luni, 28 aprilie 2014

Destul e destul

Lavinia Pârvu- Picătura care umple paharul


Am observat că mă cauţi nebuneşte în fiecare femeie
Şi că niciuna nu reuşeşte să mai aprindă vreo scânteie.
Am observat că le obligi să transpire într-o anume manieră
Astfel încât să te poţi tu adapa fără nici o frontieră

Am observat că nu suporţi să te uiţi în ochii lor atunci când eşti aproape de final
Ca nu cumva să-ţi provoace vreo nebunie,
Şi să rămâi nefinalizat pe vecie!
( Ar fi catastrofal! )

Am observat că ţi-ai transformat locuinţa într-un container mustăcios
Şi nu vei dori să schimbi situaţia până ce nu mă voi întoarce la tine cu un gând neinfecţios.
Am observat că duci în spate regrete chinuitoare
Şi de aceea cauţi companie care să-ţi aplice pedepse orbitoare

Am observat cum duci o foame defensivă
Şi nu-ţi mai pasă că de mult eşti în derivă.
Am observat că faci scandal prin baruri marţiene
Şi tot ce se aude după aceea e sunetul expiratelor sirene

Am observat că în veci se va vorbi în tine despre mine,
Şi că plecarea mea este un risc ce-mi aparţine.
Am observat că ai observat că cel mai frumos machiaj al unei femei este pasiunea,
Dar cosmeticele sunt mult mai uşor de cumpărat, chiar şi la o cafea

Ai observat şi tu până la urmă
Că nu mai eşti stăpânul de la curmă
Şi că sunt ultima pagina a inimii tale
Care a putut să-ţi ridice senzaţii monumentale.
Dar să-ţi vindec inima nehotărâtă,
Eu nu mai am răbdare!

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Dulcegării cârlionțate

Lavinia Pârvu- Inteligența artificială


Atunci când comunicarea dintre noi devine "fuzzy"
Parcă nici nu te mai pot auzi
Se blochează totul în mine
De parcă m-aș doza cu amfetamine

Produci în mine o salată de gânduri
Ce se pregătesc să dea în mine infinite atacuri
Plâng fierbinte și totuși te iert
Sper ca pe viitor să nu mă gâdile vreun regret

Chiar dacă ai numele de o sfințenie impunătoare
Și o prezență adulmecătoare
Am totuși o întrebare, întrebătoare:
Chiar am fost creată din substanța viselor tale?

Chiar sunt ceea ce tu ți-ai dorit,
De la minus infinit până la un punct nedefinit?
Sau sunt doar un semn de întrebare
La care tu ai plătit veșnica abonare?

Aș vrea să cred că nu,
Că nu suntem doar un simplu cuplu
Aș vrea să cred că pornografia nu a înmormântat rafinamentul
Așa că iți propun să ne aruncăm și să trăim doar prezentul!




joi, 17 aprilie 2014

Gânduri către creator

Lavinia Pârvu- Rânduri puse alandala


Creatorul piere, creaţiile rămân.

Creaţii măreţe
Pe bucăţi alese
Din inimă desprinse
Şi pe buze plânse

Romane visătoare
Cu personaje experimentale
Şi cadre monumentale
Demne de distincţii demenţiale

Povestiri ireale
În care monştrii stau la taclale
Şi folosesc mijloace instrumentale
De a învinge în lupte infernale

Poeme înecate-n rime
Mult prea pline de asprime
Cu iubiri dăruite în întregime
Şi consumate doar pe o treime

De acum, va fi în tot şi-n toate
Supravieţuind prin cuvintele noastre citate
Prin fiecare atenţie aruncată asupra operelor sale
Prin fiecare personaj îşi va găsi o cale


Va trăi prin tot ce a creat
Prin fiecare alineat,
Prin fiecare strop de amintire
Va reuşi să combată veşnica amuţire!

 


duminică, 13 aprilie 2014

Plec numai ca să mă întorc

Lavinia Pârvu- Final de poveste  


    Încercând să desfacă corsetul tensiunilor ce o crispa de prea multă putoare de vreme, pune mâna pe telefon, îi formează numărul, așteaptă să îi audă respirația pătrunzatoare și îi spune:
   - Aș vrea să pun punct jocului de amanți ce suntem!
   După care îi închide, închizându-și în același timp pereții inimii. A ieșit repede afară să își salveze plămânii, inhalând o dușcă bună de aer nisipos. S-a pierdut pe străzile nemuririi, și a simțit în ea o infinitate de urlete ale unor femei răstignite de aceeași soartă ca și a ei. 
   Se simțea violată. Se pierdea în mulțime și era violată de toate sunetele ce o înconjurau, de toate privirile ce o devorau și de toate pietrele cubice care îi îngropau tocurile. În acel moment s-a hotărât să se predea pereților căminului ei și să se dea bătuta în fața amintirilor ce îi vor devora seninătatea. 
   Zilele treceau și era supusă chinurilor uzuale: îl visa la fiecare închidere a ochilor și între membrele ei amorțite trecea un suflu de viață. Era îmbătată non stop de invadarea imaginară a privirii lui. Încă nu era vindecată. Și-a amplificat gravitatea tratamentului, incluzând și câteva formule de licori magice și note muzicale mult prea perturbate, iar firul predestinat și-a urmat în continuare cursul vijelios.
   După luni întregi de cură sadică în care s-a distilat până a ajuns la esență, a hotărât să își scoată cutele pielii în deșertul amplificat de nepăsare.  A hotărât să nu mai culeagă semințe reîncarnate în viață doar pentru scopul de "a avea", ci mai mult, a hotărât să fie o spectatoare cu bilet în primul rând a magiei vieții pentru unicul scop de "a fi".
   Pentru apariția la avanpremierea reieșirii ei în lume, a ales tocuri mult mai înalte, cu care să înfrângă piatra blestemată care odinioară o înghițea. Iși ondula picioarele pe străzile mărginite de chiparoși centenari. Se simțea o sumă imensă de energie regenerabilă. 
   După cum a și estimat, nu a durat mult până a cunoscut o persoană interesată de condiția ei. Nu îi displăcea fizic deloc, așa că i-a acceptat invitațiile de a păși în lume alături de el. Și nu a regretat. Dar era conștientă că destinul lor nu o să fie niciodată la fel de asurzitor de luminos.
   Și pentru că ținea la el, nu a încetat niciodată să îl avertizeze spunându-i:
   - Să nu uiți niciodată că sunt un imens dublu. Iar numărul 2 este pe veci blestemat.