Sunt în război cu lumea, cu umbrele din mine,
Cu vocile ce spun ce-ar trebui să fiu.
Mi-am pus armura din tăceri și din ruine,
Dar sub ea, o inimă vie tot și-a găsit spațiu
M-au tras în lupte ce nu mi-au aparținut,
Mi-au scris pe piele reguli și păcate,
Dar eu, din focul lor, am renăscut
O femeie cu rădăcini și aripi curate
Mă redescopăr în fiecare rană,
În fiecare lacrimă ce-a curs tăcut,
În fiecare zi ce pare prea străină
Dar în care sufletul meu a crescut
Feminitatea mea nu e un rol jucat,
E forța blândă ce rupe lanțuri grele,
E dansul meu pe drumuri de neiertat,
E focul ce arde-n tăceri rebele.
Nu sunt doar zâmbet, nici doar vis frumos,
Sunt furtună, sunt răsărit, sunt glas,
Sunt femeia ce-a învățat, pe dos,
Că lumea se schimbă când nu mai faci nici un pa
joi, 23 octombrie 2025
Războinica din oglindă
joi, 9 octombrie 2025
Drumuri neumblate
Drumurile pe care nu pășim,
drumurile ce cresc tăcute în noi,
ne poartă, nevăzute, spre alte zări.
drumurile ce cresc tăcute în noi,
ne poartă, nevăzute, spre alte zări.
Cuvintele nerostite,
cuvintele ce ard în tăcere,
zidesc în adâncuri o lume nevăzută.
Luptele neîncepute,
luptele ce mocnesc în suflet,
ne lărgesc hotarele ființei.
Sămânța neîmpărțită,
sămânța ce așteaptă în noi,
rodește tainic în alte timpuri.
Moartea ce n-a venit,
moartea ce veghează în umbră,
adâncește liniștea din noi.
Și peste toate,
poezia – ca o lumină –
le leagă, le înalță, le dă rost.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
