Am una dintre acele fiice.
Sălbatică
din fire. Puternică. Zgomotoasă. Deosebit de îndrăzneață.
Genul de
fată care știe ce vrea și nu dă înapoi - nici măcar în fața mea.
Pune
întrebări despre tot. Contestă tot.
Vorbește
când ceva nu i se pare corect.
E o
furtună învelită în raze de soare - fierbinte în focul ei, blândă în iubirea ei.
Uneori, îmi pune la încercare fiecare bucătică de răbdare.
Dar apoi se urcă în brațele mele, își înfășoară brațele mici în jurul gâtului meu, și dintr-o dată haosul are sens.
Pentru că sub toată acea forță se ascunde o inimă care iubește
profund.
Ea nu
este „prea mult”.
Este suficientă - exact așa cum este.
Și chiar
dacă lumea va încerca să o reducă la tăcere, eu voi fi vocea care o va
încuraja cel mai tare, pe măsură ce devine tot ce este menită să fie.
Da, ea va
muta munții.
Și eu am
onoarea de a fi mama ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu