Familia este totul

Pârvu Lavinia- Pentru noi

 Noi doi,

Și-a noastră mică

Ce împletitură!

Ce sfântă cunună

Tu, al meu drag,

Peste tot dorul după mine îl trag

Și mă rog de el,

Să se arate mai greu

Eu, a ta

Îmi spui: "minunea mea"

Simt iubirea ta

Când îți pui inima în palma mea

Și cu ea, cu-a noastră mică
Nu ținem cont de nici o politică
Toți trei unul de la altul am învățat
Că Universul nostru este nelimitat

Promisiunea

Lavinia Pârvu- Vine și ziua aia

Am trăit numărând frunzele și florile

Zugrăvite pe toate laturile

Iar cutiei ce m-a adăpostit

Îi mulțumesc acum, că nu m-a dezamăgit

Am fost cu un picior în basm

Și cu celălalt în abis

Totul datorită unui mecanism

Ce prea multe mi-a permis

Mi-am dezvăluit prea mult intimitatea

În literatura vagă

Dar totul în jur îmi promitea

Că voi deveni și eu întreagă

El e al ei, nimic mai mult

Pârvu Lavinia- Devii ceea ce nu vrei să fii

La umbra sânilor mei îți vei petrece noaptea
Și pe-ale mele buze greu de înțeles îți vei pierde autoritatea
Vei avea impresia că trăiești un falset erotic
În care tu pierzi totul și devii doar un ostatic

Mă iubești cu-nflăcărare, cu o patimă intensă

Să-ți recapeți din putere, să mă lași pe mine plânsă

Dar iubirea e mai hoață, primitivă, primordială

Și-o să te joace-n hora ei intimă și muzicală

O să uiți total de tine, cine-ai fost, ce-ai vrut să fii

Vei simți în schimb dulcea tandrețe a deșteptării

Căci vei avea lângă tine acea umbră a sânilor mereu

Iar celelalte părți din corpul meu îți vor fi sacru muzeu

Cu nebunia la altar

Lavinia Pârvu- Război sau pace?

Soarele mă face să cred că totul e doar o iluzie

Dar de fapt, cu cât e mai puternică lumina soarelui, cu atât de adânci sunt umbrele

Aș vrea să nu mai dau nume așteptărilor mele

Ci doar să le savurez nemărginirea

Nu mai sunt eu, am început să confund ideea cu imboldul

Oare aceasta e adevărata nebunie?

Unde-mi sunt acum rezoluțiile de an nou?

Acelea cu planuri mărețe și noi obiective?

De bucuria broșurilor din poștă și privirea aruncată pe geam dis-de-dimineață?

De slăbirea acelor 2 kg ce-mi stau pe cap de când mă știu?

De călătoriile programate și de promisiunea că voi încerca să fiu mai prezentă?

Unde-mi este acum măiestria de a controla tăcerea?

Simt că multe vor rămâne nescrise, nespuse și nevăzute

Îmi voi crește copilul cu riscul ca eu să mă micșorez

Pentru că el a fost sărac și a venit din nimic

A simțit doar osteneala creației și totuși ne va face moștenitorii săi

Aș putea să fac atâtea, să scriu, să plantez, să cânt și să iubesc intens

Dar sunt blocată într-un glob de cărămidă ce aparține unui Univers imens, de neînțeles

De-a lungul timpului oamenii s-au distrus unii pe alții în timpul războiului

Iar pe timp de pace s-au distrus pe ei inșiși

În nebunia mea de acum mă-ntreb: ce este acum, război sau pace?

Epidemie de (lipsă de) omenie

Lavinia Pârvu- Fiecare pentru sine

Dați-i omului o mască 

Ca să vă spună cine este

Lăsați-l să vorbească

Chiar dacă nu-i aparține acea poveste

Lăsați-l să zboare

Să zâmbească, să iubească

Lăsați-l să-și atribuie orice valoare

Dați-i voie să greșească

Lăsați omul ce-a fost odată copil

Și a venit din nimic

Să se facă acum vizibil

Nemărginit, atotputernic

Lăsați-i în pace buzele lui grele de ințeles

Să rostească acea frază

Plină pentru el de interes

"Om pe om nu se salvează"

Rezoluții

Lavinia Pârvu- Cât de departe putem merge?

În viață depindem de capriciile corpului nostru

Și din atâtea coincidențe aranjate trăite

Ni se pare că totul e un haos, un nepopulat terestru

Deși locuim majoritatea timpului în cuvinte

Și ne arătăm doar latura umană brută

Puteam fi mai entuziaști, mai bogați în jurăminte

De la prea multă bălăceală prin viață

Și de la prea multe discuții muzicale

Am ajuns să fim ușori, vizibili doar la suprafață

Am ars în apă și ne-am înecat în foc

Bazându-ne doar pe tandrețea deșteptării

Care să ne spună că încă mai e cale de mijloc

Nu am dat nume așteptărilor noastre

Ci doar le-am savurat nemărginirea

Iar acum umblăm târâș s-alungăm nefericirea