațe fetișurile copilăriei sale

Și din ea pleca un dor agale

Un dor manipulat de-o ironie

Și urmat de o nemiloasă agonie

Ținea pe umeri greutatea nimicirii sale

Și toată speranța ei atârna în câteva balamale

Și nu i-ar fi fost îndeajuns

Să își clădeze zidul spre inima ei astfel încât să fie de nepătruns

Ținea pe buze mila oferită de la un străin

Dar pe canicula asta era ca și cum stătea la umbra unui pin

Dar se amăgea cu ideea că

Poate așa își va dobândi o anumită caracteristică

Ținea în palme o scurtă nebunie

Și fiind plină de euforie

A scăpat totul pe jos

Și tot ce-ar fi putut să fie, n-a mai fost