Am plecat să mă îmbăt cu lacrimile lumii Beția ce o voi trage o voi purta cu mine pe valurile eternității Și pe al meu creier virgin, Îl voi răcori cu o dulce doză de pelin
Nu vreau să rămân în viață Numai pentru a urmări clipe care mor, Și nici nu îmi doresc să devin o paiață Lăsând în urmă un adânc gust acrișor Vreau să fiu bombardată de perversiuni literare, Care să-mi salte inima și să îmi ducă sufletul spre eliberare Vreau să mestec hârtie de carte pixelată Și cu ocazia asta să îmi pierd orice coordonată
Ferice de mine că nu îmi găsesc pe piele nici o urmă de ranchiună Și chiar de va fi deasupra mea numai umbră și furtună, Voi urmări de acum înainte tot ce înseamnă întotdeauna în niciodată Și mă voi îmbrăca în mătăsuri carnale, străbătute de o vrajă
Ți-am spus că nu va fi ușor, Tu și cu mine într-un mediu dulce-acrișor Trăind un repetat orgasm minor Eu mă răsfaț la ședințe de cosmetică vegetală Tu, crezând că duci o viață mult prea normală Și uite așa ne hrănim iubirea sentimentală Simți că te încurcă părul meu? Devine lung și nu îl mai consideri un trofeu? Dar hai să te intreb: cum ar fi fără haos în apogeu? Simți că te încurcă somnul meu agitat? Începe să nu mai facă parte din al tău habitat? Dar adu-ți te rog aminte cum stăteai noaptea uitându-te la mine impacientat.... Iar dacă mă întrebi de ce mă tot uit seara pe cer Să nu crezi că e cumva din cauza vreunui fulger Sau din cauza unei injecții cu vreun vicios ser Nu. Nu. E din cauza stelelor. Sunt puse aiurea pe cer, fură din strălucirea doamnelor Și din puterea miraculoasă a viselor
