vineri, 26 iulie 2019

Cu ce rămânem?

   Lavinia Pârvu- Transformare


   În pulsul vieții de zi cu zi, în pulsul pe care-l simt la încheietura sau în urechea înfundată în pernă, stă de fapt misterul care mă ajută să fac următorul pas și următorul gest. 
   Nu din contactul cu lucrurile, ci din contactul cu ființele a luat naștere iubirea, bucuria, blândețea, simplitatea.
   Așa am reușit să-mi alung gândurile negre: cunoscând tandrețea și sorbind din limpezimea ochilor sinceri și zâmbitori. 
   Atunci când întunericul a insistat să mi se înfiltreze prin piele, l-am lăsat să văd ce poate produce, de ce poate fi capabil. Da, a făcut ravagii. Da, și-a făcut de cap. Dar în același timp, m-a făcut să simt atât de intens prăbușirea în somn, încât am crezut că am fost înghițită de un abis fascinant de dinaintea nașterii. 
   Mi-a redat din nou gustul universului matern din care am făcut parte. M-a făcut să conștientizez cum, de fapt, eu am provenit dintr-o dorință intensă, și cum am devenit pe parcurs TOTUL.
   Și uite așa, marșul acesta al beznei m-a purtat ușor, ușor către lumină. Acea lumină care atunci când se stinge are puterea de a lua cu sine aerul. Dar eu aveam deja rădăcinile înfipte foarte adânc în tristețe. Și nu m-a mai afectat faptul că, din când în când, lumina va mai fi stinsă.
   Am devenit în timp capabilă să am sentimente. Să simt. Să mă bucur de plăcere chiar și înainte să-l ating pe celălalt. Doar din priviri sincere și vorbe melodioase.
   Am hotărât după toate cele pătimite, că, în viața asta nu vreau să mă simt bine. Vreau să simt TOT.