joi, 31 iulie 2014

Minciuni dulci şi necesare

Lavinia Pârvu- Gustul dulce al mărturisirii  



   Am doar câteva cuvinte disponibile, aşa că voi face tot posibilul să umplu această pagină sărăcăcioasă cu câteva cuvinte haotice.
   M-am hotărât să spun adevărul despre minciună.  
   Ştiu că voi fi condamnată, ştiu că voi fi alungată dar urletul ce se zbate în mine nu îşi mai poate controla temperatura de funcţionare şi arde pe zi ce trece mai mult, încât începe să se vadă prin pielea mea devenită tot mai transparentă din cauza minciunii. O minciună ce nu îmi aparţine, dar la care am luat parte conştientă, minciună pe care am susţinut-o. Nu vreau să devin transparentă, nu vreau să se vadă prin mine tot ceea ce eu sunt, nu mai vreau să mă ascund.
   Am acoperit minciuna ce ne înconjoară pe toţi. Fără să ne dăm seama plătim ca să fim lăsaţi în viaţă, plătind cu viaţa însăşi, involuntar împuţinând-o, simplificând-o, schematizând-o. Lăsăm în urma noastră numai riduri pe feţele celor pe care îi iubim, uitând să le dezvăluim formula cremei ce le poate aplatiza craterul.
   Mamele oare au o scuză? Este scris în fişa postului, ca mamele să mintă pt a-şi menţine copilul în limitele inocenţei. Dar ce se întâmplă când mamele ajung să creadă minciunile rostite de prea multe ori? Ajung şi ele în gura nesătulă a inocenţei?
   În flămânda politică, trebuie să cucereşti femeile. Bărbaţii te urmează din proprie iniţiativă. Femeile construiesc din umbră, adevărate statuete şi personalităţi impunătoare.
   Îmi este foarte frică, că, dacă vreodată voi fi condamnată să devin artistă, arta o să dispară pentru totdeauna pentru că va fi interzisă de cei care nu vor dori să fie dezvăluiţi.
   Sunt îngrozită de ce se va întâmpla cu minunatele cupluri ce se iubesc înfocat până când momentul crucial al alegerii îşi face apariţia. Până când minunata- ea sau atrăgătorul- el sunt supuse tentaţiilor altor pasiuni, sau atunci când un nou mai nou îşi va arăta vicleanul chip. Sunt înspăimântată de amploarea pe care acest eveniment o poate dezvolta.
   Trebuie să fiu conştientă că atunci când voi învăţa să îmi înving duşmanii, tot atunci voi învăţa să îi şi iubesc. Până atunci rămâne doar să îi compătimesc.
   Dacă vreodată voi fi întrebată cum mi-aş evalua durerea pe o scară de la 1 la 10, aş răspunde cu 9. Asta nu va însemna că sunt o învingătoare luptătoare. Nu. Din contra, numărul 10 îl voi economisi pentru mai târziu.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu