Lavinia Pârvu- Pledez "vinovată"
Am ajuns la vârsta trupului și mă simt vinovată. Mă simt vinovată pentru binele ce nu l-am înfăptuit. Ce m-a oprit? În ce moment mi s-a înnegrit inima?
Oriunde m-am dus numai de mine am dat. Și în continuare mă zbat să văd și alte chipuri dar încă nu am reușit. Am încercat să îmi spun glume cu scopul de a mă face să mă simt mai vie, mai umană, dar ceea ce am reușit a fost să îmi spun doar crudul adevăr: că sunt doar un produs ce produce la rândul lui. Adevărul că regăsirea, nu înseamnă să fi fericit, ci încetarea de a fi nefericit.
Simt că nu mai încap în structura mea de bază, și limitele coajei sunt așa de groase și de rigide, încât nu am forță nicicum să îmi măresc teritoriul. Măcar cât să iau o gură zdravănă de aer și să mă duc la fund din nou. Așa ca într-un ciclu repetat și infinit.
Iubesc dragostea. În același timp iubesc să fac dragoste. În aceste momente pline de pasiune, simt cum lucrurile neînsuflețite prind viață și parcă devin conștiente de tot ceea ce se petrece în jurul lor. Câteodată le privesc cum stau și râd puțin de noi, văzându-ne poate disperarea de a ne contopi.
Mi-aș dori să mă privesc și să mă simt pe mine cu adevărat. Poate în felul acesta voi fi înzestrată cu blândețe. Poate voi simți un gust mai bun al vieții, iar acest produs pe care îl reprezint nu își va pierde autenticitatea și va fi mereu la mare căutare indiferent de evoluția omenirii.
Deși m-am eliberat prin aceste rânduri timide, mă simt în continuare vinovată. Dacă nu m-aș mai simți vinovată, probabil aș crede că e tot vina mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu