Lavinia Pârvu- Întreagă, chiar și‑așa

Iubesc viața chiar și‑așa,

Cu tot ce‑n ea m‑a sfâșiat,

Cu nopți în care inima
Mi‑a fost grea ca un păcat

Am învățat să fiu întreagă

Cu o încăpățânare dureroasă

Când nu mai aveam ce să dau,

Am ales să rămân deși mă pierdeam eu

În mine stă o durere fină,

Nu cere glas, nu vrea alin

E ca o rană ce suspină,

Știind că timpul o ține‑n chin

Nu plec. Nu dintr‑o legătură,
Ci dintr‑o alegere grea,
Sunt rădăcina care‑ndură
Ca alții să poată zbura.

Și dacă uneori mă frânge
Că n‑am trăit până la capăt,
Îmi strâng tăcerea și o mângâi
Și merg mai departe, încet, curat.

Că viața, chiar și când mă doare,
Rămâne singurul meu rost:
Să simt, să ard, să fiu în stare
Să stau în adevăr, și‑n tot ce-a fost