luni, 10 decembrie 2018

Emoție de final

Lavinia Pâvu- Visul unui Blue(s)


   Îl aștepta, deși nu era sigură că o să vină. Cu paharul în față, Blue își zise că, dacă va apărea el, se cuvenea totuși să-l scutească de priveliștea unei bețive. Apoi, cum acest scrupul i se păruse o formă de virtute , dădu pe gât băutura fără remușcări.
   Barmanul se uita lung la ea:
    - Încă un gin tonic?
    - De ce nu? Cui nu-i prinde bine puțină tonificare?
   Chiar dacă dusese, probabil, de cel puțin o mie de ori această conversație, avea senzația că improvizează, că e briliantă, că rostogolește, ca niciodată replici scântâietoare. De altfel nu zărea oare în ochiul barmanului un licăr de amuzament? Dar dacă licărul avea alt înțeles? Dacă într-una din nopți a fost a lui fără ca acum să-și mai aducă aminte? 
   "Am făcut atât de multe lucruri, încât nu le mai pot ține minte. La doar 30 de ani, am colecționat o mie de vieți", își zise remușcător, și se întristă la gândul că, deși a fost și este mai bună decât mulți alții, a reușit cumva accidental, să se piardă înaintea lor.
   Peste sângele și ideile ei sterpe se-ntînde acum sterpiciunea amărăciunii. Era convinsă că s-a născut pentru a se lega de oameni, și nu de lucruri sau idei. Fiind ocupată mereu să reconstruiască lumea, a uitat să se reconstruiască pe ea. Și în acest fel, viața ei nu a devenit decât o moarte zilnică a convingerii că mâine va fi mai bine. Sau măcar un rău mai diferit, ca să iasă din rutina vieții, urâtă de ea până în măduva oaselor.
   Mulți spuneau despre ea că este genul de frumusețe care se dilata ca Universul, și în același timp se condensa ca un ghețar. Exagerată până la trufie, și în același timp dezgolită până la miez. 
   Ea nu mai era sigură că știe cine este. Cel puțin nu acum după cele multe pahare băute. Se considera un compus eșuat al unor reacții chimice negândite înainte.
   Dacă el tot nu-și făcea apariția, a început să-și umple timpul gândindu-se la greșelile din trecut. Dar nu ca pe un regret, ci ca pe o formă de reîmprospătare a memoriei. Să le regrete ar fi însemnat să-și calce în picioare o parte din tinerețe. Acea perioadă sălbatică când vroia cu disperare să afle secretul eternității.
   Aprinderile ei de altădată erau o emanație a vitalității sale, a dorinței sale de scandal și provocare, a unei voințe de eficacitate în ciuda nihilismului ei de atunci. Da, a avut un comportament autodistrugător și regenerator în același timp. Dar cine o putea opri? Te molipsea cu energia ei infinită.
   După încă 3 ceasuri și tot atâtea amintiri răpuse în paharele goale de lângă ea, el tot nu veni. Ea și încă un rătăcit erau ultimii clienți, iar barmanul îi făcea semne din priviri că ar cam fi cazul să termine. Cu băutura din față sau cu viața, nu știa nici ea.
   Așa că dădu pe gât ce mai era în pahar, își apucă paltonul și poșeta și îi spuse barmanului:
    - Hai să mergem, aș vrea măcar să-mi amintesc de tine și de ce am făcut împreună.