Pe drumuri întortocheate M-angajez spre eternitate Să mă poarte ea cu spor Mie nefiindu-mi ușor Am avut multe rateuri Care mi-au format doar goluri De aceea m-am oprit Din vegetație, din gândit O, eternitatea mea râvnită Faci durerea să nu pută Și oferi mireasmă pură Suspinului meu de origine dură
Stau deasupra unui nor Blocată în neopritul zbor Savurez un ceai fierbinte Inventez noi jurăminte Cum îți spun că te iubesc Altul eu nu mai doresc Tu mă crezi, îmi spui cuminte: "Ochii tăi exprimă multe, nu-i nevoie de cuvinte" Dar eu vreau să-ți spun pe bune Rime dure, fraze pure Ochii mei să nu îi crezi Îți zic sincer, o să pierzi
Ai promis că pleci cu mine Și vom merge mână-n mână Pășind doar pe-ntuneric Singura noastră lumină trăgându-se De la a mea pură cunună Ai promis că nu vei da crezare Vorbelor spuse la afumare Căci știi și tu, o știu și eu Că acestea fără consistență Sunt doar vorbe spuse la întâmplare Ai promis că îți voi fi suficientă Eu și obiceiurile mele pustii Îmi spuneai: ești minunată Dar n-ai rezistat nici măcar primei tentații De a mă dezamăgi De la atâtea promisiuni Am rămas cu lungi sechele Și mă vindec doar cu nădejdea Că totuși odată vei veni Și mă vei scăpa de ele
I woke up late, with a huge hangover of sadness. After spending the night, that white night, just thinking how to please myself better.
I become the prisoner of my own choices. Choices which at one point saved me from death, but which now are keeping me far away from life. This madness of vegetation without any purpose, eventually will destroy all my erotic illusions.
At the end of each crazy, white night I wake up overloaded by interrogations which don't need any answer, but only my soul to be devoured. In the end I will feed myself with me. I will be my last supper.
I have lied myself about the clarity of life. Until now, only my darkness showed me where I most need to grow. My darkness is my ally. I don't need the hypocrisy of light. I am honest in my dark side. I like myself better when I can be honest with me. Even if this is very rare.
My life made sense as long as I didn't forced myself to give it one.
I kept looking for a man who is able to give me a place not only in his bed, but also in his eternity. That man managed somehow to ruin my favourite song. More said, he has ruined my favourite playlist. But he also taught me to bent the rules, without breaking them.
Ah, autumn. You came with your calm and dark spirit, and you have opened the doorway to the season that awakens my soul. I feel again the taste of what life really means.
Now I need to get back to my truth: I hope that the person which I am choosing to be, will choose me also. Because I do not want to be the one I used to be anymore. I decided to remain the one which I became with the promise that if I ever find myself in the wrong story, I will definitely leave.
De atâta amar de vreme Colectez niște probleme Și le țin prin buzunare Cât voi mai avea răbdare Au apărut încet, una câte una Necreând la început nici o daună Dar pe parcurs s-au ambiționat Iar sistemul meu normal mi l-au avariat Sunt probleme acidulate Pline de înțelesuri întunecate Sunt probleme ireale Menite să îmi schimbe toate direcțiile Și de atâta amar de vreme Tot le port în profunzime E clar, nu mă voi mai scapa de ele Vom merge împreună, spre sfârșitul vieții Agale, agale
Her past pain was just an accelerator for a better future pleasure. For this present future.
Some loved her for her honesty, some hated her for her truth.
She is neither a poet nor a writer.
She loved reading. It allowed her to cry over someone's sadness when she could no longer identify her own.
She was not afraid of dying anymore. Perhaps, she was only afraid that she wasn't alive enough.
She consider herself a simple woman who is thinking and feeling too much. Way too much.
She looked too carefully into that deep dangerous abyss, until the abyss started to look, at its turn, deep inside her. And at that point she was cured of everything.
And then HE happened. Out of nowhere. Out of everywhere.
He dug deep into her soul.
He cuted all the layers of her skin.
He then played with her bones and broke the normal arrangement.
He taught her how to lose on the highest peaks of pleasure and how to abandon her mind.
He brought to light her erotica side. Her animal side.
She was not human anymore in his arms.
He fullfilled all her erotic illusions.
Everything had meaning when she was walking next to him.
All the music around things and people had now sound.
He was like a compositor for her dry existence.
For a while the time stood in place.
But the same time was also cruel and misty because he had to leave.
He came like a stranger and in the end he left away with all her secrets. Even the dirty ones.
And she remained abandoned and naked.
Naked words. Naked expressions.
Empty head. Empty heart.
He left and left her the bad bones arrangement.
He forgot to close her skin.
She has no scar to cry after.
Now, she is waking up late, and with a huge sadness hangover.
She started to use her remained darkest side, because that side had the most power to teach her about her next purpose.
She knew that she could never become his whole life.
Her expectation is that at least, she will be his favorite part.
He said before leaving that they can still be friends.
But she is thinking that he meant that they can be the kind of strangers that share silent memories and a passing smiles, kisses, embraces every once in a while.
Now her life is not anymore together.
She is surviving with the help of disgusting alcohol fumes and dizzying cigarettes.
When she will be able to tell her story without crying, then she can say that she is cured.
It was that crazy night of summer Which gave me those bloody creeps Creeps which I will always remember It was that deep look filled with desire And we abandoned one another with no fear No fear that our bodies could run hard on fire It was that simple "Hello!" And when you asked me to loose myself with you I said like a robot "I do!" It was a master and slave puzzle game And only our bodies together Could finish the final picture Yes, I know, we were insane!
Tu mă construiești cel mai frumos Cu răbdare și înțelepciune din exterior și până la os Tu îmi dai viață dintr-o singură suflare Și mă faci să simt pulsațiile interioare În diminețile somnoroase Când nimic în afară de un somn sănătos nu are sens Tu mă faci să mă simt frumoasă Și îmi faci inima să-mi bată intens În momentele de plictiseală Când nimic nu îmi doresc Faci ce faci și reușești să îmi rupi starea Angrenându-mă într-un scenariu ștrengăresc
Am ajuns la vârsta trupului și mă simt vinovată. Mă simt vinovată pentru binele ce nu l-am înfăptuit. Ce m-a oprit? În ce moment mi s-a înnegrit inima?
Oriunde m-am dus numai de mine am dat. Și în continuare mă zbat să văd și alte chipuri dar încă nu am reușit. Am încercat să îmi spun glume cu scopul de a mă face să mă simt mai vie, mai umană, dar ceea ce am reușit a fost să îmi spun doar crudul adevăr: că sunt doar un produs ce produce la rândul lui. Adevărul că regăsirea, nu înseamnă să fi fericit, ci încetarea de a fi nefericit.
Simt că nu mai încap în structura mea de bază, și limitele coajei sunt așa de groase și de rigide, încât nu am forță nicicum să îmi măresc teritoriul. Măcar cât să iau o gură zdravănă de aer și să mă duc la fund din nou. Așa ca într-un ciclu repetat și infinit.
Iubesc dragostea. În același timp iubesc să fac dragoste. În aceste momente pline de pasiune, simt cum lucrurile neînsuflețite prind viață și parcă devin conștiente de tot ceea ce se petrece în jurul lor. Câteodată le privesc cum stau și râd puțin de noi, văzându-ne poate disperarea de a ne contopi.
Mi-aș dori să mă privesc și să mă simt pe mine cu adevărat. Poate în felul acesta voi fi înzestrată cu blândețe. Poate voi simți un gust mai bun al vieții, iar acest produs pe care îl reprezint nu își va pierde autenticitatea și va fi mereu la mare căutare indiferent de evoluția omenirii.
Deși m-am eliberat prin aceste rânduri timide, mă simt în continuare vinovată. Dacă nu m-aș mai simți vinovată, probabil aș crede că e tot vina mea.
Nu ți-ai dat seama că eu sunt cea pe care nu o cauți?
Nu sunt cea care îți apare în vise spunându-ți: "hai să fim pe veci amanți!" Nu, și nu, și nu îți spun Până când voi reuși să te scot cu forța din cap, presupun
După toate peomele scrise de tine pe corpul meu
Și după ce am ajuns amândoi la vârsta neputinței
Te-am transformat într-o dorință la care trebuie să renunț
Și am strivit sub coapsa stânga toate visele plănuite în amănunt Am venit în patul tău pentru a-ți putea vorbi Tu mi-ai vorbit pentru a mă aduce în patul tău Și uite așa ne-am înrolat Într-o situație de necontrolat
Există iubiri care mor din cauza îndoielii A mea a murit din cauza nemiloasei certitudini Că mai mult de o noapte cu mine nu poți sta În felul acesta inima devenindu-mi o activistă Îmi propui să rămânem măcar prieteni Dar între prietenie și iubire Există doar piele Și e așa de subțire...
