Furtună şi plumb

E frig și se lasă cenușa pe gânduri,
un abur străin mi se-așază pe tâmple
În suflet — ecouri, și umbre, și vânt,
și-o ploaie murdară pe visele simple
 
Un clopot tăcut se tot sparge-n pereți,
iar timpul curge, obosit, în oglindă
Parc-a murit ceva fără nume în mine,
și nu știu cum să-l plâng… sau să-l uit
 
Pe masă, o ceașcă uitată respiră,
aburii ei se topesc în tăcere,
Şi-n colțul ferestrei, lumina se stinge 
ca o speranță ce moare-n durere.
 
Prin aer plutesc amintiri fără chip,
fragile, ude, neîmpăcate,
Iar pasul meu sună străin și pustiu,
pe podele de vise uitate.
 
Și-n noaptea aceasta de plumb și tăcere,
mă simt ca o umbră ce plânge-n oglindă,
Cu ochii deschiși către-un cer fără stele,
așteptând o lumină… ce nu se aprinde