luni, 30 martie 2020

Cu nebunia la altar

Lavinia Pârvu- Război sau pace?


Soarele mă face să cred că totul e doar o iluzie
Dar de fapt, cu cât e mai puternică lumina soarelui, cu atât de adânci sunt umbrele
Aș vrea să nu mai dau nume așteptărilor mele
Ci doar să le savurez nemărginirea
Nu mai sunt eu, am început să confund ideea cu imboldul
Oare aceasta e adevărata nebunie?
Unde-mi sunt acum rezoluțiile de an nou?
Acelea cu planuri mărețe și noi obiective?
De bucuria broșurilor din poștă și privirea aruncată pe geam dis-de-dimineață?
De slăbirea acelor 2 kg ce-mi stau pe cap de când mă știu?
De călătoriile programate și de promisiunea că voi încerca să fiu mai prezentă?
Unde-mi este acum măiestria de a controla tăcerea?
Simt că multe vor rămâne nescrise, nespuse și nevăzute
Îmi voi crește copilul cu riscul ca eu să mă micșorez
Pentru că el a fost sărac și a venit din nimic
A simțit doar osteneala creației și totuși ne va face moștenitorii săi
Aș putea să fac atâtea, să scriu, să plantez, să cânt și să iubesc intens
Dar sunt blocată într-un glob de cărămidă ce aparține unui Univers imens, de neînțeles
De-a lungul timpului oamenii s-au distrus unii pe alții în timpul războiului
Iar pe timp de pace s-au distrus pe ei inșiși
În nebunia mea de acum mă-ntreb: ce este acum, război sau pace?



joi, 27 februarie 2020

Epidemie de (lipsă de) omenie

Lavinia Pârvu- Fiecare pentru sine


Dați-i omului o mască 
Ca să vă spună cine este
Lăsați-l să vorbească
Chiar dacă nu-i aparține acea poveste

Lăsați-l să zboare
Să zâmbească, să iubească
Lăsați-l să-și atribuie orice valoare
Dați-i voie să greșească

Lăsați omul ce-a fost odată copil
Și a venit din nimic
Să se facă acum vizibil
Nemărginit, atotputernic

Lăsați-i în pace buzele lui grele de ințeles
Să rostească acea frază
Plină pentru el de interes
"Om pe om nu se salvează"



luni, 6 ianuarie 2020

Rezoluții

Lavinia Pârvu- Cât de departe putem merge?


În viață depindem de capriciile corpului nostru
Și din atâtea coincidențe aranjate trăite
Ni se pare că totul e un haos, un nepopulat terestru

Deși locuim majoritatea timpului în cuvinte
Și ne arătăm doar latura umană brută
Puteam fi mai entuziaști, mai bogați în jurăminte

De la prea multă bălăceală prin viață
Și de la prea multe discuții muzicale
Am ajuns să fim ușori, vizibili doar la suprafață

Am ars în apă și ne-am înecat în foc
Bazându-ne doar pe tandrețea deșteptării
Care să ne spună că încă mai e cale de mijloc

Nu am dat nume așteptărilor noastre
Ci doar le-am savurat nemărginirea
Iar acum umblăm târâș s-alungăm nefericirea



luni, 21 octombrie 2019

Hai s-o facem!

Lavinia Pârvu- Ești aici sau mi se pare?



Urmăresc în gând pașii tăi fierbinți
Simt cum respiri, cum mergi, totul e electric
Părul, umbra, umerii vreau să ți ating
Să ne privim și să dansăm într-un spațiu cosmic

Să ne luăm măștile și să ne spunem cine suntem
Să ne justificăm sfârșitul prin amor 
În nuanțe de gri păcatul să-l comitem
Să nu ne pese de ce zic cei din exterior

Hai să facem totul împreună din nimic
Amorului nostru să-i jucăm o farsă
Să ne creăm de la zero într-un stil organic
Să-mi fi iar soț, eu veșnică mireasă

Să-ncepem a uita ale noastre vechi umbre
Să reînviem odată cu natura
Să adăugăm în noi multă viață și culoare
Corpului nostru să nu-i mai scădem temperatura


joi, 19 septembrie 2019

Ce bine că ești!

Lavinia Pârvu - Primul meu an cu Eva



N-a fost ușor, dar a fost minunat
Încep prin a povesti cum Eva a crescut treptat
De la o mogăldeață de 50 cm și 3.1 kilograme
La o activistă căreia mereu îi este foame

Prima lună am fost un zombie
Nu găseam nici o direcție
Să te adormim, să te liniștim
Deși se spune că un bebe doarme 18 ore, minim....

A venit și luna a doua
Nedumerirea noastră continua
Deși mai dormeai puțin pe colo colo
Tot plângeai mult, ne tot ziceam: "mai dă-o încolo!" 

A treia luna ne-am speriat
Când ai început să dormi mult timp legat
Am oprit zgomotele albe, au trecut colicile,
Deja făceam față situațiilor dificile

Luna a patra a adus primul râs mai zgomotos
Ce moment special, gustos!
Am făcut tranziția la tine în pătuț
Toată lumea a început să doarmă mai bine, am fost mai odihniți

În luna a cincea ți-ai gustat picioarele
Aveai spor mare în a-ți suge degetele
Te rostogoleai fără probleme
Dimineților mele aduceai prospețime

Și-a făcut prezența în luna a șasea
Un cartof dulce ce tare bine mirosea
L-ai mâncat pe tot rapid
În timpul mesei ai adormit

Luna șapte a venit
Primii dinți au și ieșit
Ai spus mama răspicat
Momentul acela m-a marcat

În luna a opta mi te-ai bronzat
Prin parc pietricele ai mâncat
Somnul pe zi s-a mai redus
Seara, cina am introdus

Ai început să mergi în luna a noua
Distracția noastră continua
Ai descoperit pe zi ce trece lumea
Iar noi ne bucuram să îți auzim vocea

Când în luna a zecea ai intrat
În funduleț te-ai ridicat
Și ca să îți aprofundezi creșterea
Ai plecat de-a bușilea

Luna 11-a a venit rapid
Timpul nostru împreuna a devenit ludic
Și mă luai și mă pupai
Din priviri nu mă scăpai

Și iată cum a răsărit
Primu-anișor, un an deosebit
Ai crescut la sânul meu
Te iubesc de-o viață, te voi iubi mereu!



vineri, 26 iulie 2019

Cu ce rămânem?

   Lavinia Pârvu- Transformare


   În pulsul vieții de zi cu zi, în pulsul pe care-l simt la încheietura sau în urechea înfundată în pernă, stă de fapt misterul care mă ajută să fac următorul pas și următorul gest. 
   Nu din contactul cu lucrurile, ci din contactul cu ființele a luat naștere iubirea, bucuria, blândețea, simplitatea.
   Așa am reușit să-mi alung gândurile negre: cunoscând tandrețea și sorbind din limpezimea ochilor sinceri și zâmbitori. 
   Atunci când întunericul a insistat să mi se înfiltreze prin piele, l-am lăsat să văd ce poate produce, de ce poate fi capabil. Da, a făcut ravagii. Da, și-a făcut de cap. Dar în același timp, m-a făcut să simt atât de intens prăbușirea în somn, încât am crezut că am fost înghițită de un abis fascinant de dinaintea nașterii. 
   Mi-a redat din nou gustul universului matern din care am făcut parte. M-a făcut să conștientizez cum, de fapt, eu am provenit dintr-o dorință intensă, și cum am devenit pe parcurs TOTUL.
   Și uite așa, marșul acesta al beznei m-a purtat ușor, ușor către lumină. Acea lumină care atunci când se stinge are puterea de a lua cu sine aerul. Dar eu aveam deja rădăcinile înfipte foarte adânc în tristețe. Și nu m-a mai afectat faptul că, din când în când, lumina va mai fi stinsă.
   Am devenit în timp capabilă să am sentimente. Să simt. Să mă bucur de plăcere chiar și înainte să-l ating pe celălalt. Doar din priviri sincere și vorbe melodioase.
   Am hotărât după toate cele pătimite, că, în viața asta nu vreau să mă simt bine. Vreau să simt TOT.




vineri, 31 mai 2019

Minunea mea, Evuca

Lavinia Pârvu - Tu ești în toate


Ești mică, 
Ești mare
O mogâldeață dinamică
Fără manual de utilizare

Ești sus
Ești jos
Vai, bicepsul mi-ai distrus
Eh, e el prea pretențios

Ești aici
Ești mai departe
Dispui tu de-anumite tehnici
Să-ți găsești activitate

Ești fomistă
Ești satulă
O adevarată specialistă
Când vine vorba de maimuțăreală

Ești miracol
Ești din suflet
Viața cu tine e un spectacol
La care-am intrat fără bilet

Ești cu râsu'
Ești cu plânsu'
Eu pe-aici cu versul
În sfârsit, tu ești cu visul 

ZzzZzzZzz


marți, 23 aprilie 2019

Răsturnare de situație

Lavinia Pârvu- Rămân om

Când credeai c-am dispărut
Ți-am apărut
Ca la-nceput

Eu sunt aici
Eu sunt în toate
Îți mânc din suflet, pe săturate

Am fost departe, am fost distrată
Dar m-am întors
Neaccidentată

Ramân aici
M-am hotărât
Să fim puternici, ca la-nceput






















luni, 4 februarie 2019

Gânduri etichetate

Lavinia Pârvu- Pe repede înapoi


O porție de eter singuratic
Are un aer mult prea tomnatic
În schimb un eter în doi
Nu m-ar mai face să privesc înapoi

Hai să facem orice din nimic
Dar nu pe grabă, ci într-un mod mai ritmic
Să ne curățăm rădăcinile de tristețe
Gândurile negre să le abordăm mai cu strictețe 

Să eliminăm acest marș al beznei dintre noi
Și să pulsăm împreună, fără război
Căci în amor nuanța de gri
Ne facem să fim mult mai integri


luni, 10 decembrie 2018

Emoție de final

Lavinia Pâvu- Visul unui Blue(s)


   Îl aștepta, deși nu era sigură că o să vină. Cu paharul în față, Blue își zise că, dacă va apărea el, se cuvenea totuși să-l scutească de priveliștea unei bețive. Apoi, cum acest scrupul i se păruse o formă de virtute , dădu pe gât băutura fără remușcări.
   Barmanul se uita lung la ea:
    - Încă un gin tonic?
    - De ce nu? Cui nu-i prinde bine puțină tonificare?
   Chiar dacă dusese, probabil, de cel puțin o mie de ori această conversație, avea senzația că improvizează, că e briliantă, că rostogolește, ca niciodată replici scântâietoare. De altfel nu zărea oare în ochiul barmanului un licăr de amuzament? Dar dacă licărul avea alt înțeles? Dacă într-una din nopți a fost a lui fără ca acum să-și mai aducă aminte? 
   "Am făcut atât de multe lucruri, încât nu le mai pot ține minte. La doar 30 de ani, am colecționat o mie de vieți", își zise remușcător, și se întristă la gândul că, deși a fost și este mai bună decât mulți alții, a reușit cumva accidental, să se piardă înaintea lor.
   Peste sângele și ideile ei sterpe se-ntînde acum sterpiciunea amărăciunii. Era convinsă că s-a născut pentru a se lega de oameni, și nu de lucruri sau idei. Fiind ocupată mereu să reconstruiască lumea, a uitat să se reconstruiască pe ea. Și în acest fel, viața ei nu a devenit decât o moarte zilnică a convingerii că mâine va fi mai bine. Sau măcar un rău mai diferit, ca să iasă din rutina vieții, urâtă de ea până în măduva oaselor.
   Mulți spuneau despre ea că este genul de frumusețe care se dilata ca Universul, și în același timp se condensa ca un ghețar. Exagerată până la trufie, și în același timp dezgolită până la miez. 
   Ea nu mai era sigură că știe cine este. Cel puțin nu acum după cele multe pahare băute. Se considera un compus eșuat al unor reacții chimice negândite înainte.
   Dacă el tot nu-și făcea apariția, a început să-și umple timpul gândindu-se la greșelile din trecut. Dar nu ca pe un regret, ci ca pe o formă de reîmprospătare a memoriei. Să le regrete ar fi însemnat să-și calce în picioare o parte din tinerețe. Acea perioadă sălbatică când vroia cu disperare să afle secretul eternității.
   Aprinderile ei de altădată erau o emanație a vitalității sale, a dorinței sale de scandal și provocare, a unei voințe de eficacitate în ciuda nihilismului ei de atunci. Da, a avut un comportament autodistrugător și regenerator în același timp. Dar cine o putea opri? Te molipsea cu energia ei infinită.
   După încă 3 ceasuri și tot atâtea amintiri răpuse în paharele goale de lângă ea, el tot nu veni. Ea și încă un rătăcit erau ultimii clienți, iar barmanul îi făcea semne din priviri că ar cam fi cazul să termine. Cu băutura din față sau cu viața, nu știa nici ea.
   Așa că dădu pe gât ce mai era în pahar, își apucă paltonul și poșeta și îi spuse barmanului:
    - Hai să mergem, aș vrea măcar să-mi amintesc de tine și de ce am făcut împreună.



joi, 22 noiembrie 2018

Trecut imaginar

Lavinia Pârvu- Timpuri noi


Mă chinui să storc zeama timpului
Poate dau de gustul răcoritor al vinului
Ce-l savuram mereu împreună
Pe vremea când între noi nu exista furtună

Pe-atunci cunoșteam secretul dansului
Și nu ne lăsam pradă gândului:
Că poate va veni o zi
Când nu ne vom mai putea încălzi

Ne-am afundat în sterilitate ca-ntr-un extaz
Și nu credeam că asta ne va aduce vreun necaz
Dar a venit acel moment dubios
Lăsându-mă imună, pe tine neputincios

Căsnicia noastră, acea democrație-n doi
S-a transformat ușor, ușor într-un război
Dar n-am plecat, ci am luptat
Situației noi ne-am adaptat


marți, 23 octombrie 2018

Declarație neasumată

Lavinia Pârvu- D'ale căsniciei


În pulsul vieţii de zi cu zi
Înainte de a-ți aspira ultimul sărut
Visez că ne iubim flămânzi
Un basm frumos, de necrezut

În basm, oriunde poți să mă ai
Trăim democrația-n doi
Nu am eu părul chiar bălai
Dar am încredere în noi

Ne dilatăm ca Universul
Ne condensăm ca un ghețar
Ne dezgolim până la miezul
Unui regim totalitar

Exagerăm până la trufie
Ne întristăm la nesfârșit
Dar de aceea-ți sunt soție
Iar tu mie, soț smerit


vineri, 13 iulie 2018

Adio, dar rămân cu mine

Lavinia Pârvu- Rol dublu


N-am uitat şi n-o să uit
Că înainte de a te uita
Vreau să uit amintirile

Aceste amintiri dezgolite până la miez
M-au purtat prin Univers
Imprimându-mi un comportomant semeţ

Nu-mi asum nici o responsabilitate
Pentru cum mă vezi, pentru cum vorbesc
Atunci când mă visezi

Am fost înăuntrul meu şi-al tău în acelaşi timp
Asumându-mi o poziţie dublă
Plasată la marginea misticului

Mă rog fierbinte să nu pierd bucuria naivă a banalităţii
Căci apoi voi deveni o fiinţă normală
Nemaiavând nimic de gustat din viaţă





sâmbătă, 30 iunie 2018

Vreme mitologică

Lavinia Pârvu- De ce să ne grăbim?


Este vreme să dărâm și vreme să zidesc
Este vreme să fiu nechibzuită și vreme să gândesc
Este vreme să mă supun și vreme să lovesc 
Este vreme să rănesc și vreme să tăgăduiesc

Este vreme să mă nasc și vreme ca să mor
Este vreme să ignor și vreme să am dor
Este vreme să urăsc și vreme să ador
Este vreme să cad și vreme să zbor 

Este vreme să mă trezesc și vreme să visez
Este vreme să înghit și vreme să reacționez
Este vreme să lenevesc și vreme să lucrez
Este vreme să urmez și vreme să controlez

Este vreme să fiu tristă și vreme să mă bucur
Este vreme să fiu lihnită și vreme să mă satur
Este vreme să stau murdară și vreme să mă scutur
Este vreme să n-am calități și vreme să nu mai am cusur 

Este vreme să fiu crudă și vreme să fiu miloasă
Este vreme să fiu urâtă și vreme să fiu spectaculoasă
Este vreme să fiu neplăcută și vreme să fiu delicioasă
Este vreme să fiu banală și vreme să fiu aventuroasă

Este vreme pentru tot
În orice zgomot
În orice ciot
Vom triumfa doar cot la cot


luni, 16 aprilie 2018

Poezie naivă

Lavinia Pârvu- Gânduri


De când tot trece timpul ăsta
Am mai pierdut câte un gând, chiar două
Am devenit și o nevastă
Ce poartă un zâmbet atunci când plouă

Acum când vreau să mă îmbăt
Nu mă mai pierd prin baruri pline
Ci cu trecutul mă desfăț
Și cu cine am ales să fie lângă mine

M-am dezbrăcat prin poezie
Am arătat ce am în suflet
M-am exprimat printr-o explozie
De șoapte suave puse-ntr-un urlet

Mai am ceva pus deoparte
Un gând acolo îngrămădit 
Dar e ceva mult prea aparte
Nu vreau să-l pierd, îl țin zidit