Jonglera sentimentelor

Lavinia Pârvu- Doar ea este, ea

    Niciodată nu a reţinut numele pacienţilor ei. Că erau ei domni onorabili, baieţi amorezaţi, doamne înfometate sau domnişoare dornice de necunoscut. Nu şi-a bătut niciodată capul să afle identitatea lor. A furat din fiecare cât a putut. Sorbea suferinţele trupului ei ca pe o desfătare. 

    În nopţile când nu era de gardă, se amuza cu gândul că femeia este cautată pentru mai puţină singuratate. Pentru ea, muzica pe care o asculta când işi împărţea timpul cu aceşti pacienţi, îi adâncea şi mai mult singurătatea.

   Adormea de cele mai multe ori cu gândul la deşertăciunea trupului şi a lumii. Adormea dispreţuindu-şi blând gândurile. Vai, de câte ori nu a poftit crunt pulpe sănătoase şi buze lemnoase. 

   Gândurile ei urcau câteodată până la cele mai înalte culmi ale curajului, imaginându-şi că pacientul perfect este foarte aproape. Acel pacient care îşi va sacrifica viaţa în schimbul antidotului. Ea va fi pentru el salvatoarea vieţii lui, iar el pentru ea acea delicioasă voluptate majoră. 

    Îşi imagina gurile lor respirând aidoma, trupurile lor transpirând la fel, anatomiile lor contopite într-unul singur. Ei doi să fie un singur animal frenetic, dar dragăstos. El să fie încleştat de arcul coapselor ei, iar ea să bea din stropii plăcerii lui. Să se pătrundă până la o adâncime incredibilă.

     De fiecare dată când avea astfel de gânduri se simţea frumoasă şi tânjea după plăcere. 

    În tot acest timp, a dobândit puterea de a mângâia cu gândul carnea plăcerii celui imaginat.

    Dar realitatea însetată de lacrimi o aducea în lumina gălbuie, şi o făcea să işi simtă corpul sterp de inutile efervescente sentimentale. Este conştientă că mai mult decât pacienţii ei fideli, nu va avea pe nimeni altcineva. Ştie ca viaţa e frumoasă, şi ea de asemenea. Aşa că nu îi mai rămâne decât să se bucure cu un oftat în fundal, şi să se pregatească să muşte în continuare buze răsfrânte pervers, să soarbă sângele prelins ca pe o băutură fină şi rară.