Tot anul ce a trecut, mi l-am petrecut înghițind nenumărate cărți. Mii de pagini învechite, cuvinte prăpădite, expresii paianjenoase, personaje colorate, vestimentații îndrăznețe, legături bolnăvicioase, evenimente aliniate și întortocheate, minciuni inocente, iubiri platonice, familii destrămate, dialoguri îmblânzite, situații purificatoare și peisaje amorțite. Și nu numai.
Astăzi mă tot gândesc la acest ultim crud an, ca și cum ar fi o perioadă îndepărtată, din alt trecut, din alt deceniu, ba chiar făcând parte dintr-o amintire ce nu-mi aparține. Și totuși albumul meu dereglat, fantastic chiar, mi te înfățișează spunându-mi că ai fi fost lângă mine în toți acești ultimi 20 de ani. Chiar și în anul lipsă. Anul purificării.
Când mi-ai mărturisit că te-ai regăsi mai mult pe tine însuți dacă ne-am vedea fiecare de viața lui, în propriul lui mod, am simțit cum toată anatomia mi se întoarce pe dos. Mi-ai dat o lămurire atât de dramatică, încât păru preludiul unei condamnări la focul veșnic. Erai conștient mereu că în tot acest timp ai fost stăpânul meu.
Mare greșeală ai făcut când ai plecat fără să strângi nimic după tine. Nici un bagaj. Nici măcar să iei la pachet lacrimile care mă lăsau fără aer. Mi-ai lăsat mie totul, hainele, sunetul, mirosul. Dacă tot ai fost atât de generos cu lucrurile materiale, puteai măcar să îmi lași cale liberă către poarta cumplită a eliberării, sau poate spre imperiul deliciului de nerostit. Dar nu, chiar și această ultimă carte ai jucat-o ca și cum distrugerea inimii mele ar fi fost ultimul turneu la care ai mai fi putut participa. Și câștiga.
În acel moment, noi doi am renunțat la pronumele de politețe, pentru că tu ai hotărât că noi doi nu mai reprezentăm un plural. Ci devenim din nou sălbatici sclavi. Sclavi ai propriilor noastre dorințe, orgolii. Îmi plăcea mai mult să fiu sclava ta.
Am avut de atunci nopți pline cu gângănii agitate. Mă trezeam speriată, mă simțeam legată. Îmi doream să te mai simt al meu chiar și doar printr-un banal orgasm minor.
Mi-ai furat copilăria. Privesc în urmă și nu reușesc să mai găsesc acele fărâme milostive de copilărie. Acele fărâme furate îmi puteau deveni acum bucăți de viață pură. Mi-ai promis de atâtea ori fericire întinsă pe pâine, încât doar cu asta mă mai hrăneam, cu așteptări înaripate.
Acum, după un an toxic, mi-am dat seamă că totuși prin mărturisirea ta, și prin dorința de regăsire, nu ai făcut decât să îmi oferi un admirabil șah de forțe.
Am reușit să devin un pachet de gânduri comprimate. Nu le mai las să se deșire. M-am parfumat din creștet până-n tălpi cu înverșunare, cu un curaj nebănuit de hotărât că nu mai am nevoie de o ființă vie, alta decât propria persoană, pentru a cuceri aerul.
Dacă nu am reușit să mor înainte de moarte, viața pe care o voi trăi de acum înainte, nu va fi decât o obligație în fața divinității.
Pot să îți mulțumesc acum doar pentru minunea neașteptată că am renăscut. Și nu am renăscut din suferință, ci din mucegaiul infatuării tale.
De acum încolo mă voi murdări doar cu litere, mulțumită totuși că în ciuda a ceea ce îmi va rezerva viitorul, eu mi-am luat supradoza de amor divin.
O tu creier hidraulic, Nu simți cât ești de animalic? Mă manipulezi cum vrei Numai în ciuda dragostei
Am să îti aplic o mutație a densităților Și o rememorare a trăirilor Ca să te înveți minte Și să nu mă mai supui multiplelor suferințe
M-ai făcut să mint așa de mult și de profund Încât măreția minciunii mele nu am mai putut să o cuprind Am pierdut mult, am pierdut tot, Zgomote, urlete, nedrept complot
O tu creier hidraulic, De viață alergic, Mă eliberez de tine Dau la schimb corpul meu și tot ce acesta mai conține.
Imperiul deliciului de nerostit A fost inventat de un îndrăgostit dezmorțit El i-a cedat vieții cât mai puțin Smulgându-i cât mai mult antivenin Părul lui a înfundat canale de scurgere Și a intrat în ochi fără nici o abținere Părul lui și-a strecurat firele chiar până și în cel mai tandru sărut Uitând pe atunci, că este de fapt doar un simplu recrut Acest îndrăgostit bizar A băgat sperieți chiar și în fecioarele unui comisar Le-a întors anatomia pe dos ca pe un ciorap Făcându-le să creadă că fără el, viața lor are un mare handicap Nuanța de bucurie pe care o vedea în zâmbetele lor Îl oscila erotic între a fi ocrotitor și dăunător În orgasmele lor scandalos de suave Iși trasa primitiv următoarele obiective Dar a mințit prea mult Și poarta spre imperiul deliciului de nerostit L-a liniștit Și i-a interzis orice dulce apetit Așa că a ramas singur, bolborosind: "Doar poezia mă mai poate apăra împotriva automatizării" Și aplicându-și mutația densității A devenit un poet cu rime flămânde.
Rostogolind-mă, Te-am descoperit Mâncând din tine, Mi-am alimentat amorul cu delicioase vitamine Simt că între noi doi crește, pe zi ce trece, O romanță divină Și nu doresc să o aducem Într-o stare de îmbătrânire prematură, să zicem
Când am fost plină, Punctul meu de injecție m-a îndrumat să duc o viață mai sublimă Când am fost defectă Lumea m-a considerat abandonată Dar acum că m-am rostogolit Și te-am descoperit, Distanța între mine și cine vreau să fiu Nu mai reprezintă o lungime chinuitoare Ci doar un hazliu artificiu
Ce minunăție, Un val de iubire Se-arată în agitație Ce zici? Mă duci la el? Măcar cu un picior să-l ating Celălalt promit că nu-ți va fi infidel Sau să intru cu totul? Hai fără gelozie, nu mai fi fudul Mă voi întoarce la tine Este o certitudine! Sau hai să mergem împreună Ne va curge prin vene iubire, întruna Te simt sceptic, crezi că nu putem face față? Hai la fondatori, la zei, poate ei ne învață.
Am plecat să mă îmbăt cu lacrimile lumii Beția ce o voi trage o voi purta cu mine pe valurile eternității Și pe al meu creier virgin, Îl voi răcori cu o dulce doză de pelin
Nu vreau să rămân în viață Numai pentru a urmări clipe care mor, Și nici nu îmi doresc să devin o paiață Lăsând în urmă un adânc gust acrișor Vreau să fiu bombardată de perversiuni literare, Care să-mi salte inima și să îmi ducă sufletul spre eliberare Vreau să mestec hârtie de carte pixelată Și cu ocazia asta să îmi pierd orice coordonată
Ferice de mine că nu îmi găsesc pe piele nici o urmă de ranchiună Și chiar de va fi deasupra mea numai umbră și furtună, Voi urmări de acum înainte tot ce înseamnă întotdeauna în niciodată Și mă voi îmbrăca în mătăsuri carnale, străbătute de o vrajă
Ți-am spus că nu va fi ușor, Tu și cu mine într-un mediu dulce-acrișor Trăind un repetat orgasm minor Eu mă răsfaț la ședințe de cosmetică vegetală Tu, crezând că duci o viață mult prea normală Și uite așa ne hrănim iubirea sentimentală Simți că te încurcă părul meu? Devine lung și nu îl mai consideri un trofeu? Dar hai să te intreb: cum ar fi fără haos în apogeu? Simți că te încurcă somnul meu agitat? Începe să nu mai facă parte din al tău habitat? Dar adu-ți te rog aminte cum stăteai noaptea uitându-te la mine impacientat.... Iar dacă mă întrebi de ce mă tot uit seara pe cer Să nu crezi că e cumva din cauza vreunui fulger Sau din cauza unei injecții cu vreun vicios ser Nu. Nu. E din cauza stelelor. Sunt puse aiurea pe cer, fură din strălucirea doamnelor Și din puterea miraculoasă a viselor
Astăzi mutilezi cuvinte Îi privești deschizătura, tulburătoare de fierbinte Simți că trăiești o sexualitate de copil, Și să te abții e dificil Ți-ai dat seama că o femeie O minunată, delicată, unicată specie, E amintită mereu în povestea unui iscusit adult Da, e scrisă într-o limbă dispărută de demult Tânjești la valea ei lină și aromată dintre coaste și fese Te vezi zburând cu ea înspre nemărginita odisee Ea te face să renunți la pronumele de politețe Să mergi cu gândul către imperiul de nerostit al blândeții O adori, O respecți, O cerți, O acoperi, Ce e între voi e exotic, Și acum te pregătești să îi bei cu nesaț ochii... Erotic..
