luni, 22 decembrie 2014

Hidraulica gândirii

Lavinia Pârvu- Separarea organelor

 
O tu creier hidraulic,
Nu simți cât ești de animalic?
Mă manipulezi cum vrei
Numai în ciuda dragostei

Am să îti aplic o mutație a densităților
Și o rememorare a trăirilor
Ca să te înveți minte
Și să nu mă mai supui multiplelor suferințe

M-ai făcut să mint așa de mult și de profund
Încât măreția minciunii mele nu am mai putut să o cuprind
Am pierdut mult, am pierdut tot,
Zgomote, urlete, nedrept complot

O tu creier hidraulic,
De viață alergic,
Mă eliberez de tine
Dau la schimb corpul meu și tot ce acesta mai conține.

miercuri, 10 decembrie 2014

Rime unse pe pâine

Lavinia Pârvu- Era ceva de capul lui


Imperiul deliciului de nerostit
A fost inventat de un îndrăgostit dezmorțit
El i-a cedat vieții cât mai puțin
Smulgându-i cât mai mult antivenin

Părul lui a înfundat canale de scurgere
Și a intrat în ochi fără nici o abținere
Părul lui și-a strecurat firele chiar până și în cel mai tandru sărut
Uitând pe atunci, că este de fapt doar un simplu recrut

Acest îndrăgostit bizar
A băgat sperieți chiar și în fecioarele unui comisar
Le-a întors anatomia pe dos ca pe un ciorap
Făcându-le să creadă că fără el, viața lor are un mare handicap

Nuanța de bucurie pe care o vedea în zâmbetele lor
Îl oscila erotic între a fi ocrotitor și dăunător
În orgasmele lor scandalos de suave
Iși trasa primitiv următoarele obiective

Dar a mințit prea mult
Și poarta spre imperiul deliciului de nerostit
L-a liniștit
Și i-a interzis orice dulce apetit

Așa că a ramas singur, bolborosind:
"Doar poezia mă mai poate apăra împotriva automatizării"
Și aplicându-și mutația densității
A devenit un poet cu rime flămânde.

miercuri, 26 noiembrie 2014

Cocktail de vitamine

Lavinia Pârvu- Joc si joacă



Rostogolind-mă,
Te-am descoperit
Mâncând din tine,
Mi-am alimentat amorul cu delicioase vitamine

Simt că între noi doi crește, pe zi ce trece,
O romanță divină
Și nu doresc să o aducem
Într-o stare de îmbătrânire prematură, să zicem

Când am fost plină,
Punctul meu de injecție m-a îndrumat să duc o viață mai sublimă
Când am fost defectă
Lumea m-a considerat abandonată

Dar acum că m-am rostogolit
Și te-am descoperit,
Distanța între mine și cine vreau să fiu
Nu mai reprezintă o lungime chinuitoare
Ci doar un hazliu artificiu 

joi, 13 noiembrie 2014

Se anunță schimbare

Lavinia Pârvu- Cu totul sau deloc
 

Uite iubitule!
Ce minunăție,
Un val de iubire
Se-arată în agitație

Ce zici?
Mă duci la el?
Măcar cu un picior să-l ating
Celălalt promit că nu-ți va fi infidel

Sau să intru cu totul?
Hai fără gelozie, nu mai fi fudul
Mă voi întoarce la tine
Este o certitudine!

Sau hai să mergem împreună
Ne va curge prin vene iubire, întruna
Te simt sceptic, crezi că nu putem face față?
Hai la fondatori, la zei, poate ei ne învață.

















miercuri, 5 noiembrie 2014

Azi imi fumez gândurile

Lavinia Pârvu- Vicii permise


Bolovanul pe care-mi odihnesc capul,
E chiar capul
Iar părul,
Se va întinde în fața mea, atunci când va trebui să urmez cerul

La naștere am fost vaccinată cu o supradoză de amor divin
Și de aceea port cu mine un miros adolescentin
Pedepsită poate să simt prea des câte un orgasm minor
Dar nu provocat de orice amator

Chiar fiind crescută de o lipsă de mustață
Și de o supă pe foc mereu uitată,
Chiar dacă la început n-am prea știut de mine
Am ajuns până la urmă să îmi ciugulesc din palme dulcele suspine

În viața asta nu stau mult
Sunt doar în trecere.
Și totuși nu vreau să aflu secretul de la vreun adult
De ce tinerețea a fost lăsată să fie irosită pe tineri.


vineri, 24 octombrie 2014

Anecdotă creață

Lavinia Pârvu- Hidratare de toamnă


Am plecat să mă îmbăt cu lacrimile lumii
Beția ce o voi trage o voi purta cu mine pe valurile eternității
Și pe al meu creier virgin,
Îl voi răcori cu o dulce doză de pelin

Nu vreau să rămân în viață
Numai pentru a urmări clipe care mor,
Și nici nu îmi doresc să devin o paiață
Lăsând în urmă un adânc gust acrișor

Vreau să fiu bombardată de perversiuni literare,
Care să-mi salte inima și să îmi ducă sufletul spre eliberare
Vreau să mestec hârtie de carte pixelată
Și cu ocazia asta să îmi pierd orice coordonată

Ferice de mine că nu îmi găsesc pe piele nici o urmă de ranchiună
Și chiar de va fi deasupra mea numai umbră și furtună,
Voi urmări de acum înainte tot ce înseamnă întotdeauna în niciodată
Și mă voi îmbrăca în mătăsuri carnale, străbătute de o vrajă

miercuri, 15 octombrie 2014

Așteptare îndrăzneață

Lavinia Pârvu- Supunere



Vino să te mestec
Promit cu altcineva să nu te amestec
Vei fi unicat înghițit
Sper doar să nu ai un gust mult prea ascuțit

Vino să mă tulburi
Prin gustul tău să simt obraznice gânduri.
Gânduri aromate
Pline de ambiguitate

Vino să te pierd prin așternut
Provoacă-mă la ceva fără de conținut
Ceva cu gust vechi și lemnos
Să mă gâdile furtunos

Vino să mă minți,
Să mă alinți,
Să mă ajuți,
Să mă asculți,
Să mă amuzi,
Și apoi să îmi oferi dulcegării fierbinți
 

Te aștept...



joi, 2 octombrie 2014

Haos perpetuu

Lavinia Pârvu- Acum ne cunoaștem mai bine


Ți-am spus că nu va fi ușor,
Tu și cu mine într-un mediu dulce-acrișor
Trăind un repetat orgasm minor

Eu mă răsfaț la ședințe de cosmetică vegetală
Tu, crezând că duci o viață mult prea normală
Și uite așa ne hrănim iubirea sentimentală

Simți că te încurcă părul meu?
Devine lung și nu îl mai consideri un trofeu?
Dar hai să te intreb: cum ar fi fără haos în apogeu?

Simți că te încurcă somnul meu agitat?
Începe să nu mai facă parte din al tău habitat?
Dar adu-ți te rog aminte cum stăteai noaptea uitându-te la mine impacientat....

Iar dacă mă întrebi de ce mă tot uit seara pe cer
Să nu crezi că e cumva din cauza vreunui fulger
Sau din cauza unei injecții cu vreun vicios ser

Nu. Nu. E din cauza stelelor.
Sunt puse aiurea pe cer, fură din strălucirea doamnelor
Și din puterea miraculoasă a viselor









sâmbătă, 20 septembrie 2014

Erotica solară

Lavinia Pârvu- Preludiul de weekend


Astăzi mutilezi cuvinte
Îi privești deschizătura, tulburătoare de fierbinte
Simți că trăiești o sexualitate de copil,
Și să te abții e dificil

Ți-ai dat seama că o femeie
O minunată, delicată, unicată specie,
E amintită mereu în povestea unui iscusit adult
Da, e scrisă într-o limbă dispărută de demult

Tânjești la valea ei lină și aromată dintre coaste și fese
Te vezi zburând cu ea înspre nemărginita odisee
Ea te face să renunți la pronumele de politețe
Să mergi cu gândul către imperiul de nerostit al blândeții

O adori,
O respecți,
O cerți,
O acoperi,

Ce e între voi e exotic,
Și acum te pregătești să îi bei cu nesaț ochii...
Erotic..




miercuri, 27 august 2014

Tu si cu mine, balsam si vitamine

Parvu Lavinia- Cod rosu de iubire


 
Descoperindu-ti inima fierbinte
Am invatat ca trebuie sa devin cuminte
Iar cand am incercat sa iau caldura din ea
Am realizat ce inseamna sa fiu femeia ta

Pe parcurs ti-am mai gasit si continutul
Erai un gen aparte, ca nimeni altul
Mai mare imi era mirarea
Cand ma trezeam dimineata
Si ochii tai mancau din mine cu o necalibrata ardoare

Ma lasam devorata de transpiratia pielii tale
Pana cand inima mea iti spunea ca nu mai are rabdare
Ne descopeream trupurile cu o naivitate copilareasca
Si asa invatam ce inseamna iubirea omeneasca

Imi place ce am ajuns din "cauza" ta
O sa ma mai las in continuare de buzele tale gustata
Jocul acesta dintre noi as putea sa-l joc la nesfarsit:
Tu ma iei in brate,
Eu inchid ochii,
Inima mi se topeste,
Buzele se umezesc,
Rabdarea scade primejdios,
Trecutul devine faramicios,
Si tot ce e trist pe lumea asta, va disparea intr-un mod miraculos.

luni, 25 august 2014

Vârfuri despicate, sprâncene nepensate

Lavinia Pârvu- Încercare de adaptare



Mă declar copilă a nevoiei
Mucoasă rebelă a bucuriei
Fabricată din cea mai pură veselie
Şi mereu încătuşată-n acele luni de Aprilie

Sunt o combinație euforică a mamei şi tatălui meu
Şi asta mă face să îmi fie dor de ei mereu
Când mă uit la degetul arătător
Chipul mamei mele îmi apare întrebător:
"Cât ai luat în teză, cât a luat acel amator?"

Când spre inelar privesc
Parcă îl aud pe tata cum abia îmi spune:
"Te iubesc!"
Nasul mă va duce întotdeauna
Să o cert pe mama
Căci din "cauza" ei îl am "totuna"

Îmi privesc turmentată valea lină şi aromată dintre coaste şi fese
În această privelişte clar nici o copilărie nu mai reiese
Greşelile simt că mă vânează
Şi spiritul meu ludic această imagine o promovează

Iar dacă mă întrebi de ce ai avea nevoie să fi prieten cu inima mea
Ți-aş spune că nu de multe...
Doar tu şi cu mine într-o cafenea
Priviri adânci, multă tăcere, respirație fierbinte şi un trecut şters cu un umil burete



duminică, 17 august 2014

În mâinile tale las specia mai departe

Lavinia Pârvu- Alinierea suferinţelor


Democraţia servită pe pâine cu unt
Este fabricată din cea mai pură veselie
Chiar dacă a oferit familiilor prea mult păr cărunt
Fiecare persoană a vrut să se servească cu cel puţin o felie

Aerul nebulos al amintirilor
S-a transmis mai departe nepoţilor
Iar sindromul supravieţuirii
A condus la imposibile aspiraţii

Mersul imprevizibil al lumii:
Abnegaţii,
Premii,
Achiziţii,
Concepţii,
Depresii,
Discuţii,
Inundaţii,
Investiţii,
Mizerii,
Perfuzii,
Principii,
Situaţii,
S-a intersectat cu ingineria vertebrelor
Şi cu amărăciunea rimelor.

Sunt atâţia oameni
Înmormântaţi în ridicol
Încât nu-şi mai aduce aminte nimeni
Să lase totul scris, măcar într-un articol

Şi de aceea,
Simt în interior
Fiecare oră care bate:
Ca pe un cutremur







joi, 31 iulie 2014

Minciuni dulci şi necesare

Lavinia Pârvu- Gustul dulce al mărturisirii  



   Am doar câteva cuvinte disponibile, aşa că voi face tot posibilul să umplu această pagină sărăcăcioasă cu câteva cuvinte haotice.
   M-am hotărât să spun adevărul despre minciună.  
   Ştiu că voi fi condamnată, ştiu că voi fi alungată dar urletul ce se zbate în mine nu îşi mai poate controla temperatura de funcţionare şi arde pe zi ce trece mai mult, încât începe să se vadă prin pielea mea devenită tot mai transparentă din cauza minciunii. O minciună ce nu îmi aparţine, dar la care am luat parte conştientă, minciună pe care am susţinut-o. Nu vreau să devin transparentă, nu vreau să se vadă prin mine tot ceea ce eu sunt, nu mai vreau să mă ascund.
   Am acoperit minciuna ce ne înconjoară pe toţi. Fără să ne dăm seama plătim ca să fim lăsaţi în viaţă, plătind cu viaţa însăşi, involuntar împuţinând-o, simplificând-o, schematizând-o. Lăsăm în urma noastră numai riduri pe feţele celor pe care îi iubim, uitând să le dezvăluim formula cremei ce le poate aplatiza craterul.
   Mamele oare au o scuză? Este scris în fişa postului, ca mamele să mintă pt a-şi menţine copilul în limitele inocenţei. Dar ce se întâmplă când mamele ajung să creadă minciunile rostite de prea multe ori? Ajung şi ele în gura nesătulă a inocenţei?
   În flămânda politică, trebuie să cucereşti femeile. Bărbaţii te urmează din proprie iniţiativă. Femeile construiesc din umbră, adevărate statuete şi personalităţi impunătoare.
   Îmi este foarte frică, că, dacă vreodată voi fi condamnată să devin artistă, arta o să dispară pentru totdeauna pentru că va fi interzisă de cei care nu vor dori să fie dezvăluiţi.
   Sunt îngrozită de ce se va întâmpla cu minunatele cupluri ce se iubesc înfocat până când momentul crucial al alegerii îşi face apariţia. Până când minunata- ea sau atrăgătorul- el sunt supuse tentaţiilor altor pasiuni, sau atunci când un nou mai nou îşi va arăta vicleanul chip. Sunt înspăimântată de amploarea pe care acest eveniment o poate dezvolta.
   Trebuie să fiu conştientă că atunci când voi învăţa să îmi înving duşmanii, tot atunci voi învăţa să îi şi iubesc. Până atunci rămâne doar să îi compătimesc.
   Dacă vreodată voi fi întrebată cum mi-aş evalua durerea pe o scară de la 1 la 10, aş răspunde cu 9. Asta nu va însemna că sunt o învingătoare luptătoare. Nu. Din contra, numărul 10 îl voi economisi pentru mai târziu.


luni, 28 iulie 2014

Ce bine că suntem

Lavinia Pârvu- Mai mult decât oameni


În cafeneaua tristeţii,
Beau cu roua dimineţii
Şi mă feresc conştientă,
De orice audienţă

Sfânta grevă a tăcerii e concavă,
Maladia morţii şi mai şi,
Chiar de aş fi o prea vizitată epavă,
Tot nu aş mai putea zăbovi...

M-am blocat într-un şantier fantomă
Legată fiind,
Mă agăţ acum de orice axiomă
Să mai apuc vreodată să mă mai văd zâmbind - citind

Formula fericirii e în căutare,
Mai are nevoie pe ici pe colo de o mică ajustare
Dar totuşi simt că noi doi suntem,
Mai mult decât oameni





duminică, 13 iulie 2014

Eu cu mine şi cu eul

Lavinia Pârvu- Plătim cu viaţă, să fim lăsaţi în viaţă


Trăiesc înspăimântată că sunt vie
Sper să fie doar un banal proces de blasfemie
Nu am intenţia de a mutila cuvinte,
Dar nici nu aş vrea să mă despart de ale mele sfinte dorinţe

Apa trece, dar pietrele nu mă vor uita,
Chiar dacă până acum am păşit pe ele nefiind căsătorită,
Apa trece, pietrele mă plâng
Ele cred că iubirea pe acest Pământ nu îmi va fi de ajuns

Dacă m-aş cunoaşte şi eu cu adevărat
Nu aş mai vrea să mă cunosc
Iar dacă aş fi avut un comportament mai astâmpărat
Nu aş mai fi ajuns până aici, recunosc

Erecţia de neuroni provocată
Mi-a dezvoltat întreaga judecată
Iar puternica ejaculare verbală
Mi-a parametrizat căptuşita amorţeală

Am plătit până acum să fiu lăsată în viaţă
Simţindu-mă de fiecare dată o leşinată paiaţă
Am fost condamnată să-mi aştern cuvintele
Riscând să-mi ucid toate nopţile




duminică, 15 iunie 2014

Colecţionare de momente

Lavinia Pârvu- Despre prietenie şi alte neajunsuri


Mai avem momente noi două,
Cu versuri ambientale,
Cu versuri împăcătoare
Cu nebunii inocente
Şi mişcări de false brunete

Momente când nu gândim
Borcanul excitării psihice fiind plin
Acţionate de prea râvnitul ideal feminin
Şi tot ce facem e sublim

Trăim construind înalte ziduri
Între care să locuim când lumea va rămâne fără răspunsuri
Punem cărămidă pe cărămidă
Ca lumea noastră să fie mai validă

Cu cât stratul e mai gros
Lacrimile nu vor ajunge la un nivel mai orgolios
Şi cu cât ne-avem mai tare
O să simţim nenumărate clipe de eliberare

Departe de putere şi de viciile ei
În adevărata bogăţie a nebuniei,
Nu încercăm să fim nişte necunoscute rebele
Ci doar să colectăm momente, nu obiecte


joi, 12 iunie 2014

I feel alive living such a life

Lavinia Parvu- What my skin wants



When he kissed me I felt like I was being consumed
I was rising expanding from the inside, frustrated that there was too much skin between us 
That I could not get closer
I clawed at the small of his back, my fingers slipping beneath his shirt
And begged the gods that this moment will stay
So that his smell can combine to my erotic play
But before going forward with this insane game
I looked at his eyes an repeatedly say:
"You are nothing to me until you are everything"




marți, 10 iunie 2014

A visa, sau a nu visa?

Lavinia Pârvu- Ma opresc din visat ca să zbor din nou



   Am visat enorm, cu o demenţă colorată la diferite anomalii sentimentale, la acele scântei divine care atunci când te cuprind şi te electrocutează lasă în urma ta doar umbre biciuite. Umbre biciuite de satisfacţii. Umbrele mele au fost biciuite doar de ecuaţii înzestrate cu perversităţi rare.
   Am avut în vis senzaţii pe care nu le-am încercat niciodată în realitate. Prea timidă? Prea nepricepută? Prea ameninţată şi atacată de morbidele şi delicatele hărţuieli? Sau poate că viaţa proiecta asupra mea, ca într-o beţie, fantasmele mele pasionale, demonstrându-mi că numai ea poate să îmi menţină corpul în limitele inocenţei iar eu nu pot decât să încerc să lupt degeaba cu pulsiunile moderne.
   Unele vise se repetau convulsiv, purtîndu-mă dincolo de ideile de fărădelege şi dreptate. Visam că eternul feminin nu poate atrage decât spre haos şi nu spre înălţimi armonioase. Se întâmpla să notez toate aceste visuri şi încercam să fac din ele imnul propriei existenţe. Tirania aia în aer liber făcea din mine o sclavă instalată în dictatura simţurilor.
   Am jurat că atunci când o să-l găsesc o să-l iubesc precum o înfometată! ( Da, eu femeie atât de erotică în nimicul meu! ). Că o să-l fac veşnic prin dragostea mea şi că el o să îmi închidă definitiv cariera mea amoroasă, făcând din el, în acest fel ultima pagina a inimii mele. L-am căutat în mult şi-n toate. 
   Pe atunci căutam licoarea capabilă să mă vindece de îmbrăţişarea prea multelor dorinţe. Mă otrăveam pe zi ce trece, tot mai mult pentru a descoperi otrava absolută....de nedescoperit. 
   Acum viaţa mă trăieşte şi eu mă las trăită fără să crâcnesc. Exact acelaşi joc existent şi în era viselor, dar cu alte reguli. Reguli mult mai banale, în care se acceptă doar un singur jucător, eu. 
   Acum, nu mai am nici visuri, nu mai am nici nopţi. Doar o imensă febră a regretelor, că nu am învins, că nu le-am desluşit când am avut ocazia. Mă uit în oglindă şi sunt biciuită cu o privire de acea fată, care avea idei, speranţe şi a cărui erotism se ridica la rangul cel mai înalt al descompunerii carnale.
   Şi astăzi mai apelez la metode neortodoxe: topesc clipe sălbatice şi mă injectez cu topitura ori de câte ori simt nevoia să ies din caracterizarea apărută în fişa postului, dar rădăcinile sunt, se pare înglobate în artera pământului.
   Astăzi erotismul meu a intrat într-o fază de inhibiţie agresivă şi cu ocazia asta mă petrec prostituându-mi condeiul. Nu sunt decât o vietate crescută printre degete. 
   Dincolo de ideile nonconformiste, părerile neagresive şi iluminata dreptate este un vârf de munte. O să mă întâlnesc cu mine acolo.




vineri, 30 mai 2014

Egoism adânc pătruns

Lavinia Pârvu- Alimentarea sufletului

Mă ating,
Azi mai mult ca niciodată
Şi mai intens chiar şi decât prima dată

Mă observ,
Azi pentru prima oară din afară
Oare ce tremur o să-mi apară?

Mă storc,
Azi mă golesc de ultima putere
Şi trăiesc divina recreere

Mă cert,
Azi aş fi putut zăbovi mai mult asupra mea
Trebuie cumva să îmi îngrop durerea...

Mă iert,
Azi am voie să trec prin stări contradictorii
Şi să-mi permit delicii rozalii

Mă rog,
Ca de ziua de azi să nu-mi mai amintesc
Şi zilele ce vor urma mai mult să mă iubesc


joi, 29 mai 2014

Eroi ai neşansei

Pârvu Lavinia- Sacrificiul suprem


Din schiţele mele şi ideile tale
Vom întemniţa răcirea globală
Şi ne vom pune în spinare
Plictiseala lor banală

Eu martiră, tu abia în devenire
Vom oferi spre supravieţuire
Bilete de tortură
Că poate aşa îi vom scăpa de ură

Eu, fiică a unui concept unicat
Tu, creat într-un mod diversificat
Ne unim să absorbim
Limba lor plină de venin

Şi dacă ne-ntreabă de ce mai zăbovim
O să le spunem că încă îi mai iubim
Şi îi vom iubi în continuare
Până la ultima răsuflare


miercuri, 14 mai 2014

Deşertăciunea împreunării

Lavinia Pârvu- Nepotrivire 

Au plâns fierbinte când s-au pierdut,
Ea era distrată, el era abătut
Au râs haotic când s-au revăzut,
El vroia s-o ia în braţe, ea de-abia s-a abţinut

El suferea de febra regretelor
Şi de cearta pricinuită din cauza şosetelor
Se biciuia dimineaţa cu o privire
Şi fără ea era doar un schelet în devenire

Ea işi ducea erotismul într-o fază de inhibiţie agresivă
Şi fără el, îşi simţea pielea mult mai abrazivă
Totul era paradoxal şi irezolvabil
De parcă corpul ei era un ieftin consumabil

Ei îşi doreau să topească clipele petrecute împreună 
Să le amestece cu lichide gata să se descompună
Să-şi creeze o doză existenţială
Cu care să se injecteze pentru a-şi aminti de viaţa anormală

În fine, s-au avut, s-au pierdut
Fiecare a luat-o de la început!
Cu o alta, cu un altul
Îngrozind tot epitetul.





luni, 5 mai 2014

Anecdote erotice

Lavinia Pârvu- Și câte cazuri nu or mai fi...  



 Oare să scriu despre ele? Despre toate acele voluptăți îngăduite de tarif?
   Sau să scriu despre cum au reușit să îmi sucească mințile până am decăzut într-o mediocritate abisală?
   Nu... mai bine scriu despre ele. Despre ce au facut din mine din momentul în care le-am descoperit apetisante și voluptoase și până când au îndrăznit să mă abandoneze fără rușine trimițându-mă într-un declin nedefinit- emoțional.
   La început a fost haosul primordial. Acesta s-a instalat în mine, cărând după el un singur bagaj, capabil să înglobeze în el tot misterul eroticului. Nu mai gustasem așa ceva până atunci. Dar cum să și gust oare, că doar uitându-mă în oglindă, mi se înfătișa un măreț cadavru al comunismului!
   Mă abandonasem cu totul dorinței ca să nu îmi pierd mințile. Pe atunci viața mă trăia, mă fuma, mă devora fără ca eu măcar să mă obosesc să o ajut, poate chiar și cu un chibrit.
   Am cunoscut femele niciodată sătule. Am avut parte de pulsiuni abisale și purificări colective. Mi-am negociat până și libertatea sexuală pentru a auzi și a privi corpul tremurând și gemător al divinelor mele nimfe.
   Mi-am cultivat corpul doar cu nămol și mi-am întreținut facultățile mintale cu sunete și apariții demne de sânge regal. Obrazul meu tânăr mi se îmbujora și mă lăsam atras spre haos de către acel etern feminin. Această cale către haos era pentru mine adevarata vocație, scopul meu cel mai ascuțit.
   Timp de 30 de ani am trăit cu acest tratament. Nu am vrut altceva decât să port cu mine mirosul amestecat de trădare, minciună, sexualitate, abandon și zâmbete umplute de trufie.
   Totul s-a oprit în momentul în care acel etern feminin a început să mă înalțe distorsionat, până când dintr-o eroare de montaj, am simțit căderea liberă a ceea ce mai puteam numi "corpul meu" către o altă dimensiune, cea a realității. O realitate în care aveam deja peste 60 de ani, și pe nimeni alături să îmi procure alt tratament.
   Acum, scriu tremurând aceste rânduri, că poate măcar așa pot depăși câmpul de nedreptăți și fărădelegi pe care l-am construit în urma mea. Că poate măcar așa îmi voi putea pune într-o manieră infimă amprenta asupra existenței fie și numai prin această caligrafie plină de regret.
   Ooo ce eroare istorică s-a produs prin nașterea mea!!!
   Nu îmi merit inutilele bravuri ce vor sta să atârne atunci când viața se va sătura de gustul meu...
   O adevărată mascaradă revoluționară se dă acum în mine și tot ceea ce eu mai pot să fac, este să îmi îngădui lacrimilor politice să iasă la iveală.
   Mă uit acum prin lentila amintirilor, și știu că nu am nici o scuză față de cleptomania vitală carnală ce am avut-o....
   Acum caut vreme....nu mai este vreme pentru mine. Obrazul meu de acum este palid. Îmi cobor ochii și lăcrimez pentru câteva clipe pe rămășițele unei inocențe pentru totdeauna pierdute...

Semnat: un amant în declin biologic






luni, 28 aprilie 2014

Destul e destul

Lavinia Pârvu- Picătura care umple paharul


Am observat că mă cauţi nebuneşte în fiecare femeie
Şi că niciuna nu reuşeşte să mai aprindă vreo scânteie.
Am observat că le obligi să transpire într-o anume manieră
Astfel încât să te poţi tu adapa fără nici o frontieră

Am observat că nu suporţi să te uiţi în ochii lor atunci când eşti aproape de final
Ca nu cumva să-ţi provoace vreo nebunie,
Şi să rămâi nefinalizat pe vecie!
( Ar fi catastrofal! )

Am observat că ţi-ai transformat locuinţa într-un container mustăcios
Şi nu vei dori să schimbi situaţia până ce nu mă voi întoarce la tine cu un gând neinfecţios.
Am observat că duci în spate regrete chinuitoare
Şi de aceea cauţi companie care să-ţi aplice pedepse orbitoare

Am observat cum duci o foame defensivă
Şi nu-ţi mai pasă că de mult eşti în derivă.
Am observat că faci scandal prin baruri marţiene
Şi tot ce se aude după aceea e sunetul expiratelor sirene

Am observat că în veci se va vorbi în tine despre mine,
Şi că plecarea mea este un risc ce-mi aparţine.
Am observat că ai observat că cel mai frumos machiaj al unei femei este pasiunea,
Dar cosmeticele sunt mult mai uşor de cumpărat, chiar şi la o cafea

Ai observat şi tu până la urmă
Că nu mai eşti stăpânul de la curmă
Şi că sunt ultima pagina a inimii tale
Care a putut să-ţi ridice senzaţii monumentale.
Dar să-ţi vindec inima nehotărâtă,
Eu nu mai am răbdare!

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Dulcegării cârlionțate

Lavinia Pârvu- Inteligența artificială


Atunci când comunicarea dintre noi devine "fuzzy"
Parcă nici nu te mai pot auzi
Se blochează totul în mine
De parcă m-aș doza cu amfetamine

Produci în mine o salată de gânduri
Ce se pregătesc să dea în mine infinite atacuri
Plâng fierbinte și totuși te iert
Sper ca pe viitor să nu mă gâdile vreun regret

Chiar dacă ai numele de o sfințenie impunătoare
Și o prezență adulmecătoare
Am totuși o întrebare, întrebătoare:
Chiar am fost creată din substanța viselor tale?

Chiar sunt ceea ce tu ți-ai dorit,
De la minus infinit până la un punct nedefinit?
Sau sunt doar un semn de întrebare
La care tu ai plătit veșnica abonare?

Aș vrea să cred că nu,
Că nu suntem doar un simplu cuplu
Aș vrea să cred că pornografia nu a înmormântat rafinamentul
Așa că iți propun să ne aruncăm și să trăim doar prezentul!




joi, 17 aprilie 2014

Gânduri către creator

Lavinia Pârvu- Rânduri puse alandala


Creatorul piere, creaţiile rămân.

Creaţii măreţe
Pe bucăţi alese
Din inimă desprinse
Şi pe buze plânse

Romane visătoare
Cu personaje experimentale
Şi cadre monumentale
Demne de distincţii demenţiale

Povestiri ireale
În care monştrii stau la taclale
Şi folosesc mijloace instrumentale
De a învinge în lupte infernale

Poeme înecate-n rime
Mult prea pline de asprime
Cu iubiri dăruite în întregime
Şi consumate doar pe o treime

De acum, va fi în tot şi-n toate
Supravieţuind prin cuvintele noastre citate
Prin fiecare atenţie aruncată asupra operelor sale
Prin fiecare personaj îşi va găsi o cale


Va trăi prin tot ce a creat
Prin fiecare alineat,
Prin fiecare strop de amintire
Va reuşi să combată veşnica amuţire!

 


duminică, 13 aprilie 2014

Plec numai ca să mă întorc

Lavinia Pârvu- Final de poveste  


    Încercând să desfacă corsetul tensiunilor ce o crispa de prea multă putoare de vreme, pune mâna pe telefon, îi formează numărul, așteaptă să îi audă respirația pătrunzatoare și îi spune:
   - Aș vrea să pun punct jocului de amanți ce suntem!
   După care îi închide, închizându-și în același timp pereții inimii. A ieșit repede afară să își salveze plămânii, inhalând o dușcă bună de aer nisipos. S-a pierdut pe străzile nemuririi, și a simțit în ea o infinitate de urlete ale unor femei răstignite de aceeași soartă ca și a ei. 
   Se simțea violată. Se pierdea în mulțime și era violată de toate sunetele ce o înconjurau, de toate privirile ce o devorau și de toate pietrele cubice care îi îngropau tocurile. În acel moment s-a hotărât să se predea pereților căminului ei și să se dea bătuta în fața amintirilor ce îi vor devora seninătatea. 
   Zilele treceau și era supusă chinurilor uzuale: îl visa la fiecare închidere a ochilor și între membrele ei amorțite trecea un suflu de viață. Era îmbătată non stop de invadarea imaginară a privirii lui. Încă nu era vindecată. Și-a amplificat gravitatea tratamentului, incluzând și câteva formule de licori magice și note muzicale mult prea perturbate, iar firul predestinat și-a urmat în continuare cursul vijelios.
   După luni întregi de cură sadică în care s-a distilat până a ajuns la esență, a hotărât să își scoată cutele pielii în deșertul amplificat de nepăsare.  A hotărât să nu mai culeagă semințe reîncarnate în viață doar pentru scopul de "a avea", ci mai mult, a hotărât să fie o spectatoare cu bilet în primul rând a magiei vieții pentru unicul scop de "a fi".
   Pentru apariția la avanpremierea reieșirii ei în lume, a ales tocuri mult mai înalte, cu care să înfrângă piatra blestemată care odinioară o înghițea. Iși ondula picioarele pe străzile mărginite de chiparoși centenari. Se simțea o sumă imensă de energie regenerabilă. 
   După cum a și estimat, nu a durat mult până a cunoscut o persoană interesată de condiția ei. Nu îi displăcea fizic deloc, așa că i-a acceptat invitațiile de a păși în lume alături de el. Și nu a regretat. Dar era conștientă că destinul lor nu o să fie niciodată la fel de asurzitor de luminos.
   Și pentru că ținea la el, nu a încetat niciodată să îl avertizeze spunându-i:
   - Să nu uiți niciodată că sunt un imens dublu. Iar numărul 2 este pe veci blestemat.