Plec numai ca să mă întorc

Lavinia Pârvu- Final de poveste  

    Încercând să desfacă corsetul tensiunilor ce o crispa de prea multă putoare de vreme, pune mâna pe telefon, îi formează numărul, așteaptă să îi audă respirația pătrunzatoare și îi spune:
   - Aș vrea să pun punct jocului de amanți ce suntem!
   După care îi închide, închizându-și în același timp pereții inimii. A ieșit repede afară să își salveze plămânii, inhalând o dușcă bună de aer nisipos. S-a pierdut pe străzile nemuririi, și a simțit în ea o infinitate de urlete ale unor femei răstignite de aceeași soartă ca și a ei. 
   Se simțea violată. Se pierdea în mulțime și era violată de toate sunetele ce o înconjurau, de toate privirile ce o devorau și de toate pietrele cubice care îi îngropau tocurile. În acel moment s-a hotărât să se predea pereților căminului ei și să se dea bătuta în fața amintirilor ce îi vor devora seninătatea. 
   Zilele treceau și era supusă chinurilor uzuale: îl visa la fiecare închidere a ochilor și între membrele ei amorțite trecea un suflu de viață. Era îmbătată non stop de invadarea imaginară a privirii lui. Încă nu era vindecată. Și-a amplificat gravitatea tratamentului, incluzând și câteva formule de licori magice și note muzicale mult prea perturbate, iar firul predestinat și-a urmat în continuare cursul vijelios.
   După luni întregi de cură sadică în care s-a distilat până a ajuns la esență, a hotărât să își scoată cutele pielii în deșertul amplificat de nepăsare.  A hotărât să nu mai culeagă semințe reîncarnate în viață doar pentru scopul de "a avea", ci mai mult, a hotărât să fie o spectatoare cu bilet în primul rând a magiei vieții pentru unicul scop de "a fi".
   Pentru apariția la avanpremierea reieșirii ei în lume, a ales tocuri mult mai înalte, cu care să înfrângă piatra blestemată care odinioară o înghițea. Iși ondula picioarele pe străzile mărginite de chiparoși centenari. Se simțea o sumă imensă de energie regenerabilă. 
   După cum a și estimat, nu a durat mult până a cunoscut o persoană interesată de condiția ei. Nu îi displăcea fizic deloc, așa că i-a acceptat invitațiile de a păși în lume alături de el. Și nu a regretat. Dar era conștientă că destinul lor nu o să fie niciodată la fel de asurzitor de luminos.
   Și pentru că ținea la el, nu a încetat niciodată să îl avertizeze spunându-i:
   - Să nu uiți niciodată că sunt un imens dublu. Iar numărul 2 este pe veci blestemat.

 

De ce mă zbat?

Lavinia Pârvu- Dar totuşi, pentru ce?

Pentru că nu am inspiraţie să inventez ceva nou.

Pentru că nu am suficientă experienţă să inovez ceva existent.

Pentru că toate ideile ce îmi trec prin cap au fost deja gândite şi implementate de mai marii şi mult prea cunoscuţii inventatori şi oameni de ştiinţă.

Pentru că aceştia nu s-au gândit deloc la cei care nu s-au născut încă, să le mai lase şi lor o mică şansă de a se afirma.

Pentru că nu s-au chinuit deloc să se mai oprească din conceperea şi implementarea ideilor

Pentru că nu imi plac iubiţii acţionaţi de baterii.

Pentru că am descoperit că adevărul si minciuna au temperatură.

Pentru că am avut momente de Eureka dar au durat o secundă.

Pentru că în momentul de faţă nu am nimic de creat....am hotărât să mă creez pe mine însămi.

Pentru că am avut parte de nenumărate pipăieli frenetice.

Pentru că am fost creată din substanţa viselor lui.

Pentru că m-am distilat până am ajuns la esenţă.

Pentru că am plâns fierbinte.

Pentru că îmi plac săruturile puturos de lungi.

Pentru că cel mai frumos cântec l-am ascultat atunci când i-am auzit vocea pentru prima oară.

Pentru că numele lui are cea mai reuşită linie melodică.

Pentru că sunt bogată prin lucrurile de care mă pot lipsi.

Pentru că nu mai vreau să mă tot gândesc la viaţă....ci să fiu viaţa.

Pentru că reuşesc din ce în ce mai mult să desfac corsetul tensiunilor ce mă crispează.

Pentru că cel mai frumos machiaj al meu este pasiunea.

Pentru că am atras doar pentru a putea respinge mai bine.

Pentru că mi-am îngropat iubirea în viitor.

Pentru că am pus punct şi am reluat nenumărate jocuri erotice.

Pentru că absoluta clipă a existenţei mele a început când umbrele mele au fost înfrânte de minunea ce avea să vină.

Pentru că dezechilibrul meu în clarobscur a fost săltat într-o secundă atunci când am plâns de fericire.

Pentru că mi-am trecut pe lista de aşteptare numele ca să îmi instruiesc sufletul în laboratoarele divinităţii.

Pentru că sunt ultima filă a destinului meu....

Pentru astea, altele şi pentru cele pierdute în timp şi spaţiu, trebuie să îmi împart cu grijă călimara fericirii.

Action and reaction

Lavinia Parvu- To be

To be or not to be?
This is the question he had for me
To stay or not to stay
Those where the thoughts I had in my back way.
Together with him I've learned how to live forward the days
And so, all my problems have found some ways
And I hear him every night in every pore
He laugh, he cries, and after all this he is begging me for more
And every time he just makes me warm
To pray, to dance, to bounce, to be?
I will be!

S-a gândit că aşa ar fi mai bine

Lavinia Pârvu- Suflet amorezat

    Tocmai ce şi-a ucis iubitele.

   După lungi şi piperate planuri de selecţie, de supunere, şi luare de decizii cu care dintre ele să rămână, a ales până la urmă să le ucidă cu sânge rece pe toate. Pe toate 3.

   Le-a cunoscut la intervale de un an. Cu fiecare din ele şi-a dus emoţiile şi fluturii din stomac la un nivel la care mai puţin inima lui exploda iar fluturii îi putea transforma în molii. Fiecare îi oferea o prelungire delicată a simţurilor. A ajuns să le iubească pe toate 3. Se simţea un mesager de miros, transpiraţie, umezeală trecând de la o femeie la alta. Pleca de la una dintre iubite cu pofte nedescrise către cea cu care urma să se întâlnească. Câteodată ajungea să simtă durerea cărnii de la precedenta întâlnire.

   Se afla într-un cerc vicios de pasional. Polul indiferenţei lui, că poate vor afla una de alta se afla la ani lumină faţă de limita minimă de decenţă. Pentru el, pornografia înmormântase ceremonios tot rafinamentul.

   Cu prima a gustat şi a învăţat ce înseamnă sudoarea de nimfă. Cu ea a reuşit să îşi învingă frustrările si să se exteriorizeze animalic. Datorită ei şi-a cunoscut vânătorul întunecat şi a învăţat să folosească armele supunerii nelimitate. Tot ea i-a demonstrat că femeile înfloresc în uniunea cu bărbaţii. Că ele se îndestulează cu plăcere şi luxură , iar bucuria pe care o resimt este satisfacţia totală a lor.

   A doua creatură i-a arătat ce înseamnă polul siguranţei şi al iubirii, al încrederii şi al respectului. Cu ea a trăit nenumărate dulcegării cârlionţate. Tot alături de ea a plâns fierbinte atunci când a fost pe cale să o piardă. Ea l-a invăţat că, despre viaţă, nu se poate scrie decât cu un toc înmuiat în lacrimi.

   Ultima filă de iubire a cunoscut-o în momentul în care se gândea cum să facă să le mulţumească cât mai mult pe cele două existenţe din viaţa lui si să le ascundă una de cealaltă pentru cât mai mult timp. 

        Pe aceasta din urmă a ajuns să o venereze. Mereu a încercat să îi ghicească începuturi sau finaluri în poveste. A simţit-o derivată din propria lui dorinţă. Obişnuia să îi îmbrace sfârcul într-un gheţar de salivă. Obişnuiau, împreună, să îşi înmulţească valenţa plăcerii.

   Din păcate pentru Univers, au fost sacrificate toate 3 pentru a nu trăi cu remuşcarea de a face alegerea greşită. Le-a sacrificat pentru a le salva de suferinţa pricinuită în urma abandonului. Le-a ucis pentru a nu fi ucis el, la rândul lui, de către ele. Le-a ucis pentru că îl înnebuniseră. Era nebun de ele.

   Pentru această decizie finală în a comite această crimă asupra trinităţii, şi-a instruit sufletul în laboratoarele supravieţuirii lacome, aşa că era pregătit pentru suferinţa judecăţii.

   Acum când se uită le ele, simte răceala corpurilor lor. Lacrimile îi inundă pomeţii. Simte că îl doare memoria cărnii lăsată de ultima lor atingere. De când se ştie tot plânge. Plânge pentru toţi. Toţi plâng prin el. Se simte ca un erou că a luat această sarcină, că îşi sacrifică ochii pentru suferinţele celorlalţi. A plâns încă din scutec pentru că a ştiut că a paşit în această lume plină de bufoni ştampilaţi cu mâhnire pe suflete.

   Hipnotizat, urmăreşte cu privirea traseul sângelui lor şi nu poate sta în calea lacrimilor lui, care tânjesc să se împerecheze cu acel roşu păcătos ca într-un ultim tango macabru. Simte acum că în sfârşit iubirea lor se unifică prin sângele combinat şi în mintea lui face amor cu toate 3 deodată. Se simte împlinit.

   Decide să le abandoneze acolo pentru ca spectacolul să fie şi mai mult lipsit de gust. 

   Înainte de a pleca, se mai uită odată la cadavrele lăsate în linişte, promiţându-le cu voce tare: " Promit să vă iubesc pentru totdeauna. În fiecare zi din totdeauna". Apoi se ridică şi porneşte într-un marş eroic, pentru a ridica în slăvi iubirile ce urmează să vină.

Cârligul existenţei

Lavinia Pârvu- Avem mult timp în buzunar

    
     Povestea ei începe la mult timp după clasica expresie: "Şi au trăit fericiţi până la adânci batrâneţi". Fericirea lor nu a mai prins bătrâneţea şi nici bătrâneţea nu a dorit prea devreme să le permită să îi treacă pragul. 

   Avuseseră parte de multe tragedii, încercări şi infinite nuanţe de amărăciune de-a lungul relaţiei. Dar au reuşit să le învingă şi să ajungă în punctul în care la 26 de ani să se alăture unul altuia în capcanele mariajului.
   După 30 de ani în care purta la degetul mâinii stângi simbolul supunerii nelimitate, a început să simtă că iubirea ei este lipsită de orice substanţă. Copiii lor erau deja pe cont propriu şi ocupaţi mult prea puţin de faptul că părinţii lor se mai doresc sau nu. 
   Acasă se simţea înconjurată de un întreg cimitir de vechituri. Da, asta compunea pentru ea toate aceste amintiri adunate de-a lungul anilor: un cimitir acoperit de pulbere învechită. Se simţea asuprită de propria inimă într-un regim liniştit de dictatorial. 
   Povestea ei începe în momentul în care derivatele propriei sale dorinţe se intâlnesc şi îi permutează toate gândurile şi existenţa de până atunci. În momentul în care oscilaţiile emoţionale nu îi mai dau pace şi o încurajează să se aventureze în distracţii mult mai curajoase. Era capabilă să îşi trădeze corpul cu scopul de a-şi hrăni mintea. 
   Şi atunci şi-a spus: "Când dictatura e un fapt, revoluţia e o datorie". Şi aşa a şi făcut: a scormonit după armele răscoalei ce va urma. Şi-a pregătit discursul libertăţii sale şi şi-a pledat cu succes cazul în faţa străinului cu care împărţea acelaşi pat. A fost jignită, scuipată cu vorbe grele. A ascultat conştiincioasă până la final. Chiar l-a şi îmbrăţisat când nu a mai avut puteri să urle, şi i-a şters lacrimile îngheţate atunci când acestea i-au invadat obrajii.
   Atunci când stăteam şi ascultam ce îmi povestea, când îmi aducea la cunoştinţă hotărârile pe care le-a luat, când vedeam cu ce capriciu sadic îşi dorea să înceapă o nouă viaţă, îmi venea să fac din ea un altar al curajosului ideal feminin. 
   Mă uitam la ea şi încercam să îi ghicesc începuturi sau finaluri în privire, în poveste. Dar nu mă întâlneam decât cu doi ochi senini şi luciosi. Doi ochi în care se putea în sfârşit contura un zâmbet. Pentru ea nu mai conta decât fericirea cu care avea să se întâlnească de acum încolo. 
   Nu mai puteam rosti nici un cuvânt la toate cele auzite. Şi cel mai tare mă durea că nu am fost atentă la toate semnele şi trairile ei cand trăiam sub acelaşi acoperiş. 
   Tot ce am putut să îi spun a fost:
   - Mamă, pentru mine tu eşti începutul poveştii mele! Tu eşti prima filă a fiinţei mele!

De ce am ales să scriu?

Lavinia Pârvu- Neatracţia speciei

   Am ales să scriu, poate aşa, toată realitatea asta penetrantă va deveni o minciună. Poate doar aşa, temperatura adevărului va mai creşte şi va înregistra şi valori de plus grade. Poate concentrandu-mă doar pe cuvinte, fraze, expresii, nu voi mai observa cât este de frig în oameni. Poate că nu o să mai îmi pese atât de mult că omenirea urmează să fie înghitită de mlaştina relativismului moral.

   Atracţia sexuală este cea mai explozivă forţă a naturii. Şi asta am simţit pe propria piele.

   Mi-aduc aminte că era o linişte radioasă, deşi nu te puteai întelege fiinţă cu fiinţă de la volumul muzicii din grota umplută până la refuz de alte suflete rătăcite. Era o seară în care nu voiam decât să îmi scot rutina din plămâni. O seară în care îmi planificasem o plictiseală organizată şi chiar mă simţeam bine în starea pe care o deţineam în acel moment. Cam în asemenea condiţii l-am cunoscut.

    Când ne-am intersectat privirile, avea un ritm aşa de pulsant, încât venele lui desenau o hartă, evidenţiind un traseu pe care aveam de gând să mă aventurez fără trusa de prim ajutor la mine. Avea o atitudine tonică şi penetrantă în acelaşi timp.

   Când m-a sărutat am simţit cum toată existenţa mea se consumă. Simţeam cum cresc pe interior, cum am puterea de a acapara din ce în ce mai mult teritoriu, şi eram frustrată doar că între noi există totuşi ceva şi anume pielea rozalie a buzelor. Era cu ochii în ochii mei. Sărutul acela a fost diferit, ca şi cum comunicam într-o limbă nemaiauzită până acum. La al doilea sărut am simţit scânteia divină. Îmi doream să mă pierd în el până când nu mai rămâne nimic din mine.

    Cam aşa a fost explozia simţurilor mele.

   Sexul este marca noastră de fabricaţie, fondată de dincolo de pântecele mamei. Totul se raportează la acest "viciu". Activitate fără de care nu ne putem lipsi. Fără de care ne pierdem minţile. Votez PENTRU, deoarece nu vreau să mă simt o excepţie pierdută în sânul naturii. Dar până când?

   Da, şi să revin. Pentru mine e dovedit: cărţile te silesc să iţi pierzi inteligent timpul. Dar unicul meu mod de a mai suporta existenţa asta, este să mă pierd în literatură ca într-o orgie perpetuă.

Pentru ce asteptam?

Lavinia Parvu- O viata risipita

Ai zis ca vii,
Te-am asteptat
Ai zis sigur
Nu am plecat
Si-am asteptat

S-a facut Luni,
S-a facut Mai,
S-au adunat luni
Si s-au strans ani,
Dar n-am plecat, si-am asteptat

S-au dus ai mei,
S-au dus si-ai tai,
Iar de la ei am invatat:
"Cu viata nu e de jucat"
Asa ca am mai asteptat

Dar pielea mi s-a adunat,
Al tau chip l-am cam uitat,
De lume m-am indepartat,
Si ma intreb, m-am intrebat...
Pentru ce am asteptat?

O incertitudine si o siguranta

Lavinia Parvu- Oare daca era

Ce-ar fi fost daca

In loc de initialul, parca...

Te cunosc de undeva?

Ar fi fost daca...

Un sarut mi-ai da,

Pe culmile placerii te-as urca

Ce-ar fi fost daca,

In loc de minunatul soare

Ar fi fost umbra, racoare?

M-ai mai fi oprit oare

Sa imi adresezi enigmatica intrebare?

Ce-ar fi fost daca,

In loc de privirea albastra,

Menita sa te ademeneasca,

As fi fost condamnata

Cu o privire groteasca,

Menita sa te ingrozeasca?

Dar ce-ar fi fost oare,

De as fi avut mai multa grandoare,

Si actionam trimitandu-te la plimbare?

Te-ai mai fi intors oare,

Sa ma prinzi in a ta stramtoare?

Lavinia Parvu- Cercul meu nu are diametru

Noi doi,

Si-al nostru mic

Ce impletitura!

Ce sfanta cununa

Tu, al meu drag,

Peste tot dorul dupa mine il trag

Si ma rog de el,

Sa se arate mai greu

Eu, a ta

Imi spui: "minunea mea"

Simt iubirea ta

Cand iti pui inima in palma mea

Si cu el, cu-al nostru mic
Nu ne mai pasa de nimic
Toti trei unul de la altul am invatat
Ca Universul nostru e nelimitat

Povestea lor cu el

Lavinia Parvu- Cu cele doua ale mele

   Trebuia sa o faca si pe asta odata si odata. Deja de la cate reguli s-a abatut in ultimii ani, inca o neregula aruncata pe stativul de pacate inhibat cu praf, nu mai conta. 

   Suferea de o necinste incurabila de cand a intalnit-o. Cand i-a zarit pentru prima oara ochii, s-a simtit inghitit de un abis incendiar si nu mai era in stare sa perceapa nici un zgomot din jurul lui, decat cel produs de bataile propriei sale inimi. S-au prezentat unul altuia, si a simtit atunci cand i-a atins pielea ca au incheiat un parteneriat tacit de romantism, valori si teluri impartasite. 

   Stia ca noaptea aceea nu va fi ca oricare noapte, in care venea, bea un pahar sau doua, se uita in jur, intretinea un dialog plictisitor cu vesnicul lui prieten care era mereu pus pe agatat, ii era complice pana ce punea ochii pe cineva, apoi se retragea obosit catre patul conjugal. 
   Da, nu era singur, avea pe cineva in viata lui. Cineva care il astepta si il intelegea ca are nevoie de spatiul lui, sa mai iasa si sa isi mai aeriseasca mintea. Ea, avea incredere oarba in el. Dar pentru el, ea nu mai insemna nimic altceva decat o rutina condimentata cu ani de amintiri si mult respect.

   Nu, noaptea aceea avea sa fie martorul evenimentelor marete ce aveau sa vina. Asa ca a ales sa isi introduca pacatul in scena si sa mearga inainte fara sa mai tina cont de nimic.

   I-a pus mana pe umarul dezgolit, si a invitat-o la dans. Muzica, se pare, era pe gustul amandurora. Se miscau intr-un sincron perfect armonizat. Se mai priveau din cand in cand pentru a se asigura ca nu s-au pierdut in intuneric. Pentru el era clar: o va avea in noaptea asta.

   Si asa a si fost. S-au avut unul pe altul pana cand zorii diminetii le topeau transpiratia abundenta si le amintea sa se mai opreasca din delicata hartuiala erotica. 

   Cum putea oare fiinta asta aparuta de niciunde sa ii provoace o asemenea erectie a neuronilor si o asemenea excitare psihica?

   Zilele, lunile urmatoare a trait ca intr-un vis. Se indragostea de pustoaica asta. Dragostea lui urca de la milimetri la metri. Visul asta era ideal construit pentru el, dar hilar pentru cea cu care impartea facturile existentiale. Nu vroia sa o piarda, desi stia ca nu o mai iubeste, dar nu vroia sa renunte nici la cea cu care impartea puternica ejaculare verbala si corporala.

   Asa ca a ales, sa ii spuna sotiei. Dar nu inainte de a o avea pentru ultima oara. S-a purtat mai special ca alte dati. O si atingea si saruta altfel, iar spre surprinderea lui, privelistea dintre coapsele ei prevesteau bucurie si placere nedefinita. A simtit ceva nou, o gadilare puerila reinventata, si nu a vrut sa arunce acest moment cu marturisirea lui. Iar in momentul in care ea i-a marturisit: "Tu esti felul in care imi masor fericirea. Din unitati din tine", a stiut ca va ramane pentru totdeauna alaturi de ea. Dar si alaturi de cealalta EA.

   Si cu hotararea pe care a luat-o a ajuns sa traiasca intr-un aranjament perfect cu minciuna.

/

Viitorul cu palpatorul

Lavinia Parvu- Toeria posibilitatii

 

Atingand profunzimi insondabile

Generez ganduri purtabile

Iar cand merg pe aleea vizibila

Imi amintesc de tineretea fuzibila

Niveland bataturi impalpabile

Ma vindec cu ganduri sensibile

Si gonind pe cararea olimpica

Ma simt din ce in ce mai atipica

Of, si uitand de nereguli

Cate as mai fi putut indeplini

Iar de candva nu voi mai pleca

Sper ca ma voi adapta

 

Marea enigma a ne(re)cunoasterii

Lavinia Parvu- Multe gauri

Ce minunata este aceasta necunoastere de sine!

Nu exista frustrari, nu exista plangeri,

Nu exista vina, nu exista rusine.

Doar multe si nemasurate convingeri.

Convingeri ca ce?

Ca tu nu-l stii pe eu?

Ca eu nu-l stiu pe tu?

Sau ca noi suntem si putem face orice?

Orice? Ai vrea sa faci orice cu mine?

Sa treci si sa te zbati prin marea multime?

Sa ne zbatem prin albe asternuturi,

Sa ma faci sa te doresc doar pentru ale tale saruturi?

Saruturi patimase, saruturi victorioase,

Care dintre ele iti pun in miscare miile de oase?

Care poate fi sarutul potrivit,

Care sa te faca sa te simti dorit?

Dorinta?! Dar stai, ce e dorinta?

Ca parca tu nu te cunosti pe tine,

Ca parca tu nu ma cunosti pe mine,

Ca parca eu te-am cunoscut....ca poate da....te-am cunoscut....

M-o fi durut, mi-o fi placut?

Nu mai stiu, a fost demult.

Poate daca ai fi fost mai plapand,

Acum as fi cerut mai mult.

Sau poate tu m-ai cunoscut...

Nu stiu, e cam confuz...

Un singur lucru e unghiular obtuz:

M-apuc sa ma cunosc pe mine!

Jonglera sentimentelor

Lavinia Pârvu- Doar ea este, ea

    Niciodată nu a reţinut numele pacienţilor ei. Că erau ei domni onorabili, baieţi amorezaţi, doamne înfometate sau domnişoare dornice de necunoscut. Nu şi-a bătut niciodată capul să afle identitatea lor. A furat din fiecare cât a putut. Sorbea suferinţele trupului ei ca pe o desfătare. 

    În nopţile când nu era de gardă, se amuza cu gândul că femeia este cautată pentru mai puţină singuratate. Pentru ea, muzica pe care o asculta când işi împărţea timpul cu aceşti pacienţi, îi adâncea şi mai mult singurătatea.

   Adormea de cele mai multe ori cu gândul la deşertăciunea trupului şi a lumii. Adormea dispreţuindu-şi blând gândurile. Vai, de câte ori nu a poftit crunt pulpe sănătoase şi buze lemnoase. 

   Gândurile ei urcau câteodată până la cele mai înalte culmi ale curajului, imaginându-şi că pacientul perfect este foarte aproape. Acel pacient care îşi va sacrifica viaţa în schimbul antidotului. Ea va fi pentru el salvatoarea vieţii lui, iar el pentru ea acea delicioasă voluptate majoră. 

    Îşi imagina gurile lor respirând aidoma, trupurile lor transpirând la fel, anatomiile lor contopite într-unul singur. Ei doi să fie un singur animal frenetic, dar dragăstos. El să fie încleştat de arcul coapselor ei, iar ea să bea din stropii plăcerii lui. Să se pătrundă până la o adâncime incredibilă.

     De fiecare dată când avea astfel de gânduri se simţea frumoasă şi tânjea după plăcere. 

    În tot acest timp, a dobândit puterea de a mângâia cu gândul carnea plăcerii celui imaginat.

    Dar realitatea însetată de lacrimi o aducea în lumina gălbuie, şi o făcea să işi simtă corpul sterp de inutile efervescente sentimentale. Este conştientă că mai mult decât pacienţii ei fideli, nu va avea pe nimeni altcineva. Ştie ca viaţa e frumoasă, şi ea de asemenea. Aşa că nu îi mai rămâne decât să se bucure cu un oftat în fundal, şi să se pregatească să muşte în continuare buze răsfrânte pervers, să soarbă sângele prelins ca pe o băutură fină şi rară.

Elogiul blândeţii

Lavinia Pârvu- Scufundătoare de speranţe

   Am nevoie să ies puţin din mine şi să mă arunc într-un alt corp plictisit poate şi el de sufletul posedat.

   Aş vrea să îmi depăşesc doza de mângâieri carnale. Viaţa asta mi-a fost dăruită pentru ca la final să mor în extazul ei. Datoria mea este să o iubesc până la orgasm. Poate că noi, oamenii, am fost creaţi pentru a pune temelie şi cărămidă la ridicarea unui al doilea paradis. Dar până acum nu am văzut să se pună nici o piatră, doar lacrimi. Se poate oare construi un paradis doar din lacrimi? Oare câte paradisuri carnale am construit până acum? Această împreunare carnală ne-a ameţit si ne-a facut să uităm că fericirea nu poate fi lămurită, ci doar trăită. Iubirea nu poate fi lamurită, şi totuşi ea lamureşte totul.

   Poate că toţi avem nevoie de o mustrare şamponată cu salivă, facută de nişte părinţi negenetici, care să ne acordeze corpul, să ne execute cu blândeţe şi cu violenţă, să umble puţin la imperiul simţurilor si să ne facă să ne sorbim suferinţele trupului ca pe o desfătare regală.

   Când am fost nefericită, nu mi-a fost milă de mine. Imi era milă doar de cât mai aveam de suferit. Ştiam că mă voi tulbura şi îmbăta la fiecare paragraf. Ştiam că trubadurul cuvintelor nu va avea milă de mine şi mă va trimite în hora zbenguielilor amoroase. Ooo, acest escroc sentimental m-a îndemnat să consum numai moleşeli binecuvântate, perversităţi senzuale şi să mă îmbăt în aroma trupurilor suave.

   Tot el m-a învăţat că fericirea şi finalurile fericite produc literatură proastă.

   Aş vrea să fiu o scriitoare, dar pentru că sunt prea slabă de inger şi bagaj frazal, mă resemnez să nu fiu decât un personaj cu regim exotic al vreunui scriitor celebru. Regretele mele aduse acestei slăbiciuni se ameliorează atunci când toată existenţa mea devine muzica şi toată fiinţa mea un tremur.

   Înainte de moartea fizică, am murit de multe ori, iar acum în această bătaie a inimii, de două lucruri sunt absolut sigură: excitaţia promisă va veni, şi ştiu că nu aş vrea să fiu în fiinţă ceea ce nu sunt în gând.

Jonglera senzualitatii

Lavinia Parvu- Hrana pentru dorinte

   Era trasa din toate partile in acel club intunecat. Numai priviri curgatoare si pline de dorinta se invarteau in jurul ei. Se ingrozea de multitudinea de maini care o acaparau de talie si credea ca o sa se sufoce sub atatea pofte trupesti.

   Se gandea ca poate s-a imbracat prea provocator, dar asta si cauta de la o vreme: sa se joace cu mintile tuturor celor care aveau curajul sa se uite in ochii ei. Toate licorile consumate din seara aceasta i-au ametit deja simturile si fata ascunsa a animalului de care era posedata trebuia sa iasa la vanat. Asa ca nimic nu mai statea in calea cuceririi vanatului. Doar ca avea o mica problema: nu se mai satura dintr-o singura victima, ci dorea din ce in ce mai multa carne.

   Se simtea de foarte mult timp o femeie neterminata, iar menghina ei rozalie cerea lacoma hrana necesara supravietuirii. Era satula de acea viata intrauterina pe care o traia si nu mai vroia sa stie ce inseamna lipsa unei tavaleli sanatoase. Vroia sa exploateze senzatii si nelinisti feminine demne de aplauze si artificii.

   Isi cauta acum puterea necesara de a porni atacul, de parca si-ar juca ultima carte a vietii. 

Momentul muzical de acum era perfect si simtea cum deja pipaie timpul si il controleaza cu propriile batai ale inimii. 

   Bagajul erotic era pregatit. Pornografia blandetii era foarte bine controlata. Simtea cum nu se mai poate cuprinde si cum nu mai incape in ea. Acum in capul ei tocmai a finalizat proiectarea unui angrenaj de zdrobit demnitatea umana. Cu o ultima mica speranta ca poate mai este cale de intoarcere, si-a penetrat inima, dar nu i-a starnit decat o gama larga de indiferente. Nu ii mai ramanea decat sa danseze dupa propria oda a suferintei si a regretului.

   Vanatii s-au apropiat, sangele i-a devenit un fluid impalpabil, carnea un fior imaterial, ritmul organic o cadenta abstracta si tot ceea ce mai vedea pentru cei din jur era un dulce cimitir al blandetii. 

Femeia de hârtie

Lavinia Pârvu- Cerneală manipulatoare

    În această emisferă a vieţii, tocmai s-a finalizat împarţirea rolurilor. După atâţia ani, în sfârşit joc rolul principal în această parte rece a vieţii. Mult râvnitul rol mi-a fost cu greu oferit (se ştie cât de schimbătoare şi de instabilă am fost din punct de vedere al culorii sentimentelor), dar s-au gândit că de data aceasta, nimeni nu va mai putea să interpreteze la fel de real, la fel de suav, cum aş interpreta eu, şi că ( dupa ei ) am luptat din greu până în prezent pentru rolul vieţii mele.

   De acum, triumful pe care îl voi avea va trece prin ceaţa declanşată de eşecul rolurilor secundare şi va urca către cele mai înalte unde vocale, acolo unde chiar şi gravitatea îşi neagă propria formulă.

     Îmi citesc conştiincioasă rolul scris pe o rolă nesfârşită, încât mă îngrozesc de cât de mult timp o să îmi ia pentru a îl pune în aplicare vicleneşte. De aceea trebuie să mă gândesc foarte mult la această eternitate de memorare, înainte de a-şi pierde însemnătatea. 

    Nu dorm nopţile, am repetiţii neîncetat, sunt mereu la cabina de probă pentru a încerca cele mai dinamice garderobe. Devin aşa de solicitată, încât uit de mine şi mă confund singură cu personajul pe care îl joc. Recunosc plină de roşu în obraji că nu mi-ar displace să intru definitiv în pielea personajului construit din nişte linii şi curbe atât de perfecte. Simt că noi două ( eu şi personajul meu ) ne-am îndrăgostit una de cealaltă pentru că simţim că am găsit în noi cel mai bun obiect oferit pe piaţă ( având în vedere limitele propriei noastre valori de schimb ).

    Cu cât o citesc şi o învăţ mai mult, realizez că nu există clipă în care simt ca, de m-aş umple cu ea, m-ar scoate din timp. De m-aş lăsa pradă ei definitiv, pe veci m-aş târî la intrările altor lumi.

    Va fi o durere cumplită dacă aş alegeo pe ea în defavoarea mea, sunt conştientă, dar sunt foarte hotarâtă să renunţ definitiv la mine. Ea are mai multe şanse de a umple inimile de bucurie şi de a desena zâmbete pe feţe cenuşii.

    Înainte de a mă părăsi şi de a o îmbrăţisa pe ea, mai privesc odată în spate, clipesc amintirile încuiate în seiful veşniciei, oftez obosită şi mă las cuprinsă de rola infinită, plină cu călimară luminoasă. Mă învârt într-o beţie delicioasă pentru ca acea foaie albă să mă îmbrace delicat. Închid ochii şi sunt pregatită pentru durerea pedepsei, dar îmi zâmbesc mie pentru că ştiu, că, după ce tot ritualul transfigurării se va finaliza, mă voi simţi cu adevărat iubită.