Elogiul blândeţii

Lavinia Pârvu- Scufundătoare de speranţe

   Am nevoie să ies puţin din mine şi să mă arunc într-un alt corp plictisit poate şi el de sufletul posedat.

   Aş vrea să îmi depăşesc doza de mângâieri carnale. Viaţa asta mi-a fost dăruită pentru ca la final să mor în extazul ei. Datoria mea este să o iubesc până la orgasm. Poate că noi, oamenii, am fost creaţi pentru a pune temelie şi cărămidă la ridicarea unui al doilea paradis. Dar până acum nu am văzut să se pună nici o piatră, doar lacrimi. Se poate oare construi un paradis doar din lacrimi? Oare câte paradisuri carnale am construit până acum? Această împreunare carnală ne-a ameţit si ne-a facut să uităm că fericirea nu poate fi lămurită, ci doar trăită. Iubirea nu poate fi lamurită, şi totuşi ea lamureşte totul.

   Poate că toţi avem nevoie de o mustrare şamponată cu salivă, facută de nişte părinţi negenetici, care să ne acordeze corpul, să ne execute cu blândeţe şi cu violenţă, să umble puţin la imperiul simţurilor si să ne facă să ne sorbim suferinţele trupului ca pe o desfătare regală.

   Când am fost nefericită, nu mi-a fost milă de mine. Imi era milă doar de cât mai aveam de suferit. Ştiam că mă voi tulbura şi îmbăta la fiecare paragraf. Ştiam că trubadurul cuvintelor nu va avea milă de mine şi mă va trimite în hora zbenguielilor amoroase. Ooo, acest escroc sentimental m-a îndemnat să consum numai moleşeli binecuvântate, perversităţi senzuale şi să mă îmbăt în aroma trupurilor suave.

   Tot el m-a învăţat că fericirea şi finalurile fericite produc literatură proastă.

   Aş vrea să fiu o scriitoare, dar pentru că sunt prea slabă de inger şi bagaj frazal, mă resemnez să nu fiu decât un personaj cu regim exotic al vreunui scriitor celebru. Regretele mele aduse acestei slăbiciuni se ameliorează atunci când toată existenţa mea devine muzica şi toată fiinţa mea un tremur.

   Înainte de moartea fizică, am murit de multe ori, iar acum în această bătaie a inimii, de două lucruri sunt absolut sigură: excitaţia promisă va veni, şi ştiu că nu aş vrea să fiu în fiinţă ceea ce nu sunt în gând.

Jonglera senzualitatii

Lavinia Parvu- Hrana pentru dorinte

   Era trasa din toate partile in acel club intunecat. Numai priviri curgatoare si pline de dorinta se invarteau in jurul ei. Se ingrozea de multitudinea de maini care o acaparau de talie si credea ca o sa se sufoce sub atatea pofte trupesti.

   Se gandea ca poate s-a imbracat prea provocator, dar asta si cauta de la o vreme: sa se joace cu mintile tuturor celor care aveau curajul sa se uite in ochii ei. Toate licorile consumate din seara aceasta i-au ametit deja simturile si fata ascunsa a animalului de care era posedata trebuia sa iasa la vanat. Asa ca nimic nu mai statea in calea cuceririi vanatului. Doar ca avea o mica problema: nu se mai satura dintr-o singura victima, ci dorea din ce in ce mai multa carne.

   Se simtea de foarte mult timp o femeie neterminata, iar menghina ei rozalie cerea lacoma hrana necesara supravietuirii. Era satula de acea viata intrauterina pe care o traia si nu mai vroia sa stie ce inseamna lipsa unei tavaleli sanatoase. Vroia sa exploateze senzatii si nelinisti feminine demne de aplauze si artificii.

   Isi cauta acum puterea necesara de a porni atacul, de parca si-ar juca ultima carte a vietii. 

Momentul muzical de acum era perfect si simtea cum deja pipaie timpul si il controleaza cu propriile batai ale inimii. 

   Bagajul erotic era pregatit. Pornografia blandetii era foarte bine controlata. Simtea cum nu se mai poate cuprinde si cum nu mai incape in ea. Acum in capul ei tocmai a finalizat proiectarea unui angrenaj de zdrobit demnitatea umana. Cu o ultima mica speranta ca poate mai este cale de intoarcere, si-a penetrat inima, dar nu i-a starnit decat o gama larga de indiferente. Nu ii mai ramanea decat sa danseze dupa propria oda a suferintei si a regretului.

   Vanatii s-au apropiat, sangele i-a devenit un fluid impalpabil, carnea un fior imaterial, ritmul organic o cadenta abstracta si tot ceea ce mai vedea pentru cei din jur era un dulce cimitir al blandetii. 

Femeia de hârtie

Lavinia Pârvu- Cerneală manipulatoare

    În această emisferă a vieţii, tocmai s-a finalizat împarţirea rolurilor. După atâţia ani, în sfârşit joc rolul principal în această parte rece a vieţii. Mult râvnitul rol mi-a fost cu greu oferit (se ştie cât de schimbătoare şi de instabilă am fost din punct de vedere al culorii sentimentelor), dar s-au gândit că de data aceasta, nimeni nu va mai putea să interpreteze la fel de real, la fel de suav, cum aş interpreta eu, şi că ( dupa ei ) am luptat din greu până în prezent pentru rolul vieţii mele.

   De acum, triumful pe care îl voi avea va trece prin ceaţa declanşată de eşecul rolurilor secundare şi va urca către cele mai înalte unde vocale, acolo unde chiar şi gravitatea îşi neagă propria formulă.

     Îmi citesc conştiincioasă rolul scris pe o rolă nesfârşită, încât mă îngrozesc de cât de mult timp o să îmi ia pentru a îl pune în aplicare vicleneşte. De aceea trebuie să mă gândesc foarte mult la această eternitate de memorare, înainte de a-şi pierde însemnătatea. 

    Nu dorm nopţile, am repetiţii neîncetat, sunt mereu la cabina de probă pentru a încerca cele mai dinamice garderobe. Devin aşa de solicitată, încât uit de mine şi mă confund singură cu personajul pe care îl joc. Recunosc plină de roşu în obraji că nu mi-ar displace să intru definitiv în pielea personajului construit din nişte linii şi curbe atât de perfecte. Simt că noi două ( eu şi personajul meu ) ne-am îndrăgostit una de cealaltă pentru că simţim că am găsit în noi cel mai bun obiect oferit pe piaţă ( având în vedere limitele propriei noastre valori de schimb ).

    Cu cât o citesc şi o învăţ mai mult, realizez că nu există clipă în care simt ca, de m-aş umple cu ea, m-ar scoate din timp. De m-aş lăsa pradă ei definitiv, pe veci m-aş târî la intrările altor lumi.

    Va fi o durere cumplită dacă aş alegeo pe ea în defavoarea mea, sunt conştientă, dar sunt foarte hotarâtă să renunţ definitiv la mine. Ea are mai multe şanse de a umple inimile de bucurie şi de a desena zâmbete pe feţe cenuşii.

    Înainte de a mă părăsi şi de a o îmbrăţisa pe ea, mai privesc odată în spate, clipesc amintirile încuiate în seiful veşniciei, oftez obosită şi mă las cuprinsă de rola infinită, plină cu călimară luminoasă. Mă învârt într-o beţie delicioasă pentru ca acea foaie albă să mă îmbrace delicat. Închid ochii şi sunt pregatită pentru durerea pedepsei, dar îmi zâmbesc mie pentru că ştiu, că, după ce tot ritualul transfigurării se va finaliza, mă voi simţi cu adevărat iubită.

Castig sau pierdere?

Lavinia Parvu- Ganduri banale

   

   Am inceput sa ma gandesc la timp ca la ceva ce are o forma, ceva vizibil, o serie de transparente lichide stivuite una peste alta. Acum ca am varsta tampon, am o presimtire ca prafuitii contemporani ma vor ucide din cauza sufletului deschis, din cauza ca am fost prea indrazneata cu riscantele cuvinte, dar sunt sigura ca urmasii nu imi vor mai putea face nimic. 
   As vrea sa imi perpetuez specia dincolo de foaia de hartie. As vrea sa intru in memorie, unde sa raman mult timp chiar si dupa terminarea lecturii. Am fost atat de mult timp o musafira poftita, dorita, in atatea bordeluri ambulante, incat carligul existentei mele a ajuns in cea mai degradata stare de rugina. Am avut parte de numeroase pipaieli frenetice, incat valenta placerii m-a acaparat cu totul in vraja putreda si mincinoasa in care se infatisa in acele epoci.

  Capriciul sadic, cimitirul de vechituri si urmarile radiografiei eronate ale unui comunism esuat, m-au crescut si mi-au oferit o educatie plina de oscilatii emotionale. Tot ei m-au purtat pana in culmile unei explozii nucleare. O voi parinti nepotriviti ce mi-ati fost!!! ( am ajuns sa strig de atatea ori )  Am reusit pana la urma sa inving acel univers barbar in care m-au aruncat, si apoi am decis sa ma intorc inapoi si sa imi gasesc un loc pe plaja realitatii. Am decis sa ma aliniez odata cu cei care au lumina simbolului dolarului in ochi si sa incerc sa supravietuiesc intr-o lume in care iubirea este lipsita de orice substanta. 

   DA, am ajuns sa renunt pana la urma la betivanii mei patentati, si sa iau in brate acea orchestra banala care sa ma insoteasca pana in punctul in care nu o sa imi mai aduc aminte de nimic.

    Recunosc, domina in mine si astazi infinite nuante de amaraciune si amintiri despicate. Sindromul agitatiei am reusit sa il stapanesc si sa il mentin la o temperatura inocenta dar ce ma voi face atunci cand vor porni si vor vandaliza asteptatele zgomote din adancul pantecului meu? 

Poeme indraznete

Lavinia Parvu- Renuntare

 

 

Azi m-am atins si am atins

Inima murdara din mine mi-am smuls

Deloc sange nu s-a scurs

Si mai simt doar un ultim puls

 

Azi imi fierb in suc propriu

Dulcele amar al unui ultim orgoliu

Nu doresc lacrimi, nu doresc doliu

Poate doar o destrabalare in detaliu

 

Azi degust lemnul dulce al copacilor,

Spuma murdara a frustrarilor                        

Asprimea esecurilor

Si imi contabilizez cruzimea lacrimilor

 

Da, eu, martira a nesansei!

Cum m-am gasit, dintre atatea femei

Sa incerc tocmai eu tentatia otravei

Amestecata cu oroare si clei?

 
 

Imi agat inima scoasa de-un os

Poate o sa i se para un loc mai calduros

Si plec mai departe intr-un loc miraculos

Unde nimic nu e lepros

　

Lavinia Parvu- Atac delirat

In mine se vorbeste despre tine

Cuvinte dure, de parca ai fi orisicine

Stau si ascult si nu ma pot abtine

Sa le crestez cu rare cristaline

 

Atacul meu in forta e blocat

Puterea lor de-ndata s-a amplificat

Dintr-o lovitura m-au dominat

Si in mii de bucati m-am ramificat

 

Pe veci se va vorbi in mine despre tine,

Eu voi mai trai doar din suspine

Ca nu te voi mai putea sustine

Si vei vrea sa prinzi o alta directiune

 

Libidoul in declin

Lavinia Parvu- Ganduri prizoniere

   Exista o intamplare regretabila, pe care n-ai discutat-o cu nimeni, desi toti o cunosteau. Ai realizat asta pentru ca s-a intamplat sa mai surprinzi pe cate cineva susotind despre ea. Poate i-ai auzit pe unii dintre prietenii tai care s-au dat de gol cu privirea judecatoare, poate pe unii dintre angajatii suficient de noi in firma ta, incat sa nu se gandeasca sa se uite putin in jur inainte de a impartasi povesti senzationale despre unul si altul, sau poate chiar tu ti-ai aratat singura cartile inainte de pariul riscant, in incercarea esuata de ati ascunde satisfactia precedata.

   Nu ai comentat cu nimeni aceasta intamplare, desi s-a consumat cu, cat sa fie, 1, 2 ani inainte de a va casatori? Mai mult? Mai putin? De fapt, nimeni n-a incercat nici macar sa iti pomeneasca de ea decat din noaptea in care sotul tau a aflat si a zis:

- Vrei sa vorbim despre asta?

   Iar tu i-ai spus:

- Nu.

   Iar el ti-a spus:

- Bine, sa imi zici daca vrei.

   Iti pui intrebarea asta acum, cand nu poti sa te gandesti la nimic altceva. Cand e tarziu, esti singura iar capul tau e afumat. Cand toate celelalte priviri s-au acoperit demential si tu esti singura care nu isi mai gaseste linistea si ordinea gandurilor. Cand poate mai esti intrerupta de ospatarita care te intreaba:

- Va mai aduc unul?

   Ii raspunzi cu o privire, dupa care iti reiei firul istoric, si iti aduci aminte cum ti-a zis apoi:

- O sa luptam impreuna ca sa trecem peste asta.

   Si ati luptat. Sa tot fi fost vreo 10 ani de lupte marcate de evenimente marete: spectacol inundat in lacrimi resemnate, celebrari de riduri incapatanate, ciocniri de priviri acuzatoare. Lupta a constat in puterea lui de a te scoate din temnita, si tu de a il uita pe temnitar. Lupta pentru curajul lui de a pleca, si al tau de a te indeparta de toate aceste acorduri distorsionate.

   Stai acum si te gandesti ca nu te-ai visat pe tine si pe el niciodata iubindu-va. Ai avut poate visuri in care aparea ca si personaj secundar la spectacolul tau al groazei, dar niciodata in visurile tale nemiloase lucrurile nu s-au invartit in jurul vostru ci doar in jurul egoismului tau.

   Iti propui sa pui la bataie un plan diabolic de interzicere a juramintelor de iubire. Vrei sa le inlocuiesti cu juraminte de pasiune nemuritoare, cu adevarate comori ale fidelitatii vesnice. Tanjesti dupa acea pasiune ce musca din tine si iti face corpul sa vibreze melodios. Ai vrea sa o posezi la discretie in gramaj exagerat. Ai vrea sa fii jucata pe degete de catre aceasta pasiune, si sa fii sclava ei neconditionat.

   Au trecut alti 10 ani de cand nu au mai fost provocate rani. De cand ati incetat competitia pentru manipulare corporala si de cand privirile voastre nu s-au mai amenintat. Ti se pare ca decada asta a trecut asa de repede, incat mai simti si acum mirosul amorului vostru jucaus, atunci cand erati in clipele de glorie. La cat esti de ametita si de defecta in acest moment, ai o impresie gadilatoare ca il vezi in fata ta, ca te priveste si te judeca pentru gandurile indraznete pe care le ai.

   Iti vin in cap tot felul de goluri pline de speranta, fractionate de intrebari cum ar fi: ce face, cum se simte, unde locuieste si cu cine? Te intrebi cum ar fi oare sa il suni si sa ii spui:

- Da. Acum. Acum vreau sa vorbim. Sunt pregatita.

Culoare uscata

   Lavinia Parvu- Instabilitate indusa

   Nu-mi mai aduc aminte cum am ajuns sa stau agatata pe acest perete plin de igrasie neastamparata.

    Ultima oara, existam in spatiul tridimensional, atingeam extazul si eram atinsa cu ravnire. Iar acum exist aici, aruncata intr-o lungime si-o latime de lemn putrezit, doar cu rol decorativ.

   Vin fel si fel de oameni in aceasta camera si se uita la mine de parca as fi total inexpresiva si fara sunete de viata in mine. Sunt admirata, criticata, intrebata de origini puerile, dar ei oare stiu ca pot sa admir, pot sa critic la randul meu fara ca macar sa imi misc buzele insetate?

    Traiesc asa, intr-o amagire banala de luni intregi. Nu simt foame curgatoare, nici sete carnala, ci doar o imensa plictiseala comica care ma plimba printre cele mai intunecate ganduri ale mele. Aerul de aici are gustul unor pacate nespovedite de secole. Le simt greutatea si vad cum plutesc intr-un amor cumplit de imbietor.

   Oare chiar asa de mare sa fi fost pacatul meu originar, de traiesc asa, purtata, fara somn, fara dezmat verbal si cu dorinta asta arzatoare in mine de a iesi din imortalitatea ce ma cuprinde? Cosmetica dusmanului meu se pare ca atinge note infernale.

   Vad buze rujate si ochi invidiosi. Vad par balai si corp zdrenturos. Aud sunete inundate si explozii de incordari. Dar ce nu mai vad si aud? Zilnic imi este oferit cate un spectacol de comic tragic si ruperi de textile. 

   De cele mai multe ori simt o rotatie in jurul propriei mele axe, si atunci nu mai vad nimic...

  In cele mai bune zile sunt privita ore intregi de niste ochi bulbucati. Ii simt pierduti. El sta cu ochii in ochii mei. Cred ca simte viata urland in mine, vorbeste cu mine, indiferent daca in acea zi a trait roz sau gri. Cred ca eu ma aflu aici doar pentru ca el a hotarat asa. Ma apuca o furie nebuna, pentru ca incep sa banuiesc ca el m-a bagat in aceste chinuri. Ca el m-a nominalizat sa fiu spectatorul principal al circului lui vicios. Ce mai circ!

  E hotarat! Imi pune oglinda in fata. Ma privesc. Incep sa imi amintesc, portiuni, secvente, bucati din ce in ce mai mari si pe masura ce trecutul glorios imi revine in subconstientul amortit, sparg oglinda in mii si mii de cioburi invizibile.  

   Ma aflu pe o panza refolosita. Se mai vad inca urmele picturii dinaintea mea. Ceva religios, masacru, iar eu prospat aruncata in mjlocul acestora.

   Pe aceasta panza sunt doar culoarea din sufletul unui artist. Asa am putut observa in a cui camera stau suspendata. Aceasta descoperire ma umple de un dezgust, care imi otraveste iubirea de sine.

  In om nu cred ca ma voi mai putea schimba. Trebuie sa ma resemnez, ca atunci cand el va simti, eu voi disparea. Cand el nu va mai fi tentat de privirea si goliciunea mea, alte corpuri delicioase se vor inghesui peste mine.

   Nu as vrea sa fiu stearsa. Deja nu mai ravnesc la viata privilegiata. Stiu ca in afara de culoare sau abis, nu voi  mai fi nimic. Aleg culoarea. Aleg sa fiu aici, privind in continuare spectacolul lui de dresaj corporal. 

   Imi imaginez cum il voi privi cand va fi incaruntit, cand eu tot asa voi fi ramas: plina de forme ispititoare si luciditate in privire.

  Imi imaginez cum il voi privi cand va face ultimul pas spre mine atunci cand toata camera va fi intunecata, atunci cand multi ani vor trece, pentru a-mi marturisi ca el nu m-a tradat, a vrut sotie si copii, dar nu a vrut sa mi prezinte, nu vroia sa ma vada suferind, sa ma uit cu amar. 

  Totusi, sunt sigura ca el a tinut la mine, m-a ingrijit si mi-a oferit nemurire tonica, si intotdeauna a crezut ca nu sunt opera unui talent anonim ci mult mai mult....

Tobosarul amintirilor

Lavinia Parvu- Vibratia regretului

   Era asa de simpatica cand avea doar 4 anisori. O adevarata papusa. Par buclucat tras prin inele stelare, ochi albastri de azur, par blond inchis de grau, pielea piersicuta. Cat potential de copil perfect avea. Si l-a avut doar pentru putin timp. Cativa ani. Pana cei 16 ani pacatosi i-au batut la usa. Atunci au inceput chinurile arzatoare. Atunci au inceput intrebarile si persecutiile capitaliste.

   Toata posibila ei perfectiune a fost anulata de persoanele care erau si nu erau in jurul ei. I-a plans pe toti atunci si ii mai plange si acum. O imensa magulire era sa fii plans de lacrimile ei topite.

   Erau pentru ea nopti de tacere sublima si fum de tigara scos pe ascuns pe fereastra evadarii ei. Si ce mai adormea pe refrenuri de vise imbibate cu iluzii. 

   Si-a indragit pretendentii ingenunchiati pe cutite, dar nu va uita niciodata cum si-a gasit de multe ori inima in pubele comuniste.

    A ramas de multe ori tremurand in frig sentimental, iar dimineata trezirii se ridica si jura ca va pleca din groata ce o inconjura. Nu se mai regasea in formele zugravite de pe peretii indoielii si nici in strazile care isi stingeau felinarele atunci cand ea pasea.

   De aceea a plecat. S-a urcat in masinaria cu aburi viciosi si a fost smulsa intr-o lume la prima vedere primitoare, dar colturoasa.

   A studiat stari, a scris litere curajoase, virgule cu dragoste si isi planifica viitorul in patratele de matematica. A gustat placeri interzise si a provocat panica. A urlat de nebunie. A urlat pe sunete care creau un haos placut, imbibat cu ameteli primejdioase. Misterul acela muzical in care se ondula o speria, ca nu cumva sa isi dea sufletul exact in culmile extazului. In muzica ei, toate pareau atat de departe si atat de aproape, incat alternanta intre intim si sfant, intre liric si pacatos ii crea o gama de extaze launtrice.

  A aterizat de nenumarate ori pe aeroporturile sperantei, dar cu toate astea a fost lovita de epidemia spirituala ce o inconjura. Cauta muzica si licoarea ametitoare pentru a-si adanci singuratatile. 

  Dupa ce a fost imbibata pana la refuz de nenumarate sfere menstruale, cerul ei nehotarat si-a schimbat traiectoria si i-a facut cunostinta cu sarutul carnos demult tanjit de ea.

  Folclorul sexual in care a oscilat cu rezonante magnetice i-a umplut inima de dulce si i-a dezghetat  rigiditatea fidelitatii. 

   Cand il vedea, cei din jur sareau sa o atinga pentru a-i prelua din emotie, din sentimente, din lichidele eroticului. In bratele lui se simtea un betivan patentat. Impreuna electrizau priviri, creau atentate de speranta si invidie delicioasa. 

  Pentru ea, el a fost salvatorul in armura. Pentru el, ea a fost o aparitie spectaculoasa. 

  O mai vad pe strada acum de cateva ori. O mai vedeam si inainte de salvare. Pot sa disting in ochii ei schimbarea imaculata cat si suferinta ce i-a precedat. 

  Imi doresc foarte mult sa ramana cat mai mult nebuna de iubire. Imi doresc sa o vad scapata definitiv de chinurile unui trecut prea putin glorios si mai mult decat orice imi doresc ca eu sa scap de lanturile sangeroase ce ma strang de-o viata pentru ca nu am fost acolo pentru ea, pentru ca nu am putut sa ma alatur ei in lupta pierduta cu ispitele.

   

  

Infinitatea amagirilor

Lavinia Parvu- Negot sentimental

                                        

   As vrea sa asurzesc de tot ceea ce in mine striga dupa viata. As vrea sa imi dau demisia din functia de fiinta umana inzestrata cu compasiune. 
   Cate fiinte traiesc oare in adancul meu?

   Pe care oare sa o ascult?

   Cui sa-i dau frau?

   Care va avea prima privilegiul sa scuipe tot acest conglomerat de frustrari?
   Ce vor face celelalte ramase in urma si nealese? Se vor supune? Se vor lupta si vor organiza un protest de voci surde? Vor triumfa?

   Oare eu le-am permis sa se implice in aceasta orgie launtrica?

   Eu, compusa din mii si mii de bucati nepotrivite, compusa din mii si mii de ganduri inegale si substante toxice. O bucata se dezbraca, alta se imbraca, una se onduleaza intr-un nesat canibalic, alta ingenuncheaza si se umileste pentru a primi iertarea primordiala.

   Sunt sigura ca niciodata nu ma voi trada de tot, desi m-am tradat si ma voi trada la fiecare pas. Sunt sigura ca imi voi mai aminti de mine atunci cand voi mai mesteca trecutul, iar pasiunea amintirilor mele imi va multumi ca le-am lasat sa se dezlantuie in betia animalica in care au pacatuit pe nesaturate. Doar atat voi mai avea: amintirea pasiunilor mele nebune si ganduri fumate.
   Stau cu ochii in ochii mei, ma privesc criticandu-ma si certandu-ma, arunc cu un gand toata goliciunea lenevita in mine si ma gandesc ca poate acum voi avea loc in mine si pentru mine. Ca poate acum va disparea din fata ochilor pelicula asezata inca din leagan, si ca voi avea pacea si temelia unei trairi decente. 

   Sunt constienta ca acest numar de striptease genetic nu ma ajuta sa cuceresc granitele nemuririi sufletesti, dar cum sa renunt la el cand e asa frumoasa ondularea care ma poarta la nesfarsit? Aceasta constiinta a fatalitatii care ma mai loveste din cand in cand ma impunge cateodata asa de puternic si dureros. Dar totusi urletul care ii precede nu e suficient pentru a ma indeparta de cele mai ispititoare extazuri ale aparentelor. 
  Iar acum, ma predau lor cu totul, ma incatusez afumata de melancolia banalitatii si ma supun constienta chinurilor ce urmeaza a veni.

 
 
   

Vagul erotic

   Lavinia Pârvu- Bărbatul a întâlnit fata

   Ştia că o să-şi piardă geniul în adâncul acestui vagin, dar era aşa de bine, şi aşa de lung era acest moment încât nu mai conta absolut nimic. Nu s-ar fi oprit pentru nimic în lume din această fecundare neeruptă încă şi în plus ştia că asta e tot ceea ce mai contează pentru el în acest moment.

   Se gândea acum câteva zile la cât de visător stătea adesea în nişte paturi de curve, privind mizeriile din jurul lui şi îşi spunea că: "se poate să nu existe nimic mai frumos decât sexul, dar nici nu există, din păcate, ceva mai idiot".

 Aşa se tratează de 3 luni, de când a întâlnit-o: cu medicamentaţie interzisă, 2 sfârcuri crocante şi infinitul deliciu vaginal . 

   Şi-a dorit de nenumarate ori să îşi măture stările eşuate încât a ajuns să se considere o maşină netestată şi plină de erori. Până când a apărut această fiinţă măreaţă exact în faţa ochilor lui spunându-i: "Îmi place muzica din acest bar". Din acea seară s-au dăruit unul altuia în fiecare zi de parcă viaţa lor până în acele momente a fost formată doar din exerciţii speciale pentru aceste clipe de dăruire.

   Sexualitatea cosmică care îi învăluia avea un miros îmbătător. Totul făcea dragoste în jurul lor atunci când corpurile le erau asamblate formând un întreg cu dimensiuni şi toleranţe calculate impecabil. Se priveau şi se mâncau unul pe altul. El o purta de pe-o parte pe alta, gemetele lor se măsurau în picăturile de transpiraţie care se aliniau în momentele în care orgasmele se atingeau.

   Dar călimara ironiei şi timpul sadic işi spuneau cuvântul. Asta era ultima noapte împreună. Ea mâine va fi albă şi încoronată. Pasul ei va bate mâine alături de alt bărbat, bărbat pe care l-a visat încă de mică să îl întâlnească. Îl iubea pe acest bărbat, dar îl adora pe cel care acum îi schimba legile gravitaţiei.

   El mâine va pleca către destinaţii mai miloase. El mâine va fi mai aproape de divinitate. El mâine va înceta tratamentul şi se va injecta cu alte maladii. Ea nu ştia de planurile lui. Credea că va veni la el după ceremonia disperării şi se va pierde din nou în braţele lui. 

   Acum o priveşte, simte momentul unic, simte că ea se apropie de ultimul ţipăt şi e convins de faptul că pentru el, ea reprezintă dicţionarul iubirii.

Efectul asimetriei

Lavinia Pârvu- Mestecarea timpului

 

   Cum poţi oare să cuprinzi cu ochii tot mirosul din jur? Toate sunetele şi vibraţiile produse de mediul înconjurător? Mă doare aşa de tare creşterea timpului şi involuţia temperaturii sentimentelor noastre. Sunt un Univers de regrete acumulate dinaintea păcatului originar şi îmi este foarte milă de mine că nu se va opri aici.

   Durerea provocată de aceste gânduri mă face să îmi doresc să le confrunt, să mai vreau să fiu şi mâine aici alături de ele. Antipatia lor mă devorează până în adâncul oaselor, oase îndrăzneţe la un moment dat ( în alte timpuri mai triumfătoare ) când au încercat să le roadă la contactul cu ele, dar au fost mestecate de un trecut mult prea dureros. 

   Văd feţe călătoare, resemnate, adulmecătoare, obosite şi ochii mei plâng şi tânjesc după o privelişte care să îmi înfăţiseze o înălţare în spirale de rezonanţe a celor mai frumoase linii melodice, chipuri angelice şi inimi explodate de fericire. 

    Simt miros de săracie, trufie, bogăţie, lehamite şi putrezire şi nu înţeleg unde este acel parfum ideal care să poată să acopere toate acestea, astfel încât omenirea să nu mai fie dată de gol la tot pasul. 

    Aud voci răutăcioase, perverse, încântătoare, pătimaşe, inundate, deteriorate, plictisitoare şi mă gândesc să le ofer din nou graiul visat. Dar acest cocktail sonor are o valoare în decibeli nemăsurabilă cu nici un instrument de tortură, şi renunţ uşor la martirul din mine, de a le mai oferi ceva.

   Miros frica şi laşitatea trupurilor de nevertebrate, trupuri ce fac parte dintr-un trecut care durează încă...

   Diferenţa ne ucide şi ne apropie, ne agaţă şi ne aruncă într-un abis continuu. Indiferenţa ne înveninează sufletul şi ne face să scuipăm peste orice principiu, să călcăm în picioare ultimele idealuri şi şoapte.

   Trebuie să scormonim în ultimele noastre resturi şi să ne rugăm să mai existe ceva acolo, ceva care să ne mai poată salva, altfel nu mai văd nici o speranţă pentru nimeni. 

  Caut cu disperare acea stare de ebrietate umplută cu sonorităţi divine, atingeri umede şi curate, stare care să dureze la infinit şi care să mă facă să îmi scuip viitorul omenesc plănuit.

Etalare indrazneata

Lavinia Pârvu- Dialog neadecvat

- Cum e la tine?
- Puţin mai bine...
- Cât a durat?
- Nu cât m-am aşteptat....
- Ţi-am zis eu că nu va fi uşor!
- Nu credeam că îmi va fi aşa de dor..
- Ai uitat de tot?
- Oho, şi încă mai pot
- Mai ai multe de uitat?
- Doar o viaţă am adunat....
- Unde le-ai aşezat pe toate?
- În case dărăpănate
- Şi nu s-au prăbuşit?
- Vai, şi câte-au mai murit...
- Ai plătit daune?
- Şi acum mai văd umbre
- Tu chiar speri la ceva mai bine?
- Da, înţeleg şi ştiu că e fiecare pentru sine...
- Şi mai am o întrebare
- O aştept cu nerăbdare
- Şi acum cum e la tine?
- În sfârşit, e bine!

Lavinia Pârvu- Încarcerare sau eliberare?

Te-ai închis adânc în tine
Încât ai uitat de mine
Şi mă doare, şi te doare
Nu ştiu pe care dintre noi îl doare mai tare

Tu durerile le-nghiţi
Întruna te fac să minţi
Eu durerea o conserv
Ţie nu-ţi pasă, eu observ

Ai auzit de cheia vieţii?
Nu ştiai că o deţii?
Eu o am acum la mine
Pot să ţi-o împrumut ştii bine

Ce te costă? 5 cuvinte:
Să te eliberezi de tine!

Lavinia Pârvu- Laşitate

- Ai fost?
- N-am fost!
- Vii?
- Unde?
- Oriunde
- Cum e?
- La fel
- Atunci vin!

Asa de inceput de toamna

Îmi doresc să fiu citită bine.
Nu doresc să fiu rezultatul vreunui comentariu tocit la virgulă.
Îmi doresc să miros păcătos de bine.
Nu doresc să pierd mirosul lucrurilor vechi şi prăfuite.
Îmi doresc să îmi târâi picioarele alături de el pe străzile nemărginite.
Nu îmi doresc să intervină nimic în traseul sângelui meu.
Îmi doresc să devin cea mai bună variantă A MEA!