marți, 21 iunie 2016

Dau gânduri dulci la schimb

Lavinia Pârvu- Cum facem cu anonimatul?


Posed niște gânduri dulci ca baclavaua
Și te provoc să fi blând în diminețile cu rouă
Atunci când discuțiile muzicale se vor termina
Și nu va mai putea nimeni a te alinta

Pe vremea când trăiam în regnul animal
Totul era sublim, normal
Acum că am devenit și noi umani
Suntem asemenea unor spartani

Ne luptăm pentru plăcere
Bucurându-ne de ea mai apoi în tăcere
Ne luptăm pentru obiecte
Culegând după aceea doar conflicte

Încercăm să fim urbani,
Cât mai chic, mai capitali
Dar de fapt ce reușim
E să fim barbari și veșnic anonimi




duminică, 5 iunie 2016

După 10 ani

Lavinia Pârvu- Ce realizări ai?


Am ajuns la această vârstă a trupului în care
Câteodată simt că nu mai am răbdare
M-am lăsat însoțită de mine peste tot
Purtând în geamantan mereu, dulcele meu complot

Am gustat din viață cât de mult am putut
Păstrând doar ce mi-a plăcut
Și nedorind să pierd mirosul lucrurilor vechi și prăfuite
M-am aventurat în situații extrem de deosebite

Am străbatut lumea în lung și-n lat
Am trăit intens, m-am afumat
Am râs, am plans dar n-am uitat
Că prietenii adevărați sunt aici, ei nu au plecat

M-am întors aici, cu voi, acum
Și voi profita de această clipă la maximum
Și chiar dacă e doar pentru o zi
Amintirile ce le port în mine, vor rămâne veșnic vii