Tu si cu mine, balsam si vitamine

Parvu Lavinia- Cod rosu de iubire

 

Descoperindu-ti inima fierbinte
Am invatat ca trebuie sa devin cuminte
Iar cand am incercat sa iau caldura din ea
Am realizat ce inseamna sa fiu femeia ta

Pe parcurs ti-am mai gasit si continutul
Erai un gen aparte, ca nimeni altul
Mai mare imi era mirarea
Cand ma trezeam dimineata
Si ochii tai mancau din mine cu o necalibrata ardoare

Ma lasam devorata de transpiratia pielii tale
Pana cand inima mea iti spunea ca nu mai are rabdare
Ne descopeream trupurile cu o naivitate copilareasca
Si asa invatam ce inseamna iubirea omeneasca

Imi place ce am ajuns din "cauza" ta
O sa ma mai las in continuare de buzele tale gustata
Jocul acesta dintre noi as putea sa-l joc la nesfarsit:
Tu ma iei in brate,
Eu inchid ochii,
Inima mi se topeste,
Buzele se umezesc,
Rabdarea scade primejdios,
Trecutul devine faramicios,
Si tot ce e trist pe lumea asta, va disparea intr-un mod miraculos.

Vârfuri despicate, sprâncene nepensate

Lavinia Pârvu- Încercare de adaptare

Mă declar copilă a nevoiei
Mucoasă rebelă a bucuriei
Fabricată din cea mai pură veselie
Şi mereu încătuşată-n acele luni de Aprilie

Sunt o combinație euforică a mamei şi tatălui meu
Şi asta mă face să îmi fie dor de ei mereu
Când mă uit la degetul arătător
Chipul mamei mele îmi apare întrebător:
"Cât ai luat în teză, cât a luat acel amator?"

Când spre inelar privesc
Parcă îl aud pe tata cum abia îmi spune:
"Te iubesc!"
Nasul mă va duce întotdeauna
Să o cert pe mama
Căci din "cauza" ei îl am "totuna"

Îmi privesc turmentată valea lină şi aromată dintre coaste şi fese
În această privelişte clar nici o copilărie nu mai reiese
Greşelile simt că mă vânează
Şi spiritul meu ludic această imagine o promovează

Iar dacă mă întrebi de ce ai avea nevoie să fi prieten cu inima mea
Ți-aş spune că nu de multe...
Doar tu şi cu mine într-o cafenea
Priviri adânci, multă tăcere, respirație fierbinte şi un trecut şters cu un umil burete

În mâinile tale las specia mai departe

Lavinia Pârvu- Alinierea suferinţelor

Democraţia servită pe pâine cu unt

Este fabricată din cea mai pură veselie

Chiar dacă a oferit familiilor prea mult păr cărunt

Fiecare persoană a vrut să se servească cu cel puţin o felie

Aerul nebulos al amintirilor

S-a transmis mai departe nepoţilor

Iar sindromul supravieţuirii

A condus la imposibile aspiraţii

Mersul imprevizibil al lumii:

Abnegaţii,

Premii,

Achiziţii,

Concepţii,

Depresii,

Discuţii,

Inundaţii,

Investiţii,

Mizerii,

Perfuzii,

Principii,

Situaţii,

S-a intersectat cu ingineria vertebrelor

Şi cu amărăciunea rimelor.

Sunt atâţia oameni

Înmormântaţi în ridicol

Încât nu-şi mai aduce aminte nimeni

Să lase totul scris, măcar într-un articol

Şi de aceea,

Simt în interior

Fiecare oră care bate:

Ca pe un cutremur