Lavinia Pârvu- Exercițiu de închipuire
Două ființe. Un el și o ea.
Nu știm locul. Nu știm nici trecutul lor, împreună sau separat.
Știm că în momentul de față își vorbesc. Știm că după acest moment nu își vor mai vorbi vreodată.
- Nu m-am schimbat, doar m-am găsit pe mine, spune un el mult prea nerăbdător să scape de o discuție al cărei rezultat nu îl mai interesa.
- Ai mințit atât de mult, încât greutatea minciunii tale cântărește enorm și nu o mai poți ridica. Ai ajuns la capătul puterii de a mai minți, spune o ea încercând să îi introducă cât mai multe acuze și să primească în același timp scuze pentru ele.
- Draga mea, simt că între noi doi se odihnește o energie străină. Nu o pot nicicum anima.
- Știi bine că întotdeauna iubirea lipește bine bucătile sparte.
- De ce îți place să dansezi tango cu eșecul? De ce nu vrei să îmbrățișezi acceptarea? Și să pornim amândoi mai departe cu entuziasm?
- Pentru că sunt instabilă, naivă, emotivă, haotică, realistă și nu tind să deformez adevărul. De aceea ți-am plăcut atât de mult. Găseai în mine ce căutai în toate încercările tale ratate de până atunci. Cel puțin așa îmi spuneai.
- Da, într-adevăr suferi de o ambiție incurabilă. Și știu sigur că voi fi vânat mult timp de acum încolo pentru greșelile comise intenționat.
- Ideea nu e să știi. Orice prost poate știi. Ideea e să înțelegi.
- Voi învăța să înțeleg. Să mă înțeleg. Să te înțeleg pe tine femeie, o ființă a mătăsii și a suferinței. În momentul de față nu pot spune decât că antipatia mea față de această legătură este un sentiment pe care nu îl pot motiva nicidecum.
- Dar de ce ai nevoie să fii bărbat? De ce ai nevoie să fii bărbatul meu? De ce ai nevoie să fii prieten cu inima mea?
- Chiar ești o femeie a cărei încăpățânare nu mai încape în structura ei de bază.
- Ce înseamnă pentru tine atunci "a trăi"? Ce reprezintă viața pentru tine? Unde sunt idealurile noastre sudate în acea lună de mai?
- "A trăi" reprezintă pentru mine a te specializa în greșeli. Și în a încerca a nu le mai repeta, făcând loc, în acest fel, altora proaspete, și tot așa închis în cercul acesta vicios de erate. Așa voi ajunge la capătul vieții cu o mare experiență de a nu mă fi repetat. Viața nu mai reprezintă nimic pentru mine. De aceea noi trebuie să urmăm căi diferite. Nu vreau să te atrag în abisul meu. Iar idealurile noastre....eram prea tânăr, prea plin de acea viață care acum îmi lipsește cu desăvârșire.
- Eu am impresia că tu ești cel care dansează tango. Tango cu moartea.
- Nu știu ce vrei de la mine! Mă chinui mult prea tare văzând cum te agăți disperată de orice cuvânt, de orice bucată de respirație de-a mea.
- Am nevoie să îmi faci o ultimă promisiune. Și mai ales am nevoie să îmi spui o ultimă minciună. Care să cântărească cel mai mult.
- Ce ai nevoie să auzi?
- Promite-mi că nu mă vei mai căuta niciodată.
- Îți promit.
- Și minte-mă că ți-am fost noaptea preferată.
Și în acest moment se despart. Nu știm dacă au pornit în direcții diferite. Sau dacă și-au mai spus clasicul "adio".
Ceea ce știm însă e, că ea a plecat undeva nu departe de el, ci undeva de unde putea să îl urmărească pentru tot restul vieții lui, analizând-ui metodele de specializare în rezolvarea greșelilor. Iar el a plecat cu ușurătatea de a nu mai fi adăugat o minciună în plus colecției lui de nimicuri.
